Război cu “Nimeni-ùr”

De două săptămâni Budapesta și Bucureștiul se încaieră ca și cum n-ar avea altceva mai bun de făcut. Și, cu toată dragostea pentru vecinii din vest, vinovatul e la Budapesta. Că Viktor și Victor nu se iubesc, se știe. Acum a apărut un personaj nou: ministrul de externe Peter Szijjarto. Pe care, culmea, o bucată din presa din România-l creditează dacă nu cu simpatie fățișă, atunci cu difuzarea în buclă a vorbelor lui. I-am spus CV-ul lângă cel al lui Bogdan Aurescu. L-am pus degeaba. N-ai ce compara. În timp ce unul a muncit din greu pentru o carieră diplomatică și academică, celălalt a dat din gură. Nu e nimic jignitor în asta. Asta este meseria lui. La 37 de ani are mai mulți ani de politică decât de școală. E tipul perfect al politrucului new wave. Născut în 1978, a fost ales prima dată la 20 de ani și multă vreme s-a lăudat doar că e cel mai tânăr consilier local, parlamentar, etc. Pe scurt, șlefuiește vârtos umbra lui Orban de când s-a născut în politică. Așa că, că lui Szijjarto nu-i place ce nu-i place și lui Orban. Iar lui Orban nu-i place România. Sau, mă rog, lui Orban nu-i place România care nu-i cântă în strună. Mai nou, lui Szijjarto par să nu-i placă nici sârbii, nici croații, nici sloveni. Vrea să să se uite la toți prin gard. În curând s-ar putea să nu-i placă nici ungurii. Că, înțeleg, ungurii încep să nu-l placă. Oameni normali, au priceput că-n vremurile astea ciudate Ungaria are nevoie de diplomați. Așa, ca-n România, măcar!