Războinici sau plăcintari?

Guvernul a căzut. Trăiască... cine? Astăzi se încheie consultările preşedintelui cu partidele. Între timp, zeci de mii de oameni continuă să iasă în stradă, cerând schimbarea. Reală şi totală. Ultimele două picături care au revărsat apele au fost ambele tragice: mai întâi, moartea poliţistului Bogdan Gigină - punctul culminant al celor peste 1.600 de deplasări grăbite (în interes "naţional") cu coloană oficială ale vicepremierului Oprea (premierul şi preşedintele au avut, împreună, în acelaşi interval 1.395 de astfel de deplasări); apoi a urmat crima colectivă din noaptea de 30 octombrie, eveniment îngrozitor de tragic şi care nu are voie să fie asimilat unui accident. În sfârşit, nimeni nu mai pare dispus să ignore nici sutele de picături anterioare, pe fondul cărora s-au adăugat şi ultimele două nenorociri. Revolta e azi în mod corect îndreptată împotriva neputinţei, incompetenţei, ignoranţei, subminării şi hoţiei, toate foarte răspândite. Mirosul morţii, pe care-l împrăştie în România de atât de mulţi ani corupţia, era, până nu demult, unul resimţit mai degrabă individual; de o săptămână a devenit însă colectiv. Desfăşurarea viitoare a evenimentelor e foarte importantă. Corect ar fi să alegem noi, doar că alegeri ar putea fi organizate cel mai devreme în februarie, adică în mod absurd, doar cu câteva luni înaintea celor ordinare. Poate că se vor devansa alegerile. Poate vom avea un guvern transpartinic, de uniune naţională, numit. Întrebarea în toate situaţiile e: cu ce oameni? Se cer feţe şi energii noi, nepătate. În teorie sună frumos, în practică însă, s-ar putea dovedi greu de realizat; o alternativă acceptabilă, funcţională încă nu s-a evidenţiat... sau cel puţin nu încă. Cert e că nimeni nu mai pare dispus să tolereze corupţia şi nimicnicia unei mafii care trebuie destructruată. Dar, ca să se şi întâmple ceva, trebuie să acceptăm că de vină suntem fiecare. Tragedia e colectivă. Soluţia e, de acum, individuală. Schimbarea trebuie să fie în fiecare dintre noi. Nu trebuie să mai aşteptăm nimic de la nimeni. Sistemul, despre care vorbeşte piaţa că l-ar vrea schimbat, suntem noi toţi, e format din 19 milioane. Iar pentru schimbare e nevoie de forţă şi curaj. Mersul lucrurilor spre bine depinde de această asumare a noastră, a fiecăruia. Altfel vom continua să ne carbonizăm cu totii, pe rând, la foc mocnit, până nu va mai rămâne nimic din niciunul. Poate doar o urmă de fum...