Razbunarea lui Maiorescu

1899. Lovit in ambitia sa de a fi ministru sau chiar prim-ministru, junimistul Titu Maiorescu se razbuna folosindu-si talentul de condeier.

9 aprilie 1899. Guvernul Gheorghe Gr. Cantacuzino depune juramantul. Junimistii au ramas pe dinafara. Titu Maiorescu se numara printre fruntasii junimisti. E unul dintre cei loviti in ambitia de a fi ministru sau chiar prim-ministru. Brav roman, mentorul lui Caragiale si Eminescu hotaraste sa se razbune. Un simplu politician, precum PP Carp, de exemplu, ar fi avut la indemana doar crearea unei disidente in partid si, eventual, alierea cu Opozitia liberala, pentru a rasturna Cabinetul Conservator.

Titu Maiorescu nu e numai un politician. E si un condeier stralucit. In toamna lui 1897 isi publica al doilea volum din discursurile parlamentare, prefatat de un soi de istorie politica a vremii sale. Primul volum aparuse in primavara aceluiasi an. Discursurile nu ridicau nici o problema. Istoria politica ridica insa una: cea a necesarei obiectivitati. Precuvantarea la primul volum se incheia cu o precizare:

"De altminteri, daca este greu a scrie o istorie contemporana fara partinire, nu este totusi cu neputinta; si, in orice caz, exactitatea faptelor se poate controla mai usor cand autorii lor sau martorii oculari sunt inca in viata".

Autorul crede ca poate fi scrisa o istorie politica de catre cineva care a trait faptele fara partinire. Posibil. Cu o singura conditie. Ca autorul sa nu fie el insusi politician. In acest caz, se iveste un risc. Cel de a nu fi obiectiv.

Dovada?
Felul in care e abordat Cabinetul Gheorghe Gr. Cantacuzino. De la inceput, autorul are mari rezerve asupra felului in care s-a alcatuit guvernul:

"E surprinzatoare lipsa de pricepere a situatiei ce se arata in aceasta compunere a Cabinetului Cantacuzino. Daca intrarea in minister a lui Ion Lahovari alaturi de fratele sau, generalul Iacob, introduce raul precedent al unei de aproape inrudiri a membrilor aceluiasi cabinet, ocuparea celor mai multe departamente cu niste titulari despre care era vederat ca n-au fost alesi dupa vreo competenta a lor, ci dupa alte interese personale sau de partid dovedeste parasirea bunei traditii conservatoare de a aduce la locul potrivit pe omul potrivit".

Cat despre ministrii guvernului facut fara junimisti, Titu Maiorescu e mai mult decat acru. Take Ionescu e numit la Culte. Mentorul Junimii remarca ambitia tanarului politician de a conduce si alte departamente, "lasand pe a doua linie propriul departament, al scolilor". Prilej de a-i administra lui Take Ionescu o lovitura pe sub masa:

"Slabiciunea titularilor ii permite sa se amestece cu marea sa putere de munca si cu calitatea sa in toate ramurile administratiei culturale, mai ales manipularile electorale devin domeniul sau aproape exclusiv".

Primul-ministru, Gheorghe Gr. Cantacuzino, e tratat cu o ingaduinta mai mult decat dispretuitoare. Decizia premierului de a lua Internele e astfel fixata:

"Insasi staruinta noului prezident de Consiliu de a lua asupra si administratia Internelor, care reclama totdeauna cea mai mare incordare a activitatii, era de la inceput un semn prevestitor de rele. (...) Cu aceste insusiri si cum era de altminteri cumpatat in raporturile sale cu oamenii politici, Cantacuzino ar fi putut sa fie un sef de partid acceptabil si un prezident de Consiliu fara portofoliu, dar pentru un anumit resort al administratiei centrale, necum pentru cel greu, al Internelor, ii lipseau si pregatirea, si activitatea".

Deplangand inca o data "exagerarea luptelor de ambitii personale inauntrul Partidului Conservator", "care a impiedicat de atatea ori pe unii dintre oamenii politici cei mai destoinici sa aduca tarii serviciile cerute in momentele cele mai grele", autorul purcede la o executie scurta, dar nemiloasa a guvernului din care el n-a facut parte, avansand ipoteza unei anume imagini in constiinta opiniei publice:

"(...) la inceputul lui aprilie 1890, se infatiseaza in memoria oamenilor insuficienta lui Iorgu Cantacuzino la Interne, incompetenta generalului Manu la Finante, dubiozitatea lui Fleva la Domenii, ridicolul lui Istrati la Culte, supunerea lui Ion Lahovari la Externe si iluziile lui Take Ionescu la Finante; iar maretia lui de cuvinte cu care acesta din urma exclamase la inceputul guvernului, in sedinta Senatului de la 18 iunie 1899: «Cu cat sarcina e mai grea, cu atat ne vom ridica mai sus», devine acum o trista ironie si toate impreuna imping situatia spre caderea guvernului".

Sa mai spuna cineva ca istoria nu poate fi scrisa si ca o forma de razbunare!

NIMIC NU SE PIERDE
	14 august 1929. Sub titlul Vacanta Regelui Nostru, Realitatea ilustrata publica un instantaneu cu Majestatea Sa, Regele Mihai. Din cate se vede, la vremea respectiva, Romania avea un Suveran fericit. N-avea alta grija decat sa nu se ude prea tare calutul

BARFE

Smecherii impotriva cenzurii De cum intru in sala de lectura, imi atrage privirea un ziar, Adevarul, cu numeroase spatii albe pe pagina I. Stiu despre ce-i vorba. In anii interbelici, excesiva stare de urgenta facuse din cenzura o constanta a vietii publice romanesti. In batalia cu Foarfecele, gazetarii inventasera si promovasera o intreaga galerie de trucuri. Intre acestea, la loc de frunte se situa lasarea spatiilor albe in locul articolelor sale, chiar randurile scoase. Un truc de o deosebita eficienta, dand numarului respectiv de ziar o mai mare forta decat daca articolul ar fi aparut. Curiozitatea cititorului se… dand peste spatiile albe pe care le umple cu banuielile sale deloc prielnice guvernantilor. Intuind situatia, Armand Calinescu a interzis practica spatiilor albe dupa instaurarea dictaturii carliste, in februarie… Merg la locul celui care… Adevarul. Spre surpriza mea, nu e vorba de un numar aparut intre cele doua razboaie. Adevarul, cu spatiile goale atat de mult si atat de largi, ca le-am vazut de cum am intrat, e din 8 mai 1919. Guvernul Ionel Bratianu masacra un ziar eminamente de stanga, un ziar care avea propria opinie, in chestiunea marsului romanesc asupra Budapestei.

LUMEA PRIN CARE TREC

Bizarerii Cautand fisa Magdei Iorga in Dictionarul enciclopedic ilustrat Cartea Romaneasca, aparut in 1937, dau peste o bizarerie. Pe pagina de garda e lipit un soi de plic in care se afla portretul lui Mihai I. La inceput, mi-am zis ca-i vorba de o lipitura facuta dupa 23 august 1944, ca sa fie actualizat Dictionarul. Pe verso-ul portretului, un text de Regele Mihai. Sunt convins ca-i Proclamatia de la 23 august 1944. Surpriza! Portretul e de fapt un manifest de dupa decembrie 1989. Suna cam asa: "Romania viitoare Catre toti romanii! E greu sa accepti ceva ce nu cunosti. Importanta Monarhiei in istoria moderna a Romaniei a fost dinadins nesocotita de masina de dezinformare comunista. Cel mai grav este ca, dupa 22 decembrie ’89, defaimarea fata de Regele Mihai al Romaniei s-a intetit. Am socotit ca prin redarea unor fragmente din interviuri recente ale Regelui, am putea sa vi-l facem mai bine cunoscut". Urmeaza fragmente blagoslovite ca educative. Documentul poate fi fixat in timp. E vorba cred de unul dintre acele manifeste raspandite prin anii ’90 de catre monarhisti. Cum de-a fost varat in Dictionar ramane un mister. Ar trebui sa-mi amintesc cum de-a ajuns la mine. Nu reusesc, oricat m-as stradui. Stradania a meritat insa. De fiecare data cand am luat Dictionarul, poza lui Mihai I m-a facut suspicios fata de seriozitatea datelor. Am fost convins c-a aparut dupa 23 august 1944. Cu toate aranjamentele de rigoare. Acum sunt insa sigur. E un bun instrument de lucru. A aparut in 1937!

UN SECOL IN IMAGINI
	16 iulie 1969. Neil Armstrong, Edwin Aldrin si Michael Collins, cei trei astronauti americani, decoleaza spre Luna