x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Editoriale Răzvan Bărbulescu: ­­Un pasaj pentru Bălăceanca

Răzvan Bărbulescu: ­­Un pasaj pentru Bălăceanca

de Razvan Barbulescu    |    29 Sep 2008   •   00:00

Gaura neagră ratată de fiziceni la Geneva a fost descoperită cu succes de neamul lui Dorel, de la muncitori până la premier, pe şantierul Pasajului Băneasa. Şantierul de la Băneasa a fost inventat ca să te scoată din minţi şi să furnizeze clienţi stabilimentului Bălăceanca.



Gaura neagră ratată de fiziceni la Geneva a fost descoperită cu succes de neamul lui Dorel, de la muncitori până la premier, pe şantierul Pasajului Băneasa. Şantierul de la Băneasa a fost inventat ca să te scoată din minţi şi să furnizeze clienţi stabilimentului Bălăceanca.

Şantierul. Sâmbătă, 27 septembrie 2008, ora 12. Trafic ca la balamuc, din toate direcţiile. Ime­diat după Podul Bă­neasa drumul se în­gus­tează aiurea şi ne îngustăm cu toţii, absurd, şoferi şi automobile, autobuze, basculante, în­şiraţi pe marginea unei gropi ce ţine până la intersecţia cu Aerogării. Te supui supli­ciului cu aerul că traveresezi o stare de normalitate. Im­becilitatea este rotundă, atinge perfec­ţiu­nea. Cineva sapă jumătate din şosea, ne înghesuie pe toţi pe cealaltă şi viaţa continuă de ca şi cum idioţii care au ordonat săpatul ar ar fi zdraveni.

Martor tăcut. Întreb un agent de circulaţie dacă a mai văzut pe vreunul dând cu târnăcopul la acest pasaj. Dacă buldozerul ăla şi arăt cu degetul a mai mişcat cumva. Ce zice agentul? Agentul nu zice nimic. E sictirit. Îl dor mâinile. De la dirijat. Şi plămânii. De la fluierat. Fluieră într-o oră cât au fluierat Crăciunescu şi Porumboiu într-o viaţă. Omul cu şepcuţă nea­gră dă din mâini şi suflă cât e ziua de mare şi cât îl ţin rărunchii. Simt din priviri că în forul său interior se dă o luptă năpraznică, că şi-ar băga picioarele în ea de viaţă, de când a fost pus de serviciu la pasaj. Insist. Nu ştiu, strecoa­ră printre dinţi, n-am văzut nimic. Am mai avut probleme cu presa… Mergeţi la purtătorul de cuvânt. La Ciocan? Se uită cu ură. La al lor, zice… Adică al groparilor. Şi se pune pe fluierat.

Mi-a căşunat aiurea pe bietul om, dar n-aveam cu cine vorbi. Era singurul martor la toată aiureala asta de şantier, proptit ca să-ncur­ce zilnic sute de mii de oameni.

Groapa. La intersecţie, în faţa Bancpost, na­tură moartă. Da’ moartă de tot, cu un buldozer căpiat, înfipt în pământ, pe marginea unei gropi adânci. Neagră, adâncă şi puturoasă, uci­de ecologia. La fundul abisului, o apă infectă, pe care plutesc sticle de plastic. Mai la vale, be­toa­ne şi un drum tăiat fără noimă, prostesc. Stăm ca tâmpiţii la coadă de-a lungul săpăturii, convinşi că suferim azi pentru ca mâine-poi­mâi­ne să se circule fluent, civilizat, european pe la Băneasa. Aş! Factorii de resort şi-au băgat picioarele-n pasaj. Pasajul n-are haz electoral, ca la Mihăileşti, ca la surpări după inundaţii, ca la datul de pomană în direct şi la ore de vârf. Bă­se e la bulz, la oi, Tări îşi pregăteşte campania la Gruiu, Orban, la nunţi, zdrăngăne la mandolină.  

Psihologia lui Dorel. Mă vede unul că-mi notez în carneţel, crede că-s de la parcări şi vrea să-mi dea un pol, să-l las s-o pună de-a latul. Aşa îţi faci prieteni. Îi zic ce vreau: caut un fraier care să lucreze la pasaj. Hă, hă, eu lucrez la pasaj. Da’ azi nu lucrăm. Nici mâine. Când apucăm. Era un Dorel, şantierist vechi. Aflu din trei vorbe, promiţându-i anonimatul, că pe Dorel îl doare-n fes de pasaj. Şi pe şeful de echipă, şi pe dirigintele de şantier, şi pe director, şi pe ministru. De când e actor în serialul vieţii sale, lui Dorel i-au crescut cotele, e simpatic şi, când trece pe aici cu maşina personală, dă drumul la manele, se hlizeşte tâmp la peisaj şi-l arată familiei: vedeţi, aici ard eu gazul când muncesc. Integrat în şirul nesfârşit de maşini, Dorel e singurul care nu înjură, că nu e atât de idiot încât să se înjure singur, dar e mândru că face turism la viitorul pasaj.

În sâmbăta asta, în Băneasa se lucra după cum urmează: pe toate şantierele private, la curăţătoria ecologică, la o bancă, în piaţă, spă­lătorii, benzinării, buticuri, farmacii. Şantierul avea un singur rost: să-i încurce. Se zice că nu s-au făcut retrocedări, că mai trebuie bani, că lucrările vor mai dura etc, chestiuni pe care nişte inşi raţionali le-ar fi gândit înainte de dezastru. Dar e ceva logic aici? Şantierul e făcut în duşmănie şi întreţinut la stadiul de săpătură strategică ca să te boicoteze, să te sminteşti, să te calci-n picioare, să-ţi blestemi ceasul că nu te-ai făcut căpşunar, cu amprenta la zi.

×
Subiecte în articol: editorial pasaj