Realul și Barcelona în concurență cu fotbalul ligist

Meciul Realului cu Barcelona are meritul de-a fi învins orice formă de nesimțire lumească. Am urmărit, fără pic de ațipire, un răsfăț al fotbalului, un regal fotbalistic pe care nu mă încumet să-l comentez. Mi-a plăcut, și-atât. Chiar dacă rezultatul final mi-a scos bani din buzunar pentru un pariu pe care l-am făcut cu nepotul meu, el fiind fan al Barcelonei, n-am regretat micul deficit. Spectacolul la care asistasem, cu tot dramatismul său, reprezenta o recompensă cu care nu te întâlnești la tot pasul. Tind să cred că scenariul a fost perfect și prin includerea în distribuție a fluierașului Undiano Mallenco. Tristul personaj și toate gafele sale par a fi apărut în peisaj tocmai pentru a demonstra că nici o netrebnicie nu poate învinge fotbalul adevărat.

Plutirea are farmecul ei. Dar, din păcate, nu ne putem permite să rămânem prea mult aninați de astfel de farmece. Fiindcă ne-am pierde antrenamentul cărărilor căznite de o realitate cu care ne confruntăm din obișnuință. Din proastă obișnuință. Nu putem împrumuta valoarea de la spanioli. Dar le avem și noi pe ale noastre. Căci nici gălăgia din campionatul nostru cel mai ligist nu-i de colea și nici de împrumut nu e. Suntem ai dracului de originali și de performanți în materie de scandal.

Astra și Petrolul promiteau să-i facă Stelei așteptare grea în drumul spre un nou titlu. Dar s-au răzgândit. Cosmin Contra a plecat să eșueze prin alte părți după ce, împreună cu iubiții conducători ai găzarilor, a curentat valoric lotul Petrolului. Ioan Nicolae, burdușit de prea multă fudulie, dă și el cu oiștea-n gard. Zicea patronul astral despre Budescu: ”Atitudinea față de mine și de Dinu Gherghe l-a autoexclus din lot”. Bulă poate fi invidios. Textul e definitoriu pentru patron. Demiterea lui Isăilă nu reprezintă decât o completare a definiției.

Concordacii de la Chiajna au fost mai prietenoși cu Steaua. Dar tristețea rezultatelor rușinoase nu i-a copleșit. Au optat pentru partitura veseliei prin schimbarea de antrenori. Demiterile n-au nici un cusur. Par justificate. Dar numirile n-au nici o justificare. Înlocuirea lui Diminutiv Chirilă cu flotantul Șumudică are substanță masochistă. Iar cei doi, tocmai pentru că-s doldora de umor involuntar, oferă publicului larg polemici mult mai amuzante decât fotbalul pe care-l dezantrenează.

În fine, ultima năzbâtie care tușează exemplar fotbalul nostru vine dinspre LPF și se referă la renunțarea criteriilor de licențiere. Bună idee. Cel puțin să fim cinstiți. Să recunoaștem că suntem departe de orice rigoare europeană.