Recesiunea umană

Recesiunea economică ştim toţi ce înseamnă. Adică ne merge prost cu banii şi ne va merge şi mai prost. Dom'le solidaritate umană ca în vremurile de recesiune economică, n-am mai văzut.

Nu mă refer neapărat şi în mod direct la anumiţi patroni sau, eu ştiu, ăla, ăla, care întoarce euroii cu lopata. Nu. Între noi, ăştia care avem abonamente pe toate liniile pe transportul în comun. Parcă ne purtăm mai mult de grijă unul altuia, chiar dacă nu în mod efectiv (adică nu veni acum să-mi ceri să te împrumut cu nişte bani că n-am de unde!), dar este o afecţiune simbolică foarte importantă.

O vorbă foarte înţeleaptă din Ardeal spune că oamenii după o înmormântare sunt mai buni. Te duce gândul la "ce-o mai fi făcând cutare?" Şi îţi imaginezi ce este mai rău, nu că i-ai dori asta, dar parcă obişnuinţa vremurilor de dinainte de recesiune te îndepărtase de prietenul tău cel mai bun, că ştiai că, oricum, îi este bine. Dar astăzi?

Dacă tuturor ne e rău nu are cum să scape tocmai prietenul meu cel mai bun, pe care îl cunosc la fel ca pe buzunarele proprii! Aşa că se produce o apropiere umană remarcabilă, cu accente patetice, este adevărat, dar totuşi! O dată la o sută de ani...

Parcă îţi vine mai abitir decât inainte să-ţi rupi de la gură pentru a împărţi cu altcineva. Nu la modul propriu, bineînţeles. La figurat. Aşa, că te gândeşti mai des la soarta unuia cu care ai împărţit viaţa timp de douăzeci şi mai bine de ani. Şi cazi pe gânduri la modul cel mai uman cu putinţă, în felul primar întruchipat pentru veşnicie în lut, al Gânditorului de la Hamangia. "Ce-o mai fi făcând pe vremurile astea săracul unchiu' Ion???!!!"

Şi atunci, când gândeşti aşa, parcă nu mai eşti singur pe planeta asta. Că apropo, Terra s.r.l nu mai dă salariile. (Românul e născut poet.) Cu mintea mea întunecată de puterea emoţiilor care mă cuprind la amintirea celor dragi şi afectaţi de recesiunea economică, deci, pe scurt, cu mintea mea întunecată, mă gândesc la faptul că pe Globul ăsta Pământesc există o anumită sumă de bani pusă în circulaţie, aşa-zis universală, sau globalizată, încerc şi eu cei doi termeni de specialitate pe care îi cunosc.

Şi brusc, s-a închis casieria. Nu se mai fac plăţi! Păi, de ce?! Vorbiţi dumneavoastră cu Patronul, faceţi o cerere în scris de audienţă, şi vedeţi dacă şi ce vi se răspunde, şi eventual comunicaţi-ne şi nouă, că nici noi nu am mai primit bani de multă vreme. Aha!

(Eu cred că nişte ipochimene au făcut un conclav în care au ajuns la concluzia elementară - în sensul în care un copil realizează că există -, deci au ajuns la concluzia elementară a faptului că pot să aibă tot ceea ce-şi doresc pe bani mai puţini sau chiar pe gratis în momentul în care, la unison, nu mai plătesc preţul cerut de furnizori.) Am închis paranteza şi voi numi această criză Greva Sindicatului Patronilor Terrei.

Dar revin la noi, cei şase miliarde şi ceva (nesemnificativ) şi la sentimentele care ne animă. Recesiunea asta economica mondială este ceva blând, catifelat, ca mâna pe care ţi-o pune mama pe creştet atunci când îţi vorbeşte despre greutăţile vieţii. Recesiunea asta economică ne adună pe toţi în faţa gurii unei sobe în care se coace pâinea răbdării, a înţelegerii şi mai presus de toate, a iubirii.

Recesiunea economică, o retroversiune a recesiunii umane. Gândul care durează o fracţiune de secundă "cum s-o mai fi descurcând frate-meu, soră-mea, cu banii în vremurile astea?", te face să-ţi dai seama că de fapt nici măcar nu-ţi pasă. Şi asta te poate pune pe gânduri pentru tot restul vieţii. Recesiune, într-o accepţiune lejeră, înseamnă un punct de criză a ceva. Recesiunea economică nu ne demonstrează fragilitatea în faţa unui sistem economic global.

Nicidecum. Recesiunea economică ne demonstrează fragilitatea putinţei noastre de a fi oameni tot timpul şi până la capăt. Recesiunea economică nu este decât simptomul unei boli - recesiunea umană.