Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Cu flexibilitatea unei limbi cu multe nuanțe, cum e franceza, liderul de la Paris proclamă epoca „sobrietății energetice”. Ce înseamnă practic „sobrietatea” într-o societate în care industria luxului aduce multe procente din PIB și se află pe lista de frunte a exporturilor?
Nu se va umbla doar la un bec, pentru a reduce consumul de electricitate. Industria și marile companii din servicii vor intra într-un program de restricții, cu reducerea a cel puțin 10 procente a consumului, ceea ce ar echilibra peste iarnă sistemul energetic lăsat fără resursele rusești de energie. Confortul în care trăiesc mulți europeni se vede „tăiat” în elementele primare - căldura, apa caldă, aerul climatizat, folosirea aparatelor electrocasnice și a iluminatului „a giorno” în locuințe și spațiile publice.
Pentru conștientizarea populației sunt atrași vectori de influență a opiniei publice, companii de PR specializate în „vânzarea” știrilor rele ambalate în poleiala propagandistică a interesului general pentru a mări gradul de acceptare a penuriei. Solidaritate, conștiință civică, responsabilitate socială, spirit managerial plasat la nivel individual și al comunității pentru economisirea resurselor devin sloganurile de campanii finanțate la nivel național în multe țări din Europa.
S-a profilat deja un „manual” de restricții de consum care are la bază multe măsuri copiate din deciziile luate în România în 1987 pentru a face față dezechilibrului dintre cererea de consum și capacitatea de producție a sistemului energetic. Atunci, ca și acum, s-a propus reducerea cu 15 procente a consumului de electricitate și de gaze. Tarifele erau diferențiate pentru nivelurile mici de consum, iar depășirea normelor alocate aveau ca sancțiuni nu doar prețurile mărite, ci și o decuplare a consumatorilor care nu respectau „sobrietatea energetică”, vorba de acum a francezului. Ceaușescu nu a mers cu reglementarea până la cronometrarea timpul de duș sau asigurarea igienei corporale cu o cârpă umedă. Civilizația europeană l-a scos din arhive pe Ceaușescu și i-a perfecționat modelul de „sobrietate”, indicând peste haina în plus în timp de iarnă modul de folosire a ușilor culisante, închiderea robinetelor de apă caldă la spălatul pe mâini în instituții publice ș.a.m.d.
Ca o lecție a istoriei, uitată prea repede, restricțiile de consum de energie din Epoca de Aur nu puteau fi depășite fără ajutorul URSS, Nicolae Ceaușescu solicitându-i lui Gorbaciov, la întâlnirea tensionată de la Moscova, din 4 decembrie 1989, sporirea livrărilor de țiței și gaze din Uniunea Sovietică. Se știe ce a primit după trei săptămâni, chiar în ziua de Crăciun!
Iarna care se apropie este prezentată ca o apocalipsă a frigului instalat în oase, care va perturba continentul din cauza prețurilor uriașe la energie, produs care devine tot mai greu de procurat.
Gazul metan, fără importurile din Rusia, s-a scumpit de peste 20 de ori și dirijează regimul prețurilor în Europa. Abia acum, sub acest șoc, conducătorii UE se gândesc să reformeze piața energiei care a fost impusă spre generalizare cu componenta liberalizării sub amenințarea procedurilor de infringement. În 9 septembrie se convoacă o reuniune a UE pentru a pregăti schimbarea acestui sistem, care nu doar că nu face față situației de criză, ci o amplifică. Plafonările și compensările nu rezolvă problemele la nivel general, ele pot „alina” presiunea pe familiile cu venituri mai reduse. Fondul problemei rămâne în nivelurile aberante ale unor prețuri la gaze și energie pe bursele de energie care transmit cotații care cutremură nu doar consumatorul „pe persoană fizică”, ci și companiile, provocând inflație și recesiune.
La Bruxelles va fi greu să se recunoască erorile de strategie care impun dinamica scoasă cu forcepsul pentru creșterea cotelor energiilor curate în balanța consumului. S-a sărit calul cu trecerea rapidă a costurilor tranziției energetice spre consumatorul final, în condițiile în care taxonomia din UE este legată doar de prețul gazului dirijat de la Moscova.
Dependența premeditată a Germaniei și a altor țări de resursele rusești reprezintă baza unui model economic care a asigurat până acum prosperitatea și competitivitatea „locomotivei” UE. Trecerea dintr-un tren în altul în timpul mersului este o cascadorie extrem de riscantă. O pot face doar profesioniștii bine antrenați, manevra fiind imposibil de executat însă de pasageri. Asta cred că este situația în care se află Europa: în prag de iarnă, conducătorii cei înțelepți de la Bruxelles explică unei populații de 400 de milioane mișcările pe care ar trebui să le execute pentru a sări din trenul cu ecartament rusesc în care merg confortabil de decenii, în alt tren care merge cu o viteză mai mică și are vagoanele neîncălzite. Nu se știe câți vor reuși să o facă fără să își rupă gâtul; vom afla în regim de breaking news de la televiziunile care trec și ele la program redus de funcționare, pentru a stinge lumina mai devreme în case.
