Autonomia ţinutului fotbalistic al Clujului a funcţionat perfect în prima etapă a sezonului. În referendumul organizat sâmbătă Universitatea şi CFR au obţinut procentaj maxim şi chiar mai mult decât atât.
Autonomia ţinutului fotbalistic al Clujului a funcţionat perfect în prima etapă a sezonului. În referendumul organizat sâmbătă Universitatea şi CFR au obţinut procentaj maxim şi chiar mai mult decât atât. Securea războiului fratricid a fost îngropată neaşteptat. Numele Universităţii (cea din Cluj şi nu cea din Craiova) a fost scandat de suporterii CFR-ului, de această dată neacompaniat de obişnuitele trimiteri în penal. Schimbarea de atitudine nu urmează vreunei complicate alchimii comportamentale. Suporterii au simţit interesat. Pentru că victoria Universităţii Cluj în Giuleşti ajută mai mult CFR-ul în lupta pentru titlu decât victoria directă a echipei lui Andone în faţa oltenilor. Fotbalul din terenul de joc, privit dincolo de simpatiile şi antipatiile de suporter, mi se pare mai agreabil atunci când dă lovituri grele pronosportiştilor. Pot să înţeleg suferinţa lui Daniel Pancu şi înjurătura scrâşnită – rostită sau nerostită – prin care suporterii giuleşteni fac cronica erorilor manageriale de la Rapid. Şumudică le numeşte verde-n faţă, cu mânia omului păţit. Nae Manea, la fel de ataşat sufleteşte, protejează diplomatic şansele echipei în condiţiile date. Ştie că măsurile radicale pot compromite definitiv prezentul şi viitorul apropiat. Pe de altă parte, nu pot să nu apreciez demnitatea cu care au luptat echipierii Universităţii Cluj. Nu le-au tremurat genunchii sub apăsarea ultimului loc din clasament, n-au pus capul pe tăietor nici după eliminarea lui Băd. Echipa a dovedit personalitate în joc şi cred că ar merita să se salveze de la retrogradare. Toni Doboş lucrează cu ochi de meseriaş şi nu cu sarsana de patron nesimţit.
Unirea Urziceni, o altă echipă de podium, a obţinut, asemenea Rapidului, un rezultat care o distanţează şi mai mult de lider. Chiar dacă diferenţa de puncte dintre Unirea şi Oţelul nu are consistenţa diferenţei dintre Rapid şi Universitatea Cluj, chiar dacă Unirea nu a pierdut pe teren propriu şi a înregistrat doar un egal, dezamăgirea de la Urziceni rimează cu cea din Giuleşti. Similitudinea continuă. Oţelul, ca şi Universitatea Cluj, nu a profitat, aşa cum s-ar putea crede, de o zi slabă a gazdelor. Gălăţenii au avut o prestaţie consistentă, au luptat cu bună ştiinţă pentru obţinerea unui punct în deplasare. Iar Marius Stan realizează o bună vecinătate de reuşită cu Toni Doboş. Cârpeşte de nevoie şi cu mare dibăcie sărăcia de la Galaţi. Nota bună a echipelor venite din plan secund potenţează competiţia şi de aceea mă bucură mai mult decât confirmarea monotonă a pronosportiştilor. Din acelaşi motiv apreciez reuşita meseriaşilor care nu plusează în potul ghiftuiţilor de nesimţire.