Refuzul irlandez

Visul european, întrupat în UE, s-a născut din frica de neschimbare a disperaţilor scăpaţi din tragedia războiului şi care voiau să cîştige dreptul la pace, libertate, hrană şi demnitate. Aceştia şi-au ales conducătorii şi i-au urmat cu încredere. Este drept că şi generaţia liderilor ieşiţi din război punea interesele oamenilor şi ale popoarelor înaintea intereselor partizane.

Visul european, întrupat în UE, s-a născut din frica de neschimbare a disperaţilor scăpaţi din tragedia războiului şi care voiau să cîştige dreptul la pace, libertate, hrană şi demnitate. Aceştia şi-au ales conducătorii şi i-au urmat cu încredere. Este drept că şi generaţia liderilor ieşiţi din război punea interesele oamenilor şi ale popoarelor înaintea intereselor partizane.

Euroscepticismul, vizînd minimizarea dacă nu chiar aneantizarea UE, a irupt din frica de schimbare a egoiştilor leneviţi în decenii de pace şi care vor să păstrăze drepturile cîştigate la protecţie şi asistenţă, la subvenţii, burse, rente şi pensii. Ei nu numai că nu cred în lideri şi nu îi urmează – de multe ori şi din vina acestora –, dar nici nu îi mai caută. Preferă gestionari populişti care le măgulesc orgoliul şi le calmează neliniştile dîndu-le iluzia că binele lor ar fi durabil dacă se închid în provincialism naţional şi se apără de "ceilalţi". Aceasta este esenţa refuzului irlandez faţă de Tratatul de reformă a UE. Aceasta este esenţa unei probleme care nu este exclusiv irlandeză.

"Nu"-ul irlandez nu este rezultatul ori expresia democraţiei, ci a crizei în care aceasta se găseşte. Pe de o parte, avem de-a face cu incapacitatea masei de a găsi sau înţelege soluţiile pentru rezolvarea problemelor complicate privind garantarea securităţii şi dreptăţii sociale în condiţiile globalizării. Pe de altă parte, este vorba despre divorţul dintre popor şi elite. Referendumul irlandez nu este o victorie a democraţiei, ci o ultimă lovitură dată ideii de democraţie. (Mai ales celei directe.) Fără să vrea şi fără să ştie, irlandezii au proclamat cu candoarea inocenţei că "regele" democraţiei este gol.

Este de netăgăduit că procesul european nu poate continua pe cale referendară. O asemenea metodă nu funcţionează atunci cînd în discuţie sînt probleme în legătură cu care electoratul este inegal informat şi educat. Irlandezii au reconfirmat faptul că politica a devenit o profesie care presupune ştiinţa compromisurilor complexe, obiectivarea, contextualizarea şi prioritarizarea şi care nu poate fi însuşită la nivel de mase ori practicată de cetăţeanul de rînd al complexei societăţi contemporane. De aceea, mesajul irlandez este iraţional şi incomprehensibil. Argumentele exprimate de partizanii respingerii Tratatului de reformă nu au nici o legătură cu obiectivele şi conţinutul acestuia. Actul refuzului nu poate fi tradus deci în acţiune politică subsecventă la nivel european, întrucît nu s-a aflat de la irlandezi cum ar trebui să arate un tratat care să le placă. "Nu"-ul este aşadar fără urmare.

Refuzul unui tratat ş vizînd scoaterea UE din blocaj prin consolidarea instituţiilor europene şi creşterea capacităţii lor de a răspunde provocărilor europene şi globale – de poporul care a avut profit maxim de pe urma integrării europene nu se poate explica decît prin credinţa acestuia că mai binele ar fi duşmanul binelui deja cîştigat, precum şi că acest bine ar putea fi păstrat fără reforme. Se vede astfel că necunoaşterea şi neînţelegerea UE de către cetăţeanul de rînd nu duce doar la subapreciere, ci şi la supraapreciere. Combinaţia dintre dispreţ şi idealizare, dintre teamă şi iluzie este letală pentru UE. Nu de la popoare, ci de la conducători poate veni remediul.

Pe de altă parte, dacă este adevărat că procesul european are nevoie de conducători care să conducă, iar nu să fie conduşi, "Nu"-ul irlandez a mai dovedit că proiectul Europei unite nu poate avansa prin grija liderilor naţionali. Aceştia sînt primii vinovaţi de fractura dintre popoare şi elite. Apoi, ei se află la originea propagandei naţional-populiste, care a dus la separarea între conştiinţa populară şi ideea europeană, între cetăţenii europeni şi Europa politică. Proiectul european reclamă arhitecţi europeni. Clasa politică europeană nu mai poate fi redusă la conclavul liderilor naţionali. Chiar înainte ca un demos european – fără de care o democraţie europeană nu poate exista – să se nască este necesar să apară o elită europeană aptă să preia direct conducerea procesului.

În fine, refuzul irlandez impune concluzia atît timp evitată că ideea europeană trebuie eliberată din prizonieratul minorităţilor de blocaj. Cîteva zeci de mii de irlandezi nu pot zădărnici viitorul a sute de milioane de europeni. Consiliul European va trebui să decidă că, de acum, construcţia europeană va avansa fără Irlanda sau cu o Irlandă funcţionînd pe baza unor reguli speciale, ca membru de categorie inferioară. Respectul reciproc pe care irlandezii şi ceilalţi cetăţeni europeni şi-l datorează impune această separare ca pe un rău nedorit, dar inevitabil. Nici o minoritate europeană nu poate decide pentru ceilalţi, ci doar pentru sine. Cel care refuză majoritatea de fapt se auto-refuză. Irlandezii fac astfel loc unei Europe mai mici, dar mai federale.