Regatul Bhutan

Mă incită destinaţiile exotice, îmi place să văd ceva nou şi aleg să călătoresc numai cu promisiunea că aventura depăşeşte dezamagirea. Am ales Regatul Bhutan.

După escala din India, curiozitatea devine chiar apăsătoare. Primul contact impresionant cu Bhutan are loc încă din avion.

Liniile aeriene bhutaneze au un set-up special, iar stewardesele sunt ca nişte gheişe născute să te servească zâmbind. Scaunele lavande sunt asortate la kimonourile lor. Atmosfera e liniştită, puţini turişti, avionul e gol şi se vorbeşte numai în şoaptă. Încă o escală în Kathmandu, survolam Everest şi aterizăm în Paro. Interesant e că aterizăm într-un curcubeu. În Bhutan suntem aşteptaţi cu eşarfe albe de mătase, e un semn de ospitalitate şi respect.

Aeroportul, benzinăriile, şi mai toate clădirile, seamănă cu templele lor budiste. Portretul regelui e peste tot. Iar el are cinci soţii frumoase.

În teritoriul acesta aproape intact au apărut câteva investiţii care au justificat plasarea unei piste foarte scurte de avion în oraşul Paro. Uma Paro este un spa de 5 stele în mijlocul unei sălbăticii fascinante. Un englez care s-a ocupat de implementarea acestei afaceri ale familiei Ong in Bhutan îmi spune că au adus cu avionul totul, până la ultimul şurub, iar în training-urile lor au inclus şi folosirea hârtiei igienice.

Spa-ul e ireproşabil, bucătărie cu un chef irlandez (o doamnă), meniu fusion. Îmi dau seama că dragostea se poate proba şi aşa: când mănânci ceva bun gândul tău zboară la cel cu care ai vrea să împărtăşeşti asta. I-aş trimite lui Răzvan prin DHL un borcan cu prima mea cină la Uma Paro: coaste de berbecuţ roz cu lime, mămaligă şi rucola prăjite.

După un masaj cu uleiuri exotice şi cu ienupăr sunt Naomi Campbell. Evadăm din refugiul nostru de 5 stele în incursiuni scurte şi încercăm să descoperim locurile. E o întoarcere cu 2000 de ani în urmă, cu locuitori senini şi lipsiţi de griji, oamenii au un tempo pacifist care respiră rugăciunea şi meditaţia. În două săptămâni nu am auzit o voce ridicată, în tot ţinutul. Până şi câinii sunt fericiţi şi paşnici. Ghizii sunt foarte empatici cu stările noastre şi ne însoţesc în timp ce noi pendulăm de la extaz la dezgust şi înapoi. Untul de iac are un parfum execrabil. Şi ei îl ard în toate templele. Locuitorii mestecă betel şi scuipă peste tot de culoarea sângelui. Începuturile de urbanism sau canalizări au evacuările la rigola, la vedere.

M-a fascinat modelul de locuire la ţară: casa bhutaneză. Este o organizare cinstită, inteligentă şi confortabilă. Sunt încăperi foarte mari, pentru ca toate soţiile să încapă în ele împreună cu copiii lor. Uneori aşa o familie are un soţ, cinci soţii şi câte doi-trei copii pentru fiecare, deci poate depăşi uşor 15 persoane. Materialele sunt impecabile estetic şi funcţional: numai piatră, pământ şi lemn. Musafirul are un regim privilegiat, numai pentru el toaleta e în interiorul casei, pentru restul baia e afară. Cada e săpată în curte, garnisită cu piatră şi lemn şi are două compartimente. În unul se pun pietrele încinse în foc, aşa că şi iarna se poate face o baie bună, cu săruri fortifiante. Bucătăria e amenajată în jurul unui şemineu imens, cu puţine ustensile, dar bune. Toate cutiile şi coşurile afumate, etajerele şi recipientele de păstrat mâncarea ar putea lesne constitui o colecţie de artă. Pe uşi sunt cuiere în care stau arcurile de vânătoare şi tolbe frumoase de blană care i-ar face geloşi şi pe Armani sau Roberto Cavalli. Îmi spun că e frumoasă sălbăticia, dar întâlnesc repede câţiva localnici zâmbitori şi realizez ce bună e civilizaţia, fie şi măcar pentru cremele de faţă şi dentiştii de care ne bucurăm.