Reinvierea anticomunismului de mucava

Interventiile lui Cozmin Gusa, dezbaterea din jurul cartii lui Vladimir Tismaneanu (…)

(sau, mai degraba, asa-zisa dezbatere, deoarece am fost martorii unui lung sir de pareri preconcepute), publicarea Raportului Freedom House, iscalit de Alina Mungiu Pippidi, cea care are pretentia de a fi un soi de Marx-Engels al Aliantei PNL-PD, oglindirea acestui document in presa noastra libera, da seama de un fapt descumpanitor. E vorba de revenirea unei teme pe care o credeam demult raposata: legitimitatea lui Ion Iliescu in democratia romaneasca.

Anii 90 au fost marcati de contestarea violenta a lui Ion Iliescu in numele trecutului sau comunist. La vremea respectiva, o astfel de campanie, exprimand in spatiul bucurestean o realitate valabila si pentru alte tari din Est, avea o anume justificare. Multi romani nutreau iluzia ca procesul ruperii de trecut putea fi dus cu brio doar de anticomunisti. Asta era credinta romanilor simpli, prin anticomunisti ei intelegand, sub semnul bunului simt, doar pe cei ce facusera inchisoare in timpul regimului bolsevic. Purtatorii de cuvant ai anticomunismului numarau in randurile lor si cetateni care fie ca traisera bine mersi in comunism, fie ca fusesera bravi militanti ai acestuia. Indiferent de sorgintea sa, contestarea lui Ion Iliescu in numele trecutului avea justificare cata vreme nu fusesera vazuti la guvernarea tarii cei ce se pretindeau a fi anticomunisti. Se presupunea, si nu fara ratiune, ca fostii comunisti nu vor reusi sa asigure trecerea de la dictatura la democratie, de la socialism la capitalism. Desigur, campania avea la origini si interese bine precizate. In batalia pentru putere, anumiti politicieni incercau sa foloseasca arma dosarului, intr-o reeditare suis-generis a unei practici a comunismului stalinist, celebra origine sanatoasa, in numele careia erau exclusi din viata publica pana si cei care avusesera in livada un mar din care muscase un burghezo-mosier. Nu e mai putin adevarat ca se gaseau si oameni cinstiti, gata sa-si asume batalia impotriva fostilor. Ei plecau insa de la o naivitate. Naivitatea de a crede ca tovarasii se incrancenau in idealul comunist. Demult insa, comunismul isi pierduse ardenta care-i adusese victoria. Nomenclaturistii ultimului deceniu devenisera fundamental pragmatici. De dragul puterii ar fi fost in stare sa devina si adepti ai instaurarii in Romania a regimului desertic de pe planeta Marte.

Dupa 14 ani de tranzitie, s-a dovedit ca nu numai in Romania, dar si in toate celelalte tari din lagar, cei mai buni gropari ai comunismului sunt fostii comunisti. Studii aparute in Occident subliniaza calitatile organizatorice dobandite in activitatea din Aparat, experienta in administrarea tarii si chiar obiceiul de a se dedica pana la epuizare unui obiectiv. Peste tot in Est, dupa un recul, marcat si de un recul al tarii, fostii comunisti au revenit la Putere. Âşi nu de putine ori, ca in Polonia sau Ungaria, s-au dovedit mai moderni, mai occidentali decat cei anticomunisti declarati. Nu e oare, in Ungaria, Partidul Socialist mai deschis, mai adoptat noilor realitati internationale decat formatiunea bigota a lui Victor Orban? Âşi n-au fost mai comunisti in intoleranta lor decat fostii comunisti membrii echipei lui Emil Constantinescu?

Astfel, experienta anilor de tranzitie a evidentiat un adevar. Comunismul nu e o chestiune de trecut, ci de prezent. Mentalitatile care-i sunt specifice se regasesc in comportamentul ideologizant, intolerant al oricaror formatiuni, inclusiv al celor declarat anticomuniste. In acelasi timp, temele anilor 90, de la trecutul comunist pana la legaturile cu Moscova, si-au dovedit ineficienta electorala la scrutinul din 2000. Pe cand echipa Constantinescu punea la cale diversiuni precum „firul rosu", tara il vota pe C.V. Tudor. In numele adevaratelor ei teme: ordine, combaterea coruptiei, combaterea saraciei.

Cum se explica revenirea unor teme pe care le credeam demult pe Lumea Cealalta? O posibila explicatie ar fi incapacitatea Opozitiei de a micsora uriasul capital electoral al lui Ion Iliescu. Presedintele nu poate fi atacat pe temele zilei: coruptia, partidul-stat, incalcarea statului de drept. In aceste conditii, se incearca resuscitarea unor teme care au facut glorie in anii anteriori. Efort condamnat esecului din start. Societatea romaneasca de azi e suficient de matura ca sa nu mai judece oamenii dupa dosar. La 14 ani de la Revolutie, a vorbi de fostii comunisti si fostii securisti cand marea problema a tarii o reprezinta actualii mafioti mi se pare o imensa prostie. Intre noi fie vorba, luptei impotriva coruptiei nu i-ar strica niste comunisti autentici. Nu de altceva, dar n-am auzit ca Lenin sa fi fost implicat in afaceri de coruptie!

Se contureaza insa si o alta explicatie pentru nefireasca reinviere a anticomunismului de mucava. E o explicatie legata de lupta pentru mostenirea sefiei PSD. Exista chiar la nivelul actualei conduceri a PSD interesul ca Ion Iliescu sa fie tinta unei campanii pe tema trecutului sau. Premierul Adrian Nastase, asemenea altor membri ai echipei sale, n-are dosar de fost activist comunist, nu e obligat sa raspunda la intrebari gen lovitura de stat sau revolta spontana. In aceste conditii, reinvierea temelor zgomotoase din anii 90 are radacini intr-o realitate politica asemanatoare. Ca si atunci, se incearca scoaterea lui Iliescu din joc prin invocarea trecutului si nu a prezentului. Ca si atunci, adversarii lui Ion Iliescu, neputinciosi in fata uriasului sau capital popular, cauta sa-l loveasca prin mijloace lipsite de fair-play.

E greu de spus ca reinvierea temelor moarte isi are izvorul intr-un complot pus la cale in Palatul Victoria. Cred mai degraba ca e vorba de un alt fapt, mult mai subtil, dar si mult mai pervers. Multi dintre fostii adversari ai puterii de stanga cauta o cale de impacare fara a lasa impresia unui compromis major. In aceste conditii, intelectualii anticomunisti s-au impartit in doua. Unii, precum Vladimir Tismaneanu, il servesc pe Ion Iliescu. Altii, precum Alina Mungiu, cu al sau Raport „Freedom House", pe Adrian Nastase. Adeptii presedintelui il critica pe premier pentru ciocoism. Adeptii premierului il critica pe presedinte pentru comunism. Astfel se impaca si capra si varza. In cea mai buna traditie a intelectualitatii romanesti.