Repere pentru o strategie bugetara

Fata de disputa publica privind fiscalitatea am doua observatii de baza: 1) politica financiara a statului priveste si cheltuielile bugetului public - este corect deci sa vorbim despre o strategie bugetara; 2) politica fiscala pentru urmatorii ani inseamna mai mult decat cota unica - cu efectele ei.

Constructia bugetara este de judecat nu numai in sine (asigurarea echilibrului bugetar in timp), ci si in contextul politicii de ansamblu: relatia cu politica monetara si de curs, pentru a se proteja echilibrele economice; asigurarea de bunuri publice esentiale; stimularea cresterii durabile (prin structura fiscalitatii); capacitatea de absorbtie a fondurilor europene.

Privind cheltuielile publice, sunt de subliniat rationalizarea si controlul acestora (cat mai putina risipa si eficienta utilizarii), stabilirea de prioritati si cofinantarea fondurilor europene. La prioritati trebuie inclusa amenajarea teritoriului, tinand cont de efectele schimbarii de clima si metehnele semnalate de inundatii. Aderarea la Uniune aduce Romaniei resurse potentiale de cca 4% din PIB anual, dar, pentru a beneficia de ele, este necesar ca bugetul public sa asigure cofinantarea si sa existe capacitate de absorbtie (proiecte fundamentate si concretizate). Intre 1% si 1,3% din PIB sunt de mobilizat anual pentru cofinantari asumand un coeficient de absorbtie inalt, la care se adauga contributia la bugetul UE, care inseamna peste 1% din PIB. Ar fi nevoie de un surplus de resurse bugetare de 2%-2,3% din PIB pentru a face fata "socului bugetar" din 2007 cu un deficit bugetar similar cu cel din ultimii ani (in jur de 1%). Daca adaugam recalcularea pensiilor si problemele Sanatatii, surplusul trece de 3% din PIB.

Se poate viza o majorare a deficitului bugetar public pentru obtinerea de resurse bugetare suplimentare. Dar intalnim aici o constrangere izvorata din cerinta de a proteja echilibrele macro. In ultimii ani, deficitul bugetar a coborat catre 1% din PIB, insa deficitele cvasifiscale au ramas importante. In acelasi timp am asistat la o crestere foarte rapida a contributiei neguvernamentale (nebugetare) la deficitele externe, care a ajuns, pentru contul curent, la cca 85% anul trecut, iar pentru acest an o estimez la 90%! Deficitul de cont curent va depasi probabil 9% din PIB, in 2005. Isi permite Romania deficite de cont curent de peste 10%-11% din PIB, avand in vedere dualitatea sistemului monetar (puternic euroizat/dolarizat), asimetria valutara si de scadenta in portofolii bancare si de firma, cresterea ponderii imprumuturilor in finantarea deficitului de cont curent? Lucrurile se pot complica serios si impun prudenta Guvernului si BNR, chiar daca rezervele Bancii Centrale au depasit in prezent 17 miliarde de euro (care ar acoperi aproape intreaga masa monetara), iar unele privatizari pot aduce sume mari in cufarul statului. Un deficit de 2% din PIB in 2007 devine problematic. Vedem cum logica macroeconomica, ce reclama deficite bugetare care sa protejeze echilibrele macro, intra in coliziune cu necesitati ale aderarii la Uniune, adica resurse bugetare mai mari.

Trebuie imaginata o solutie pentru cresterea capacitatii de absorbtie a fondurilor UE. De pilda, numai 12% din fondurile ISPA au fost folosite!!! Un vehicul institutional adecvat ar usura fundamentarea unor proiecte majore, economisirea de resurse, monitorizarea implementarii (controlul costurilor), atragerea de resurse private la finantarea proiectelor.

Referitor la fiscalitate sunt de facut cateva remarce. Ar fi ideal sa extindem fiscalizarea (baza de impozitare) pentru a obtine resursele bugetare suplimentare necesare, pe termenele scurt si mediu. In Romania, veniturile fiscale sunt mult inferioare altor tari, la grade de fiscalitate (niveluri de impozitare) similare; analize serioase arata ca cca 50% din economia noastra nu este fiscalizata (nu ma refer neaparat la agricultura). Esential este ca administratia fiscala sa fie reformata cat mai iute si efectiv si sa se extinda fiscalizarea. Dincolo de ce pot aduce aceste deziderate in cativa ani (probabil, peste 3% din PIB) exista un pas de ameliorare a colectarii, ce deriva din rutina sistemului, care poate aduce intre 0,6% si 0,8% din PIB pana in 2007. Cat priveste structura fiscalitatii este de dorit scaderea CAS-ului, pentru a incuraja formarea de locuri de munca si transparenta. Concluzie: o fiscalizare superioara si o colectare mai buna ar aduce resurse bugetare noi substantiale. Este valabila aceasta teza pe termen scurt, in perspectiva lui 2007? Vom avea resurse bugetare suficiente pentru a evita deficite externe excesive? Raspunsul poate fi ajutat de examinarea executiei bugetare in acest an.

Primele sapte luni indica o executie bugetara foarte stransa, care arata ca si acest an poate fi incheiat cu un deficit sub 1% din PIB, in pofida efectelor inundatiilor. Veniturile fiscale estimate sunt nu mai mici decat cele de anul trecut, in cifre comparabile. Incasarile din impozitele directe au scazut, diminuarea mai accentuata fiind la impozitul pe salarii si venit; si incasarile din impozitul pe profit au scazut, in termeni reali. Aceste scaderi au fost compensate de incasari superioare la CAS si alte impozite directe. Incasarile din impozitele indirecte au crescut, cel mai mult la TVA si taxe vamale (peste 20 in termeni nominali). Nici nu este surprinzator, avand in vedere dinamica consumului intern si a importurilor. Prin urmare, ca veniturile fiscale totale nu au scazut fata de cele din 2004 se datoreaza in larga masura consumului crescut, importurilor tot mai mari. Si intrucat mersul deficitelor externe este ingrijorator, semne de intrebare persista.

Daca fiscalizarea si colectarea se imbunatatesc in mod corespunzator, se poate evita cresterea fiscalitatii (a TVA). Dar totul trebuie pus in relatie cu echilibrele externe si "socul bugetar" din anul aderarii. Spatiul de manevra al bugetului in 2007 depinde de eficacitatea masurilor de limitare a deficitelor externe in lunile ce vin.