
Doua dintre principalele prevederi ale acordului pentru salvarea euro sunt de natura sa afecteze direct sau indirect Romania: stergerea a 50% din datoria publica a Greciei si recapitalizarea bancilor europene identificate a avea nevoie (intr-un cuantum global de circa 100 de miliarde de euro). Mecanismul ar fi urmatorul: stergerea unei jumatati din datoria publica uriasa a Greciei va reduce incasarile pe care contau creditorii detinatori de titluri guvernamentale grecesti, printre care banci grecesti si banci vest-europene. Acestea vor fi nevoite sa se recapitalizeze pentru a face fata in conditiile injumatatirii incasarilor din expunerea pe respectivele titluri guvernamentale grecesti. Vor apela mai intai la propriii actionari, apoi la resursele propriilor subsidiare din strainatate. De aici incep problemele pentru o tara ca Romania. Intrate in mari pierderi, aceste banci si, inainte de toate, bancile grecesti, vor cere subsidiarelor lor din Romania transferuri spre tara de origine pentru intarirea redutelor principale. Se prea poate ca aceste subsidiare sa nu mai aiba resurse pentru acordari de credite pe piata romaneasca, sa fie scoase la vanzare catre rivali bancari sau catre statul tarii de origine si chiar sa plece pur si simplu din Romania. Inaintea summit-ului european, presedintele Traian Basescu evoca deschis aceasta eventualitate si declara ca se va bate sa obtina o prevedere in documentele acestui summit care sa specifice necesitatea mentinerii expunerii subsidiarelor bancilor straine pe Romania.
Prevederea a fost obtinuta pentru ansamblul tarilor membre ale UE care nu sunt si membre ale zonei euro, dar aceasta este destul de alambicata si nu prezinta ferme garantii, neexistand obligatii explicite si pentru bancile in cauza, si cu atat mai putin sanctiuni pentru eventuale nerespectari. Astfel incat problema ramane in practica!
In aceste conditii, o mare porcarie paste Romania! N-ar fi insa vreuna noua! Ci aceeasi porcarie din 2009, din nou impusa Romaniei! Ca statul roman sa sustina, pe banii sai, bancile grecesti sau altele straine din Romania care ar avea probleme cu recapitalizarea in sine sau in perioada postrecapitalizarii. Porcaria a prins deja contur. O "banca-punte", impusa tot de FMI si finantata practic pana la urma din resursele fondului de garantare a depozitelor, adica din resurse destinate noua, ar urma sa preia bancile care ar ajunge sa aiba probleme in Romania. Dar, vai, nu pentru noi le-ar prelua, ci pentru a le vinde apoi fete mari tot altora!
Ar fi vorba de o repetare, intr-o alta forma, a mecanismului din acordul cu FMI. Statul roman, pe cheltuiala sa, a adus bani de la FMI la concurenta a peste doua deficite bugetare pentru a finanta de fapt doar unul (diferenta fiind destinata finantarii subsidiarelor din Romania ale bancilor straine, carora mamele lor din afara le intrerupsesera finantarea). In schimbul acestei finantari, bancile straine se obligasera sa nu-si reduca expunerea pe Romania, mai pe sleau spus, sa nu plece din Romania! Asta ca sa se inteleaga mai bine santajul!
In urma acestui santaj, bancile straine din Romania s-au "scos", iar statul roman inainteaza cu pasi repezi spre faliment sub povara indatorarii pe care FMI i-a inlantuit-o de gat pentru fericirea bancilor straine. Repetarea acestui scenariu, indiferent de forma lui, ar fi de un dramatism feroce. Si ar arunca Romania definitiv la gunoi!
Romania ar trebuie sa fie pregatita pentru a infrunta cu totul altfel situatia. Reducerea la minimum posibil a deficitului bugetar – pentru a diminua apelul la finantarea de la banci – este o buna optiune. Dar nu este suficienta! Daca BNR tot este gata sa foloseasca resursele destinate garantarii depozitelor noastre pentru a ajuta banci straine, atunci sa pregateasca schema pentru ca, prin cumparari sau nationalizari (dupa cum considerati mai nimerit termenul!), sa fie preluate bancile cu probleme in patrimoniul national spre a reface un nucleu de capital bancar romanesc in sistemul bancar din Romania, caruia, din pacate, i s-a vandut strainilor pana si sufletul.
