Republica Spiru Haret

Până la urmă, şi România din cer, şi cea de pe pământ vor avea patalama universitară la mână. Putem ajunge la aceas­tă tulburătoare performanţă chiar înain­te să se termine Autostrada Bechtel. Mo­ment în care, uite-aşa, de-ale naibii, cele două Românii ar putea să meargă şi mai departe cu reforma, schimbându-şi numele în Republica Spiru Haret, bu­nă­oară.

Eu cred că sunt prea puţini românii care au studii superioare. Şi ştiu de ce. Sunt prea puţine instituţiile de învăţământ superior. Mai ales cele private. Dar se poate ieşi în scurt timp din această situaţie. Cum? Simplu, simplu de tot, încurajând apariţia unor noi facultăţi particulare. Ba, ca să fim siguri de reuşită, impunând prin lege lucrul acesta. Avem o şansă istorică, aceea de a deveni cea mai universitar-superioară ţară din lume. Nu ştiu dacă m-am exprimat corect, dar ce mai contează în faţa unei perspective atât de minunate! Obligaţia de a urma o fa­cultate compensează caracterul facultativ al dreptului de a merge la vot.

Poate fi vorba de un dublu câştig, pe de o parte, oamenii, care intră aproape în mod ne­sperat în posesia unei diplome universitare, pe de altă parte, aşezările în care trăiesc oamenii. Multe dintre acestea vor ieşi brusc din înapoiere prin nobilul fapt al înfiinţării pe teritoriul lor a cel puţin unei universităţi. Başca reparaţia unei nedreptăţi geografic-morale. Adică Zimnicea, Băile Herculane, Crevedia, Călimăneşti, Sf. Gheorghe să fie centre universitare şi Bolintin Vale  nu? Da' Podul Iloaie ce cusur are? Beiuşul e mai cu moţ decât Dăbuleni să fie oraş studenţesc? E şi cinstit, şi lăutăreşte ca fiecare localitate de pe cuprinsul ţării să aibă în perimetrul său cel puţin o facultate. Aşa cum la Crevedia funcţionează cu brio faculatatea de asistenţă managerială şi secretariat, deşi eu aş fi găsit mai potrivit aici un centru-pilot pentru studierea găinilor ouătoare şi a puilor zburaţi, de ce la Sulina să nu se bucure de succes un curs universitar de alpinism montan şi alpinism utilitar? Toate acestea, să fim bine înţeleşi, în afara facultăţii de drept, care e musai să existe în absolut toate oraşele patriei. Avem nevoie de jurişti la greu. Tocmai de aceea, e de aşteptat ca învăţământul superior de specialitate să pătrundă în perioada următoare şi în sate, până la ultimul cătun. Vă daţi seama ce ocazie pentru trezirea din amorţeală a României uitate?

Dar să ne întoarcem la oameni.
Vom ajunge, vasăzică, toţi, fără nici o excepţie, cu studii superioare, ceea ce nu poate fi decât un motiv de mândrie naţională pentru noi şi unul ce justificată invidie pentru Europa. Se pune totuşi o întrebare: cum vor mai fi departajaţi după nivelul studiilor viitorii angajaţi în câmpul muncii, de vreme ce toţi vor fi absolvenţi de facultate? Ba chiar două întrebări se pun.

Iat-o pe a doua: oare pensionarii nu vor pretinde pensii mai mari, dacă tot au diplomă de universitate?
De exemplu, mătuşa mea Aritina, din satul Puţintei de Teleorman, e pensionară CAP. Ca absolventă de pedagogie muzicală sau electronică aplicată, învăţământ la distanţă, se va simţi îndreptăţită să ceară o suplimentare la pensie. La fel şi unchiul Ivan, pensionat de la sistemul de irigaţii, dar cursant cu acte în regulă al facultăţii de balneo-fizio-kinetoterapie, o să emită şi el pretenţii. Doar aţi văzut cum sunt doctorii ieşiţi la pensie, nu sunt deloc mulţumiţi cu cât primesc. Există şi aici rezolvare. Se va păstra modelul de acum, ierarhizarea studiilor făcându-se în felul următor: cineva va trece printr-o singură facultate va fi echivalat cu absolvenţii de învăţământ primar, două facultăţi vor fi egale cu gimnaziul, trei cu liceul şi abia patru vor conta cât una din prezent. Cei cu cinci facultăţi se pot socoti absolvenţi de masterat.

Sub şapte facultăţi este exclus să obţii titlul ştiinţific de doctor. Zău că nu e imposibil. La Bacău trăieşte un cetăţean care a absolvit în şapte ani 10 facultăţi. Omul are 65 de ani. Păcat că nu s-a apucat la 20 de ani. Păstrând acelaşi ritm, se putea lăuda acum cu cel puţin 60 de licenţe universitare. Uite cum se duc recordurile pe apa sâmbetei!

Buuun! şi după ce toată naţia a trecut pe la facultate, unii de mai multe ori, în funcţie de nivelul pe care vor să-l atingă, ce se va întâmpla cu puzderia de centre universitare? Staţi, nu vă grăbiţi să le vâ­râţi în faliment. Le-am dat numai celor vii diplome. Cu morţii ce facem? Adică ei de ce să nu aibă studii superioare? Cei ce nu au, bineînţeles. Nu este deloc o propu­nere nelalocul ei. Avem cetăţeni de onoa­re post-mortem? Avem. Avem membri ai Academiei post-mortem? Avem. Putem avea atunci şi absolvenţi de facultate post-mortem. Cu forma de învă­ţă­mânt la zi o să fie ceva mai dificil, dar până la ur­mă... Până la urmă, şi România din cer, şi cea de pe pământ vor avea patalama universitară la mână. Putem ajunge la aceas­tă tulburătoare performanţă chiar înain­te să se termine Autostrada Bechtel. Mo­ment în care, uite-aşa, de-ale naibii, cele două Românii ar putea să meargă şi mai departe cu reforma, schimbându-şi numele în Republica Spiru Haret, bu­nă­oară. Ce, nu sună frumos? Numele da, viitorul nu! Oameni buni, dragi părinţi, e timpul să oprim această comedie. Ea ascunde o tra­ge­die cumplită. Una în care vor juca, cu des­tin­ele lor cu tot, copiii şi nepoţii noş­tri. Ca decor, o ţară de mucava. Însăşi România.