Restanţe de mandat

MIZE ŞI CRIZE ROMÂNEŞTI
Dubla electorală 2008-2009 prinde partidele româneşti nepregătite pentru impactul cu electoratele proprii. Dintr-un motiv clar ca lumina zilei:

MIZE ŞI CRIZE ROMÂNEŞTI
Dubla electorală 2008-2009 prinde partidele româneşti nepregătite pentru impactul cu electoratele proprii. Dintr-un motiv clar ca lumina zilei: intrarea României în UE nu a aşezat politica internă temeinic pe şine, atât de bine încât să nu deraieze săptămânal, iar mecanismele economice să se înscrie pe un traseu cu viteză de croazieră constantă şi predictibilă. Dezamăgirea electorală este mai mare în 2008-2009, decât în 2004. Atunci, privirile erau aţintite spre linia de finish, de accedere a ţării în familia europeană. Partidele promiteau, fiecare în parte, performanţe pe care le direcţionau în contul României, în cursa integrării. Dar în acest an postintegrare şi atât de electoral, performanţele sau contraperformanţele se contabilizează doar în dreptul partidelor. Fiindcă România a pierdut deja startul în UE.

Restanţele partidelor cresc de la o zi la alta, comparativ cu promisiunile electorale.
Partidele de la putere stau pe un butoi cu pulbere. Indicatorii economici o iau la vale, leul se distanţează îngrijorător faţă de moneda europeană, salariile cresc nejustificat, cheltuielile virează insesizabil spre pixurile edililor cu damf politic persistent.

PNL a promis, printre altele, stabilitate macroeconomică şi creşterea nivelului de trai, dar ratează pe anul în curs ţinta de inflaţie – ca efect al supraîncălzirii economiei – şi e pe cale să nu mai găsească resurse pentru majorarea pensiilor mult promise.

UDMR a promis, printre altele, o distribuţie mai aplicată de fonduri guvernamentale spre Ţinutul Secuiesc, parte a Transilvaniei româneşti, şi riscă să divizeze maghiarimea, datorită luptelor intraetnice cu viitorul partid al lui Szasz Jeno, primarul din Odorheiul Secuiesc.

PD a promis, printre altele, reforma administrativă structurală a ţării şi redobândirea încrederii în autorităţile statului, dar până atunci riscă să sfâşie mecanismele instituţionale şi politice în integralitatea lor, pariind orb pe mâna forte a preşedintelui-strateg.

PSD a promis, printre altele, că va lupta pentru o protecţie socială mai adecvată pentru categoriile de cetăţeni care au pierdut de mult pariul cu tranziţia şi riscă să îşi îndepărteze propriul electorat, persistând în disensiuni interne fără orizont.

PRM a promis, printre altele, curăţirea României de corupţie şi mafie, şi riscă şă îşi cureţe şi ultimele cinci procente din tolbă.

Vădit lucru, o greşeală persistă la toate partidele solid identificate în mentalul electoral. Comportamentul public al celor mai reprezentative formaţiuni politice româneşti pierde din vedere un element de conduită, definitoriu pentru practica politică modernă: capacitatea de lucru în parteneriat, în proiecte de echipă, în coaliţie, în protocoale de colaborare, în alianţe şi convenţii de sprijin reciproc, pe teme sau obiective punctuale.

Lipsa disponibilităţii de a dialoga şi pune la un loc resurse şi acţiuni de partid, în folosul interesului general, este carenţa de căpătâi a politicianului român.

Dubla electorală 2008-2009 ne va convinge că reprezentanţii politici ai României vor ieşi în faţa naţiunii de alte patru ori, cu lecţia compromisului politic necompromiţător neînvăţată.

Nici de această dată.