Restaurarea unei sensibilitati

Nu doar obiectele de arta se restaureaza, ci si creatiile literare. As spune ca operele literare chiar mai des si mai motivat decat tablourile.

Unii numesc operatiunea recuperare. Istoricii culturii noastre moderne vorbesc de recastigarea unui an de patrimoniu - a anului 1900 - pentru spiritualitatea nationala. Ceea ce inseamna un intreg proces de reconsiderare a epocii. Restaurarea unei perioade e o munca mai complexa ca aceea investita in curatarea si retusurile unei picturi. Cum poate fi curatat de depuneri si ingalari timpul?

Un editor - Valeria Filimon de la "Agora" - s-a ocupat de restaurarea piesei "Livada cu visini" de Cehov. Noua traducere a domnului Ioan Ionel merge la textul rusesc din 1904, iar versiunea, pe care o au acum teatrele, e epurata de toate "aducerile la zi" sovietice. Pare de necrezut, dar intr-un secol, multimea de rotunjiri ale replicilor, greu de sesizat de la editie la editie, a asezat pe textul original tot atata slin ideologic, cata murdarie aduna pe suprafata sa un tablou expus intr-un spatiu unde aerul e cand jilav, cand viciat de fum, de oxizii din praf si de grasimile din ciorbe.

Traducerile in romaneste s-au bazat pe aceste adjudecari la interesul bolsevic ale scrierilor lui Cehov, iar cum punerile in scena de la noi au venit, si ele, cu interventiile pe rol ale unor regizori foarte convinsi de conditia lor de coautori, ceea ce s-a jucat in ultimele decenii a fost o piesa de teatru - Livada cu visini - care impunea o restaurare dupa toate regulile meseriei.

Cel mai greu insa e sa restaurezi o perceptie colectiva. Ne-am deprins cu un mod de a-l interpreta pe Cehov, in temeiul unor versiuni traditionale deturnate treptat de la adevarul cehovian. Cehov n-a scris rechizitoriul unei societati. Nu era treaba lui. Scriitorul, care se substituie justitiei locului, se rateaza ca artist. Sovieticii au facut din toti clasicii lor niste mari suparati pe Rusia imperiala, cand in fapt acestia se refereau la comicul, tragi-comicul ori la tragicul esential al conditiei umane.

Comunismul ne-a desensibilizat de la o multime de trairi firesti. Ne-a silit sa vedem in scriitori - cum atat de stupid ii socotea ca sunt Lenin - niste "ingineri ai sufletelor omenesti". De ce ingineri si nu viticultori? De ce politehnisti si nu compozitori?

Inseamna ca trebuie sa ne restauram toata memoria. Dar si privirea si intelegerea. Si sensibilitatea la trecut. Iar daca la o singura piesa de Cehov, unde interventiile pe sens s-au facut abil, astfel incat sa pacaleasca publicul si sa fie sesizate numai de specialistii cu o motivatie stiintifica in plus, fata de colegi, munca e atat de lunga si de grea, oare cum trebuie restaurata o intreaga mostenire artistica? Cum trebuie procedat cu numele si operele, despre care am fost invatati ca sunt mari, iar ele, in contextul unor raportari corecte, fara presiuni sentimentale, la marea cultura a lumii se vadesc a fi mici si chiar a nu fi in nici un fel?