Retragerea Poloniei din Irak

Trupele poloneze şi-au încheiat misiunea pe care o aveau în Irak, după cinci ani în care au fost în miezul luptelor. Spre deosebire de România, Polonia a participat chiar de la începutul invaziei coordonate de americani din 2003, prin GROM – forţele sale speciale în complicate şi aproape sinucigaşe misiuni.

Puterea de acţiune în Irak a GROM a creat o aureolă în jurul unităţii, care astăzi este considerată una dintre cele mai bune formaţiuni de acest gen din lume. În cei cinci ani de prezenţă în Irak, Polonia a avut 15.000 de militari. Din păcate, şi pierderile de vieţi omeneşti au fost pe măsură, comparativ cu celelalte ţări din estul Europei care au avut forţe în teatrul de operaţii. Au fost aduşi acasă, în sicrie, 22 de militari, iar alţi 116 au fost răniţi. Totodată, au mai murit doi jurnalişti şi un ofiţer de protecţie.

În mod firesc, acum în Polonia s-a tras linie şi societatea poloneză face bilanţul. Câştigul Varşoviei constă, fără doar şi poate, în antrenarea unei mari părţi a Armatei în misiuni de o deosebită complexitate în vreme de război şi apoi de rezistenţă a insurgenţilor. Aria de responsabilitate a forţelor poloneze a atins întinderea maximă în momentul în care au preluat comanda Diviziei Multinaţionale Centru Sud. Acest lucru a însemnat o monitorizare, împreună cu militari din alte state, printre care şi România, a 65.632 de kilometri pătraţi în care locuiesc cinci milioane de irakieni. Divizia a fost implicată chiar din 2003 în stabilizarea zonei central-sudice şi în antrenarea forţelor irakiene.

Apoi, din punct de vedere politic, prezenţa în plutonul aliniat de Washington i-a făcut vizibili pe polonezi la nivelul mapamondului şi s-au deschis uşi. Polonia a fost catalogată de oficialii americani, în repetate rânduri, drept un stat aliat special şi de nădejde. Dar ceva se întâmplă cu statele est-europene care au fost necondiţionat lângă SUA. Ca şi România, nici Polonia nu a excelat în câştiguri economice substanţiale, iar la uriaşele rezerve petroliere irakiene doar a adulmecat situaţia. Costul susţinerii trupelor poloneze în Irak, în perioada 2003-2008, a fost de peste 300 de milioane de euro. Dar schimburile comerciale ale Poloniei cu Irakul, dacă luăm ca referinţă anul trecut, au fost mici, de aproximativ 70 de milioane de dolari. Pe vremuri, în anii ’80, acestea depăşeau 200 de milioane de dolari. Poate că unul dintre motive este acela că statele foste comuniste nu au exerciţiul şi nu au prins gustul "aventurării" economice în zone de conflict. Oricum, acest lucru creează destule frustrări naţionale, dar la fel de adevărat este că nimeni nu îţi bagă în traistă.

Cazul Poloniei trebuie studiat cu atenţie la Bucureşti, fie şi numai pentru că politicienii polonezi arată coeziune în chestiuni care privesc interesul lor naţional. Polonia a ştiut să-şi asume cu multă responsabilitate angajamentele luate faţă de aliaţi şi şi-a susţinut cauza cu demnitate. Este normal să fie dezbateri serioase în momentul în care angajezi trupe în zone de conflict, dar nu-i normal să tot găseşti motive de dispută din prezenţa militarilor români în Irak, aşa cum s-a întâmplat la noi, doar din raţiuni de partid. Numai anul trecut, tot în mandatul lui Teodor Meleşcanu, Ministerul Apărării promova un proiect de act normativ prin care să se justifice retragerea neplanificată a trupelor din teatrele de operaţii. Polonezii au dus mai mult greul în Irak decât românii şi, până la urmă, au plecat înaintea noastră.