x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
×
Acest site utilizează fișiere de tip cookie pentru a vă oferi o experiență cât mai plăcută și personalizată. Îți aducem la cunoștință faptul că ne-am actualizat politicile pentru a ne conforma cu modificările propuse aduse de Directiva (UE) 2002/58/EC ("Directiva E-Privacy") si de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal si privind libera circulatie a acestor date si de abrogare a Directivei 95/46/CE ("Regulamentul GDPR").

Înainte de a continua navigarea pe www.jurnalul.ro, te rugăm să citești și să înțelegi conținutul Politicii de Cookie și Politica de Confidențialitate.

Prin continuarea navigării pe www.jurnalul.ro confirmi acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Poți modifica în orice moment setările acestor fișiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.

DA, ACCEPT

Rîsetele contra regimului (IV)

0
Autor: Ion Cristoiu 24 Aug 2008 - 00:00
Rîsetele contra regimului (IV)


Lucrătoarea din Grupa Domniţa trecu cu brio examenul de a-l da gata pe marele actor. Comisia de examen o notă cu zece plus, aflînd că reuşise performanţa de a face din el o cîrpă fără să-i cedeze.



Lucrătoarea din Grupa Domniţa trecu cu brio examenul de a-l da gata pe marele actor. Comisia de examen o notă cu zece plus, aflînd că reuşise performanţa de a face din el o cîrpă fără să-i cedeze. Şi cum informaţiile despre o posibilă disidenţă a marelui actor nu se confirmară – el se lăuda cu asta la beţie, ca tot omul –, Conducerea se pregătea să închidă Dosarul şi s-o retragă pe Domniţă. Tot ca urmare a cercetărilor făcute de Departamentul Sondarea şi exploatarea slăbiciunilor umane fuseseră stabilite şi procedurile de urmat în astfel de situaţii. Proceduri ce trebuiau respectate cu maximă stricteţe, pentru a nu provoca dezastre, precum suspiciunea bărbatului sau – şi mai grav – hărţuirea nesfîrşită de după despărţire. Ţinînd cont de natura relaţiei Cavaler-Domniţă, fata îl anunţa că vrea să se mărite. Se înţelege că bărbatul fiind, de regulă, însurat, nu se punea problema să-i reproşeze că nu se mărită cu el. Şi chiar dacă, prin nu ştiu ce concurs de împrejurări, prostănacul ar fi făcut-o, declarîndu-se gata să divorţeze, Domniţa urma să se uite la el lung, punînd în priviri o cantitate suplimentară de iubire duioasă, şi, atingîndu-i uşor palma de bărbat (mişcarea era absolut obligatorie, specialiştii considerînd-o crucială pentru tulburarea masculului în profunzime), să-i spună că nici să nu se gîndească la aşa ceva. Da, ea îl iubeşte, şi ar vrea să fie cu el toată viaţa, dar tocmai pentru că-l iubeşte sincer, pur, fără nici un interes ascuns, nu vrea să-i strice, Doamne fereşte! căsnicia. Se va mărita, desigur, n-are încotro, trebuie să-şi facă şi ea un rost în viaţă, dar să fie sigur: numai pe el l-a iubit, îl iubeşte şi-l va iubi pînă la moarte. Aici, pentru ca lovitura să fie completă, ofiţerii îndrumători recomandau Domniţei să vîre un început de plîns. Un început doar, nu mai mult, le spusese titulara Cursului despre despărţirea fără probleme de un bărbat, doctor docent în Bărbaţi însuraţi cu amante despre care nu ştiu nevestele. Pentru că – avea să continue profesoara sub privirile scînteind de admiraţie ale elevelor – trebuie să-i daţi bărbatului prilejul de a întreprinde ceva pentru a nu se simţi prost. Şi acel ceva e reafirmarea (hotărîtă) a propunerii de a te mărita cu el. Atenţie, foarte mare atenţie!, înăspri tonul Profesoara, să le intre în cap ceea ce urma să le spună, nu-l luaţi în serios pentru nimic în lume, nu-l luaţi în serios, şi nu cedaţi noului asalt. Prin această revenire, el vrea să-şi liniştească conştiinţa, să nu-şi spună mai tîrziu că a fost un laş (nimic nu-l loveşte pe un bărbat, alături de a-i sugera că nu-l satisfaci sexual, decît gîndul că s-a dovedit un laş faţă de o biată femeie). În realitate, la aflarea veştii că vrei să te măriţi, el răsuflă uşurat. Nici prin gînd nu i-a trecut să-şi lase nevasta şi să te ia pe tine. Cavaler pînă-n măduva oaselor, însă el vrea ca tu să-i impui hotărîrea. Ulterior îşi va spune că n-a avut încotro, el a insistat, dar tu n-ai vrut, şi asta îl va ajuta chiar să scape de tine, autosugestionîndu-se treptat-treptat că nu eşti chiar aşa cum a crezut, o dată ce n-ai vrut să te măriţi cu el.


Potrivit procedurilor standard, Domniţa trebuia să roage Obiectivul – aşa i se zicea marelui actor – să-şi spună părerea despre cel cu care avea să se mărite. Şi la următoarea întîlnire, agenta urma să vină cu viitorul soţ, care nu era altcineva decît un lucrător de-al Securităţii, de la Departamentul Oameni simpli, special ales ca să pară un băiat de treabă, strungar la Electromagnetica sau frezor la Uzinele 23 August, cu o faţă colţuroasă, mîini mari şi un costum care sta pe el ca dracu’. Pe parcursul întîlnirii, lucrătorul trebuia să joace perfect rolul băiatului cam nătărău, îndrăgostit pînă peste cap: privindu-l admirativ şi respectuos pe Bărbat, nelăsînd o clipă impresia că ar bănui relaţia dintre cei doi, dar mai ales avînd grijă, mare grijă, sub ameninţarea pedepsei cu arestul, de a nu o mîngîia pe Domniţă, de a nu o ţine de mînă, nici măcar de a o atinge, pentru a nu stîrni în Obiectiv gelozii primejdioase. Lucrătoarea se pregătea, aşadar, să încheie acţiunea şi, prin asta, Dosarul, trimiţîndu-l la Arhivă, cînd Conducerea îi ceru să n-o abandoneze. Drept pentru care marele actor se pomeni cu un telefon prin care juna îl ruga să vină urgent pînă la Bucureşti, s-o ajute să pregătească rolul Ofeliei pentru concursul de intrare la Teatrul Nottara. Pe parcursul convorbirii, Domniţa jucă strălucit (cel puţin aşa ziceau cei care, din motive lesne de înţeles, ascultau şi înregistrau discuţia) rolul tinerei disperate, pierdute cu totul în faţa marii încercări care era examenul. Astfel că actorul lăsă baltă recitalul şi dădu fuga la Bucureşti, unde Domniţa îl reţinu cu aşa-zisa învăţare a rolului pînă la terminarea turneului, după care trecu la procedurile standard de despărţire fără probleme.


Cel de-al doilea caz de hohote şi aplauze contrarevoluţionare se dovedi extrem de simplu. Era vorba de strofa a treia din Cugetările sărmanului Dionis de Mihai Eminescu:
"Uh! ce frig… îmi văd suflarea, – şi căciula cea de oaie
Pe urechi am tras-o zdravăn – iar de coate nici că-mi pasă,
Ca ţiganul, care bagă degetul prin rara casă
De năvod – cu-a mele coate eu cerc vremea de se-nmoaie".
Înregistrat pe ascuns cu patru camere ale Securităţii, una fixînd scena, celelalte trei, publicul, din unghiuri diferite, spectacolul se desfăşura în sala de festivităţi a Combinatului de Utilaj Greu dintr-un îndepărtat oraş al ţării. Spectatorii – lucrători ai Combinatului, aproape o mie – se prăbuşeau  în delir chiar de la ridicarea cortinei. Unii rîdeau în hohote. Alţii fluierau. Rînduri întregi tropoteau de satisfacţie.

Cei din Comisie încremeniră. Reacţiile lor erau împărţite. Reprezentanţii Consiliului Culturii şi Educaţiei Socialiste se îngălbeniră de spaimă. Se întrebau şi ei, văzînd cele de pe ecran, cum dracu’ se dăduse drumul la vizionare unui asemenea moment? Pentru că – să fim realişti – nici nu te puteai aştepta la o altă atmosferă în sală. Realizatorii spectacolului imaginaseră actorul recitator stînd la masă cu o căciulă de oaie trasă pe urechi, într-un flanel rupt în coate şi făcîndu-se că scrie la lumina sfrijită a unei lumînări. Din cînd în cînd, interpretul se întrerupea din scris şi, fixînd cu privirile o depărtare indicată stăruitor de regizor la repetiţii, spunea versurile. Trimiterea la realităţile prezente era clară. Ba mai mult, era directă, parcă dinadins făcută. În atmosfera de pe scenă şi în spusele actorului, cei din sală găseau o aluzie străvezie la frigul din apartamente, la întreruperile de curent (cînd lumea folosea lumînarea) şi, ceea ce era mai grav, la indicaţia lui Nicolae Ceauşescu de a se mai pune un pulover.


Cei de la Partid se învineţiră de furie la un asemenea pocinog făcut de Comisia de vizionare, care-i putea costa pe mulţi dintre ei slujba, dacă, Doamne fereşte!, acest caz ajunsese pînă la Tovarăşul. Cît despre cei de la Securitate, aceştia simţiră cum se încordează fără să-şi dea seama şi cum, tot fără să-şi dea seama, duc mîna la buzunar în căutarea staţiei de emisie-recepţie, pentru a anunţa trupele USLA. Spre deosebire de ceilalţi membri ai Comisiei de anchetă, ei sesizară rapid premisele unei revolte spontane. Şi aşa, încordaţi, gata să intre în dispozitiv, cum învăţaseră la cursurile Anti-revoltă, urmăriră spectacolul de pe ecran aşteptînd ca dintr-o clipă într-alta mulţimea să se dezlănţuie strigînd lozinci anti-Ceauşescu, sfărămînd scaunele şi, mai ales, dînd năvală afară pentru a o lua spre sediul Comitetului judeţean. Cîţiva dintre ei şi începură să caute cu privirile agenţii provocatori, cei ce urmau să strige: la Comitetul judeţean! Nu se întîmplă nimic. După momentul din Sărmanul Dionis veni Împărat şi proletar, partea a doua, şi sala, sastisită de versurile cu băncile de lemn, începu să se foiască, să tuşească, să-şi scoată pe ascuns cornurile şi să muşte din ele.

– Ne-am gîndit să reflectăm viaţa grea a poetului în regimul burghezo-moşieresc, îngăimă cel mai mare în funcţie de la Consiliul Culturii, spre care se îndreptară cu toţii la terminarea momentului. Era o explicaţie corectă în sine, dar cum şi el ştia că nu asta era problema, ci alta, mult mai gravă, şi anume că de aia fuseseră ei puşi acolo, la Consiliu, să preîntîmpine evenimente nedorite precum cel de la Combinat, amuţi brusc.
Cazul nu mai avea nevoie de nici o analiză. Era o gafă a celor de la Consiliul Culturii. Drept pentru care se trecu de îndată la redactarea Hotărîrii privind acest moment. Fără ca vreunul dintre membrii Comisiei să obiecteze, nici măcar cei de la Consiliu, se hotărî retrogradarea din funcţie a celui ce condusese Comisia de vizionare şi punerea lui în discuţia organizaţiei de partid.
Cît despre moment, acesta fu eliminat fără nici cea mai mică ezitare.
(Va urma)
Citeşte mai multe despre:   istoria ca telenovela,   să-şi

Ştiri din .ro


PUBLICITATE
 



Serviciul de email marketing furnizat de