x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
×
Acest site utilizează fișiere de tip cookie pentru a vă oferi o experiență cât mai plăcută și personalizată. Îți aducem la cunoștință faptul că ne-am actualizat politicile pentru a ne conforma cu modificările propuse aduse de Directiva (UE) 2002/58/EC ("Directiva E-Privacy") si de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal si privind libera circulatie a acestor date si de abrogare a Directivei 95/46/CE ("Regulamentul GDPR").

Înainte de a continua navigarea pe www.jurnalul.ro, te rugăm să citești și să înțelegi conținutul Politicii de Cookie și Politica de Confidențialitate.

Prin continuarea navigării pe www.jurnalul.ro confirmi acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Poți modifica în orice moment setările acestor fișiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.

DA, ACCEPT

Romanele de altădată

0
Autor: Tudor Octavian 01 Noi 2010 - 00:00
Romanul "Cronică de familie", de Petru Dumitriu, are trei volume, cu un cuprins total de 1.578 de pa­gini. În anul în care a apărut - 1957 - a şocat nu atât prin monu­mentalitatea construcţiei epice, cât prin calitatea evoluat balzaci­a­nă a scrisului. La vremea aceea nu era chiar o performanţă să scrii ro­mane de multe sute de pagini vo­lumul şi în mai multe volume. Sadoveanu era campionul. Lumea avea timp să muncească o săp­tă­mână, două şi să le biruie.

Apar şi azi, în multe ţări, astfel de romane-fluviu. Numai că ac­cen­tul e pe acţiune, nu pe descrieri şi pe analize de caractere. Citito­rul trebuie legat bine de carte, ca să nu se mai întrebe dacă n-ar avea şi altceva mai bun de făcut. Apa­ri­ţi­ile, comparabile ca întindere cu "Cronică de familie", sunt în co­pleşitoarea lor majoritate thril­lere, naraţiuni pline de cârlige psihologice. Mobilizează simţurile, tr­ă­i­rile extreme şi foarte puţin in­teligenţa. Dacă deschizi la în­tâm­plare oricare dintre cele trei tomuri ale "Cronicii de familie" eşti cuce­rit de calitatea frazei, de fineţea ob­servaţiei, de stilul emancipat, alt­fel spus de măiestria autorului. Ori­unde ai intra în construcţie, uni­că în proza naţională, prin su­tele de personaje care o mişună şi prin elocvenţa cu care se impun în acea lume de mult trecută, eşti captivat şi te simţi acolo. Ceva totuşi te reţine să începi treaba cu începutul şi s-o duci până la capăt. Acest ceva e chiar balzacianismul în­cărcat al descrierilor. Tot ce-i evocare a mediului, tot ce e amă­nun­ţire a imaginii ai mai văzut par­că într-un film. Filmele cu care ne îndopăm seară de seară la tele­vi­zor, transmisiile de toate naturile şi din toată lumea au obligat ro­mancierii de azi la un gen de re­dun­danţă cu efecte  radicale în ela­borarea stilului. E ca şi cum s-ar scrie romanele într-o limbă uni­ve­sală, iar traducerile nu fac altceva decât să o livreze în dialect na­ţional cititorilor de pretutindeni. E scrisul thrillerian, direct şi ajutat de memoria filmelor pe care nu le mai ţinem minte, dar care au instalat în creierele noastre un fil­tru pe unde romanele de al­tă­dată trec greu sau nu răzbesc de­loc. Thrillerele, oricât de sân­ge­roase ar fi ele, sunt totuşi o dis­trac­ţie. Te burzuluieşti cu­fun­dân­du-te în materia lor trepidantă, dar recuperezi de îndată ce ter­mini cartea. Nimeni nu ia în serios, ca li­­t­eratură, ca artă, thrillerele. Sunt echi­valentul literar al filmelor din cla­­sele C şi arareori B. Sunt însă co­­pleşitor de multe. Când te am­bi­­ţionezi să citeşti "Cronică de fa­mi­lie" e ca şi cum ai urma un tratament complex, dar cu şanse de vin­­decare greu de evaluat. Aşa cum există alergători de cursă lun­gă, există probabil şi un corp de ci­­ti­tori de cursă lungă, antrenat cu cărţi bune. Mai bine zis, dopat cu literatură de calitate, în stare să evite ca pe o maladie divertismentul.
Citeşte mai multe despre:   editorial

Ştiri din .ro


PUBLICITATE
 



Serviciul de email marketing furnizat de