Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Pe afişul răspăndit de o bancă in tot Bucureştiul, un tănăr vesel nevoie mare arată intrebător cu degetul spre privitor. Ideea ar fi că e musai să-ţi depui banii la banca aceea, chiar tu, insul spre care indică atăt de hotărăt cu degetul tănărul.
Pe afişul răspăndit de o bancă in tot Bucureştiul, un tănăr vesel nevoie mare arată intrebător cu degetul spre privitor. Ideea ar fi că e musai să-ţi depui banii la banca aceea, chiar tu, insul spre care indică atăt de hotărăt cu degetul tănărul. De cănd a fost inventat afişul, motivul omului care ţinteşte cu arătătorul spre trecători şi gură-cască a fost reluat permanent la alegeri, dublat de sloganuri patriotice, la război, agreat de primării. Pănă şi fabricanţii de mezeluri pun in reclamele lor lăngă un morman de delicatesuri pe cineva care să-l impungă pe client cu degetul. In timpul celui de al doilea război mondial, propaganda rusească şi cea nemţească au tipărit o mulţime de afişe mobilizatoare cu acelaşi conţinut: patria-mamă indreptănd ultimativ degetul spre popor. De curănd am văzut o fetişcană impuşcănd lumea cu degeţelul ei osos dintr-un afiş de editură. Aşa se intămplă intotdeauna, lucrul care se repetă la nesfărşit pare lucrul cel mai bun. Nimănui nu-i place să fie arătat cu degetul, nici măcar dintr-un afiş, totuşi nimeni nu se scandalizează. Fabricanţii, bancherii, negustorii, guvernanţii, generalii arată cu degetul ţara, iar ţara, in loc să scuipe - fie-mi iertat indemnul! - pe aceste imagini obraznice şi nedemocratice, le ingăduie. Pănă şi preşedinţii au luat obiceiul să le pună degetul in piept, in plină stradă, alegătorilor. In afişe, bineinţeles.
Să ne imaginăm cum ar fi dacă noi, cei arătaţi tot timpul cu degetul, i-am arăta cu degetul pe parlamentari, pe politicieni, pe preşedinţi. Ce s-ar mai supăra! Cum ar mai invoca dreptul la intimitate şi obligaţia unor raporturi sociale civilizate! Există o categorie de gurişti care şi-au făcut din arătatul cu degetul spre publicul de televiziune un tic profesional. Am văzut, la o selecţie de ţănci, care maimuţăreau manelişti şi vedete, acelaşi gest pedepsitor. Copii arătănd pasămite artistic, dar şi imperativ cu degetul spre sală - ce urăt! Copii deprinşi, incă inainte de a inţelege, să spună şi să cănte cu mişcări şi ticuri de cabotini.
Eu, unul, nu mai vreau să fiu arătat cu degetul nici de bancheri, nici de politicieni, nici de manelişti, de nimeni. Mulţumesc Cerului că nici Patria-Mumă nu mai are motive să mă arate cu degetul din afişele ei mobilizatoare, fiindcă nu mai am chef să devin carne de tun şi citat intr-un ordin de front. Trecănd pe lăngă afişul care mă arăta cu degetul, ca să-mi fac pensie privată la o bancă, l-am rupt. A fost pentru prima oară in viaţa mea cănd am rupt un afiş şi recunosc că am trăit un subtil sentiment de invingător.
Am luptat cu o hărtie şi am invins-o! Dar nu cu orice hărtie, ci cu una care mă prevenea că eram sortit să fiu tot timpul arătat cu degetul.
Citește pe Antena3.ro
