"Este un populist (c’est un populiste), dar, în România, o anumită doză de populism este indispensabilă pentru a pune capăt legilor de excepţie"
S-a spus adesea, în ultima vreme, că scandalul măgarului cu svastica pe fund ar fi un complot pentru a-l deposeda pe Băsescu de sprijinul grupului Patapievici, aşa-zisul "intelectual" al expoziţiilor cu falusuri expuse spre "glorificarea" culturii române, la New York! Mă tem că este puţin "invers"! Eu nu vreau să-l despart pe Băsescu de Patapievici! Dimpotrivă! Îi vreau împreună şi alături de PD-L şi de Boc, cel care i-a luat apărarea public acestui "patibular" (termen alocat de diletantul fastidios tuturor românilor, în Politice). Şi, credeţi-mă, dragii mei, îi voi face pe Boc şi pe Băsescu să deconteze la greu, în campania electorală, asocierea cu acest ipochimen născut în apostazia românismului ca într-un scuipat!
M-am cam săturat să primim lecţii de cultură de la nişte indivizi "neterminaţi" intelectual, cu lecturi dezordonate, din care sînt capabili doar să recite citate, pentru a epata pidosnic grămada de neisprăviţi de la galeria culturii române. Povesteam în articolul precedent despre un "băiat", Andrei Cornea, cu grai bolovănos şi slova tristă ca o piatră de moară, care şi-a descoperit ceva vocaţie anodină în lumea lui Platon. Lume pe care crede că o înţelege. Şi eu l-aş fi înţeles, bietul de el, dacă nu s-ar fi apucat să istorisească în "22" despre "istericalele" mele, care nu pot păcăli Comisia Europeană, despre justiţia română, despre Morar, DNA şi PNL în dilemă, toate sub egida UE. Ca să vezi! Un "european", coborît din Republica lui Platon!
Cum se face, atunci, că nu ştie, tot "slugărindu-l" pe Preşedinte, că cea mai mare insultă pe care o poţi aduce unui om de stat, într-o democraţie europeană, este aceea că este un "populist"? Orice dicţionar de gîndire politică vă va spune că sensul peiorativ al termenului (singurul uzitat în politica de azi) trimite la demagogie şi la înrolarea ignoranţei pentru a minţi electoratul! Trimite la moartea democraţiei! Pînă şi Băsescu ştie asta, de vreme ce afirmă: "Aş spune că evit atitudinile populiste"! Şi mai zice: "Deci, departe de mine ideea de a fi populist"! (cf. comunicat oficial, Traian Băsescu, la "Cafeaua cu sare", Antena 3, 25 decembrie 2006).
Din dorinţa de a-l ajuta pe Băsescu să depăşească referendumul ce urma suspendării sale de către Parlament, "intelectualul" Cornea îl definea pe Preşedinte, unde credeţi? În Le Figaro, din 19 mai 2007 ("Le sort du president roumain dans les urnes"): "Este un populist (c’est un populiste), dar, în România, o anumită doză de populism este indispensabilă pentru a pune capăt legilor de excepţie, care garantează imunitatea şi privilegiile oligarhilor. Statul trebuie să fie neutru!".
Aţi înţeles ceva? Populism contra "legi de excepţie"? Care "legi de excepţie" sînt biruite de populism într-o democraţie? Să ne mirăm că Liberation, din 21 mai 2007, spunea la fel? ("Politicien aux accents volontiers populistes, Traian Basescu se veut le champion de la lutte contre la corruption").
Ăştia-s "intelectualii" tăi, Băsescule? Atunci, plăteşte pentru ei, băiete!
Citește pe Antena3.ro