Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Guvernul anunţă ca măsură anticriză vânzarea ultimelor active importante ale statului. E vorba despre Nuclearelectrica, Hidroelectrica, Transgaz, minele de sare şi, eventual, altele. E obligatoriu să ne amintim şi de alte vânzări precum băncile (BCR, BRD, Bancpost), Petrom, Romtelecom, IMGB, distribuţiile de electricitate sau cele de gaz. Percepţia românilor înregistrată de sondaje recente este deosebit de negativă. Ei constată că aceste vânzări n-au adus avantajele promise. Ba, mai mult, ele au avut drept consecinţă creşterea - dureroasă pentru ei - a unor tarife de bază ale utilităţilor sau altor servicii indispensabile vieţii. Nepunând altceva în loc (şosele, spitale, şcoli), percepţia la care mă refeream mai cuprinde şi sentimentul pierderii demnităţii, România trăind mai mult din importuri decât din ceea ce produce ea însăşi. N-am reuşit să dezvoltăm producţia economică românească, am devenit grav dependenţi de străinătate şi, iată, se propune să vindem şi ceea ce ne-a mai rămas. România trăieşte acum cea mai precară combinaţie: corupţie - slabă guvernare - economie în criză. Privatizarea este o măsură absolut necesară de liberalizare a economiei. Teoretic ea conduce la eliminarea pagubelor şi risipei şi la relansarea investiţiilor. Însă la întrebarea "La ce au servit banii obţinuţi din marile vânzări ale statului?", ca şi la întrebarea pe care şi-o pun românii: "Noi ce am avut de câştigat?", răspunsul e dezamăgitor. Nici n-am realizat cu aceşti bani ceva lucrări semnificative de infrastructură (Vai mama lor de drumuri! Vai mama lor de căi ferate!), nici n-am îmbunătăţit starea şcolii şi a sănătăţii publice, spre exemplu. Vorba chinezească: "Poate că are pantofi noi, dar tot pe drumul cel vechi merge".
Zilele trecute, un înalt oficial ne anunţa senin că e foarte bine să vindem, singura problemă fiind aceea că activele ce se vor vinde nu prea mai sunt valoroase. Dacă ar fi aşa, n-ar exista un mare interes al investitorilor străini pentru construirea unităţilor nucleare 3 şi 4 de la Cernavodă sau pentru dezvoltarea unor noi proiecte hidroenergetice. Un decident politic ne anunţa că "avem credinţa că scoaterea la vânzare a acestor active va relansa investiţiile în acest domeniu". Este o operă de dezinformare jalnică, dar nu dezinteresată, deci cu atât mai jalnică! În acest moment, marile întreprinderi energetice pe care le menţionam sunt printre cei mai valoroşi contributori la bugetul statului. Un ziarist român afirma zilele trecute admiraţia sa pentru acele ţări care "au reuşit totdeauna să păstreze un fir roşu al interesului naţional strategic". Şi multă dreptate are. Dacă vindem, eventual tot ce mai avem, ce facem apoi? Uitându-ne în urmă la precedentele vânzări, mai există o raţiune valabilă pentru a merge spre aceleaşi dezamăgiri?
Xenofon povesteşte că acuzatorul lui Socrate voia condamnarea acestuia pentru că "îi aţâţa pe tineri să dispreţuiască instituţiile statului şi-i făcea violenţi". Iată textul incriminat al lui Socrate: "Nepricepuţii, lucrând anapoda, aduc nu mai puţine pagube decât cei nechemaţi, puşi să conducă treburile statului". Oare cine avea dreptate? Condamnat la moarte de nepricepuţii şi nechemaţii care-l acuzau, Socrate este o lumină eternă a umanităţii.
