Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Prin trimiterea de trupe în Ciad, România nu numai că se implică militariceşte într-un conflict tribal, dar mai mult se conturează a fi o furnizoare planetară de expediţii militare.
De ceva timp am prins un nărav: la două noaptea ascult jurnalul în limba franceză al RFI. Post de radio serios. După ştirile care mă ţin la curent cu tot ceea ce se întâmplă în lume, vine o altă emisiune de excepţie: Decriptage. În ultimele săptămâni, jurnalul RFI de la două noaptea începe cu evenimentele din Ciad. Le-am ascultat indiferent, convins că e vorba despre lucruri ce n-au nici o legătură cu ţara noastră. Un tipic război într-o ţară pierdută în imensitatea continentului african, în care confruntarea dintre triburi a îmbrăcat coloratură politică. Un război în care Franţa, fostă putere colonială, ţine partea unui preşedinte corupt, deoarece are solide interese economice în zonă.
Luni, 4 februarie 2008, la Conferinţa de presă ţinută la Cotroceni de Traian Băsescu şi Nicolas Sarkozy, un ziarist de la Le Figaro s-a adresat celor doi preşedinţi abordând chestiunea Ciad: "De la Le Figaro, o întrebare despre Ciad. Atacul care tocmai a avut loc asupra capitalei N’Djamena pare un avertisment fără precedent împotriva trupelor europene a căror dislocare a fost amânată. Aţi putea să ne spuneţi, domnule Preşedinte, când va putea avea loc această desfăşurare de forţe? Şi o întrebare acum pentru domnul Băsescu: atunci când se va face această desfăşurare de forţe, România va face parte din acest contingent cu cei 120 de soldaţi care au fost anunţaţi deja?"
Atât răspunsul lui Nicolas Sarkozy, cât şi cel al lui Traian Băsescu mi-au dezvăluit că întrebarea nu era aiurea: Da, România trimite trupe în Ciadul confruntat cu un război tribal. În răspunsul său, Nicolas Sarkozy a justificat implicarea militară a Franţei într-un război civil de partea uneia din părţi. La finele răspunsului, preşedintele francez a ţinut să precizeze: "Am vorbit şi cu domnul Preşedinte român, îi mulţumesc pentru înţelegerea şi solidaritatea de care dă dovadă, şi, chiar înainte de a răspunde el însuşi întrebării, am constatat, în urma discuţiilor aprofundate că împărtăşim aceeaşi viziune asupra situaţiei". Care va să zică, preşedintele României şi-a exprimat solidaritatea cu implicarea militară a fostei puteri coloniale în Ciad şi a dovedit că împărtăşeşte viziunea potrivit căreia trebuie trimise acolo trupe – inclusiv din România – pentru a apăra un şef de trib în lupta acestuia cu un alt şef de trib. Am simţit nevoia să-mi fac cruce de două ori:
1) Pentru că pe şeful statului român nu-l lasă să doarmă situaţia din Ciad.
2) Pentru că România trimite trupe la mii de kilometri de graniţă, implicându-se într-un război tribal din Africa.
Dincolo de absurditatea situaţiei, conferinţa de presă de la Cotroceni, ne-a dezvăluit că România va trimite militari într-o nouă zonă de conflict de pe glob. Şi în ce zonă! Toate cărţile de istorie a României spun – şi nu fără mândrie – că Armata noastră s-a limitat la a apăra hotarele ţării. În ultimul timp, armata română luptă departe de graniţele ţării, în zone precum Irak şi Afganistan, ce n-au nici o legătură cu apărarea teritoriului naţional. Prin trimiterea de trupe în Ciad, România nu numai că se implică militariceşte într-un conflict tribal, dar mai mult se conturează a fi o furnizoare planetară de expediţii militare. Ştiam că furnizăm Occidentului bogat culegători de căpşuni, menajere. Iată-ne acum furnizând Occidentului bogat carne de tun pentru războaiele sale neocoloniale de pe continentul african.
Când ascultam RFI, habar n-aveam că ştirile despre străzi pline de cadavre, triburi care-şi retează gâturile, reciproc, case devastate sunt mult mai legate de noi decât credeam. Auzind cele declarate la conferinţa de presă, m-am întrebat imediat: Când şi cum s-a luat decizia ca România să participe la războiul civil din Ciad? În ce instanţe de conducere a României s-a hotărât asta? Şi dacă s-a hotărât, de ce n-au catadicsit şefii acestor instanţe să ne spună şi nouă, românilor?
Luni, 4 februarie 2008, la Conferinţa de presă ţinută la Cotroceni de Traian Băsescu şi Nicolas Sarkozy, un ziarist de la Le Figaro s-a adresat celor doi preşedinţi abordând chestiunea Ciad: "De la Le Figaro, o întrebare despre Ciad. Atacul care tocmai a avut loc asupra capitalei N’Djamena pare un avertisment fără precedent împotriva trupelor europene a căror dislocare a fost amânată. Aţi putea să ne spuneţi, domnule Preşedinte, când va putea avea loc această desfăşurare de forţe? Şi o întrebare acum pentru domnul Băsescu: atunci când se va face această desfăşurare de forţe, România va face parte din acest contingent cu cei 120 de soldaţi care au fost anunţaţi deja?"
Atât răspunsul lui Nicolas Sarkozy, cât şi cel al lui Traian Băsescu mi-au dezvăluit că întrebarea nu era aiurea: Da, România trimite trupe în Ciadul confruntat cu un război tribal. În răspunsul său, Nicolas Sarkozy a justificat implicarea militară a Franţei într-un război civil de partea uneia din părţi. La finele răspunsului, preşedintele francez a ţinut să precizeze: "Am vorbit şi cu domnul Preşedinte român, îi mulţumesc pentru înţelegerea şi solidaritatea de care dă dovadă, şi, chiar înainte de a răspunde el însuşi întrebării, am constatat, în urma discuţiilor aprofundate că împărtăşim aceeaşi viziune asupra situaţiei". Care va să zică, preşedintele României şi-a exprimat solidaritatea cu implicarea militară a fostei puteri coloniale în Ciad şi a dovedit că împărtăşeşte viziunea potrivit căreia trebuie trimise acolo trupe – inclusiv din România – pentru a apăra un şef de trib în lupta acestuia cu un alt şef de trib. Am simţit nevoia să-mi fac cruce de două ori:
1) Pentru că pe şeful statului român nu-l lasă să doarmă situaţia din Ciad.
2) Pentru că România trimite trupe la mii de kilometri de graniţă, implicându-se într-un război tribal din Africa.
Dincolo de absurditatea situaţiei, conferinţa de presă de la Cotroceni, ne-a dezvăluit că România va trimite militari într-o nouă zonă de conflict de pe glob. Şi în ce zonă! Toate cărţile de istorie a României spun – şi nu fără mândrie – că Armata noastră s-a limitat la a apăra hotarele ţării. În ultimul timp, armata română luptă departe de graniţele ţării, în zone precum Irak şi Afganistan, ce n-au nici o legătură cu apărarea teritoriului naţional. Prin trimiterea de trupe în Ciad, România nu numai că se implică militariceşte într-un conflict tribal, dar mai mult se conturează a fi o furnizoare planetară de expediţii militare. Ştiam că furnizăm Occidentului bogat culegători de căpşuni, menajere. Iată-ne acum furnizând Occidentului bogat carne de tun pentru războaiele sale neocoloniale de pe continentul african.
Când ascultam RFI, habar n-aveam că ştirile despre străzi pline de cadavre, triburi care-şi retează gâturile, reciproc, case devastate sunt mult mai legate de noi decât credeam. Auzind cele declarate la conferinţa de presă, m-am întrebat imediat: Când şi cum s-a luat decizia ca România să participe la războiul civil din Ciad? În ce instanţe de conducere a României s-a hotărât asta? Şi dacă s-a hotărât, de ce n-au catadicsit şefii acestor instanţe să ne spună şi nouă, românilor?
