România, ţara cea mai ocupată din lume

În ce ţară din lume mai vezi o scenă ca asta, în care Gigi vrea să intre la puşcărie, la Penescu, doar pe ideea de Becali? "Hai, bă, nu mă cunoşti? Dă, măăăă, drumul, să mă duc la omul ăla..." Paznicul îl privea ca pe Dumnezeu. Baftă ca asta, mai rar. Era disperat să-i ceară măcar un autograf, nişte euroi ca amintire, dar îi interzicea funcţia. Paznicul face parte din România profundă, aia care va pune ştampila pe Elodia.

România n-are timp să se plictisească. Cu toate câte se întâmplă într-o săptămână, dacă le-am scoate la export, ar râde pla­neta un an. Ridzi, Hrebe, Sexy-buzoianca, Băse, Mazăre, Plăcintă, Gigi, Boc, Ujpest, Vanghelie, Wehrmacht... şi, din nou, Boc. Cât ne luăm cu vorba, e posibil să mai apară ceva. Adăugaţi la chestiile astea şi anecdota cu "DD în Direct", candidat la Preşedinţie şi aveţi dimensiunea disponibilităţii noastre globale în materie de haz.

Parcă ieri am petrecut Paştile cu dl. Flutur transpirat şi radios în uşa cursei de Tel Aviv. Parcă mai ieri s-au luminat zorile de mai la vederea doamnelor Ridzi, Udrea, filmate faţă, feţe, profil, cu şi fără cal, plajă, trăistuţe de Bucovina. Azi e caniculă, cod galben, şi s-a ales praful de strategiile de imagine. Acţiunile "Flutur - Lumina de Paşti" şi cele furnizate de M. Ridzi - "De 2 ori... 1 Mai, 2 Mai, 9 Mai" - au fost singurele şi ultimele reuşite. Lumea are alte repere. Pentru MTS ar fi DNA-ul. Şi nici Elena Udrea nu se simte prea bine.

Doctorul în ştiinţe inginereşti Monica Ridzi şi-a scuturat calculatorul de date. La început părea vodevil. Acum e disperare penală. De la caterincă la milă nu-i decât un pas. Partidul, ca orice organism viu, se scutură principial de ea din motive de imersiune: ca să nu se scufunde împreună. Ca o actriţă de dramă, dna Udrea înalţă pilda dnei Ridzi până la pragul sa­crificiului personal: dacă vreţi, le declamă jurnaliştilor pe tonuri din "Apus de soare" de Delavrancea: luaţi-vă de mi­nistru, dar luaţi mâna de pe turism!

Care turism? Ăsta de la bulgari sau ăla de la greci? Pe praful ăsta, câţi îşi mai permit turism în România? Hrebenciuc a numit-o pe Udrea sexy-buzoianca. Deşi a stârnit indignare, cred că aprecierea lui Hrebe slujeşte cauzei sfinte pentru care luptă şi Elena Udrea - turismul. Când te afunzi în politici ca Marilyn Monroe cu mop, sarmale, murături, e o aiureală să te dai ultragiată. Şi oricum, e mai mişto decât s-o fi asimilat cu Pleşcoiul.

Înaintea meciului de la Budapesta, Becali a dat pe la puşcărie, pe la Penescu. Degajat, fără stresul propriei prezentări lunare la Poliţie, dar şi fără buletin. Ca destin, latifundiarul e unic, itinerariile sale prin viaţă sunt imprevizibile. Anul ăsta a fost la Athos, Rahova (puşcărie), Bruxelles, Monte Carlo (pentru copii şi nevastă), din nou la puşcărie pentru Penescu. România urmăreşte cu sufletul la gură traiectoriile lui Gigi, ca odinioară săpăturile după Elodia. Canalele de sport intră în agonie fără declaraţiile la cald ale lui Gigi şi Mitică. Şi, pe bune, în ce ţară din lume mai vezi o scenă ca asta, în care Gigi încearcă să intre la puşcărie, la Penescu, doar pe ideea de Becali? "Hai, bă, nu mă cunoşti? Dă, măăăă, drumul, să mă duc la omul ăla..." Paznicul îl privea ca pe Dumnezeu. Baftă ca asta, mai rar. Era disperat să-i ceară măcar un autograf, nişte euroi ca amintire, dar îi interzicea funcţia. Paznicul face parte din România profundă, aia care va pune ştampila pe Elodia. Primele manuale alternative, care au provocat scandal, îi aveau ca personaje pe Esca şi pe Tatulici. Poţi concepe azi manuale cinstite fără Gigi, Udrea, Vanghelie? Pentru cei mai mulţi din ge­neraţia învăţământului de la enormă distanţă, istoria la zi nu poate fi povestită fără Gigi Becali, Udrea, Ridzi, Mazăre...
Şi fără Boc. Mai ales fără Boc.

Boc, cel dintâi premier din lume care a luat ouă în cap făcându-se că nu ştie, a debitat între două coase şi o praşilă: să ne mai îmbrăcăm şi de la alţii, nu numai de la dna Plăcintă. Gest elegant, şăgalnic are cu cabinetul, agreabil cu doamna ministru. Boc, un mare talent, se mişcă atât de natural prin criză, de parcă nici n-ar exista. Criza. Asta dă curaj naţiunii şi o încredere oarbă în dezastrul ce se anunţă după alegeri. Boc e un fel de anestezic, util la amputări. Cu el pierzi totul, dar nu-ţi vine să-l înjuri. N-are nici o vină. Şi zâmbeşte. Nu e un animal politic, n-are stomacul tare ca Băse. Boc e un animal mimetic. Aţi văzut ce repede a învăţat lecţia vizitelor de lucru pe şantiere, şosele sau la pârjol. În urma lor nu s-a clintit nimic, nici măcar un centimetru, dar vizitele au fost un succes. Boc a impulsionat lucrurile. A animat po­pu­la­ţia, a însufleţit peisajul, i-a îm­pă­cat pe Onţanu cu Paleologu. Boc este un poster al capitalismului cu faţă umană până la blând. Blândul de păşune, cosit şi incendii. Tocmai bun de pus la criză.