Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Se vorbeşte tot mai mult despre o criză a datoriilor suverane, atenţia fiind concentrată pe situaţia din zona monetară unică (UME). Salvarea sistemelor financiare în SUA şi în Europa a implicat intervenţii masive ale guvernelor, care au avut ca efect creşteri mari ale datoriilor publice.
Căderea economică dramatică a redus drastic încasări bugetare, mărind considerabil deficitele bugetare. Perspectiva de reluare a creşterii economice este neclară şi, oricum, nu sunt de anticipat reveniri la rate de creştere similare cu cele premergătoare crizei. Acestea sunt considerente generale pentru SUA şi Europa. În zona monetară unică, situaţia este mai complicată din cel puţin două motive.
Astfel, integrarea financiară adâncă se reflectă în expuneri mutuale mari între entităţi financiare din ţări diferite. În al doilea rând, economiile statelor membre nu pot recurge la politica monetară şi curs de schimb ca instrumente de ajustare adaptate la condiţiile locale. Această a doua remarcă priveşte mai ales ţările care au datorii publice foarte mari sau care au deficite de cont curent substanţiale. Grecia, Portugalia, Irlanda, Spania fac parte din acest grup.
Dezbaterea internă de la noi privind adoptarea programului de austeritate a făcut referire la criza financiară mondială şi la tensiunile din UME. Unele voci au făcut o paralelă cu situaţia din Grecia. Sunt unele aspecte care apropie cele două ţări; mă refer la impactul crizei asupra dimensiunii deficitului bugetar, sectorul public supradimensionat, ineficient şi puternic clientelizat, risipa cvasiorganizată a banului public, corupţia ubicuă. Dar există şi diferenţe notabile, în avantajul României.
Datoria publică totală de la noi este în jur de 31% din PIB (faţă de circa 120% în Grecia). Drept este că am asistat la o creştere explozivă a acesteia în ultimii doi ani şi că, dacă nu s-ar face corecţii la timp, ea ar putea depăşi 60% din PIB în câţiva ani. În cadrul unei asemenea dinamici, serviciul datoriei publice ajunge să deţină o pondere tot mai mare, fiind alimentată de mersul dobânzilor pe care ţara ar trebui să le plătească pentru a avea acces la finanţare.
Prin urmare, deşi datoria publică nu striveşte încă economia României, corecţii dureroase sunt necesare pentru a preîntâmpina un scenariu foarte rău: când nu am mai avea acces la finanţare şi ajustarea cheltuielilor bugetare s-ar face forţat la nivelul încasărilor.
România are un avantaj faţă de Grecia, în sensul că beneficiază de flexibilitatea cursului de schimb. Deşi şi la noi austeritatea este deflaţionistă, o depreciere controlată a leului poate facilita ajustarea. Vorbesc despre o depreciere controlată, întrucât una masivă ar reinflama inflaţia, ar fi destabilizatoare. România, dacă ar utiliza în mod adecvat fondurile UE, ar putea creşte cheltuielile bugetare de ansamblu, chiar în perioada de austeritate.
Fondurile structurale capătă o importanţă strategică în condiţiile în care relansarea economică din UE va fi foarte anemică. Eliberarea de resurse, prin combaterea evaziunii fiscale şi a risipei banului public, ar permite o cofinanţare solidă a banilor europeni.
Citește pe Antena3.ro
