x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Editoriale S-a învelit cu plasa de tenis în vestiarul Rapidului

S-a învelit cu plasa de tenis în vestiarul Rapidului

de Florin Condurateanu    |    08 Ian 2020   •   07:30
S-a învelit cu plasa de tenis în vestiarul Rapidului

Colea Răutu era nelipsit la meciurile Rapidului. Ningea pe el în Giuleşti, ploua pe nea Colea, ieşea sudoarea prin toţi porii când soarele înfierbânta Grantul… Oricum, suporterii rapidişti se află mereu la punctul de fierbere. Durul din filme, Colea Răutu, susţinea Rapidul de zeci de ani, prinsese şi partidele vedetelor dintre războaie, palpitase şi când făceau dantelării Dumitriu şi Ionescu sau când apărau careul rapidist, fără teamă şi reproş, Motroc, Culae Lupescu, Dan Coe. Când jucau rapidiştii apă de ploaie, Colea Răutu nu huiduia, nu vocifera, rostea cu lehamite doar atât: „Zarzavagiilor, nici conopidă n-aş cumpăra de la voi”! De când venise băiat sărac din provincie, Colea Răutu îşi lipise inima de stadionul de lângă Podul Grant. N-avea unde locui şi dormea noaptea în vestiarul Rapidului: „Mă culcam pe plasa de volei ca saltea, mă înveleam cu plasa de tenis!”. Cu figura lui parcă adunând toată taina, toată forţa Orientului, Colea Răutu a jucat şi roluri de turci, şi de tătari năvălitori, a excelat în partituri de poliţişti paşoptişti şi de muncitori ilegalişti, a condus în filme şi bandele de gangsteri dâmboviţeni cu care se înfruntau comisarii lui Sergiu Nicolaescu. Colea Răutu n-a dat chix cu niciun rol, avea mare succes şi la femei, durul era lăudat de doamne ca un domn cu purtări elegante.  Şi dacă am aflat că pentru Colea Răutu cabina era un colţ drag, e interesant şi ataşamentul lui Pittiş pentru cabina de la teatru.

Când am realizat, timp de 2 ani, la Antena anilor 1997, emisiunea „Vedete în papuci”, dialog de peste o oră cu marile personalităţi ale României la ele acasă sau acolo unde ele creau fapte excepţionale, Florian Pittiş a dorit să filmăm interviul în cabina lui de la Teatrul Bulandra. Discuta cu mine despre artă, dar cu urechea era atent şi la un difuzor de pe perete, de la care auzea curgerea pe scenă a piesei regizate de el. La un moment dat, iritat că actorii nu erau convingători în spectacolul din acea seară, a fugit în culise şi le-a spus şuierat actorilor: „Dacă nu puneţi suflet, luaţi troileibuzul şi duceţi-vă acasă!”. Când viscolea afară, Pittiş nu mai pleca seara acasă de teamă să nu se întrerupă circulaţia şi să întârzie a doua zi la repetiţie, aşa că dormea ghemuit într-un fotoliu în cabina de la teatru.

 

 

×