Criza asta are şi alte consecinţe nenorocite pe lângă cele consacrate: nu mai putem demola pe cât am vrea. Din cauza crizei nu mai putem construi toate ororile care aduc şpăgi, comisioane de partid, conturi afară. Aşa că o sumedenie de case vechi, frumoase şi pline de poveşti, vii doar pe listele de patrimoniu ale ministerului condus de băiatul frumos al lui Conu Alecu Paleologu, sunt sortite morţii lente.
Şcoala de pe Mântuleasa, în care a învăţat Mircea Eliade, a scăpat de criză şi a fost demolată, fiindcă, veche fiind, arăta ca dracu', nu aducea bani. Era ca o babă de care-şi bat joc repetenţii.
Mai mult ca sigur, la întrebarea "ce facem, băi frate, cu şcoala ăluia, Mircea Eliade?", primarul care administrează şi Strada Mântuleasa să se fi interesat şi el: care Eliade? După ce a aflat e posibil să se fi arătat curios: "Şi ce ne dă nouă, Sectorului 3, Eliade ăsta? Bănci, iarbă, tăbliţe cu nu călcaţi florile? Ce dracu' să dea? Clădirea abia se ţine, tencuiala cade, ne face sectorul de râs". N-avea deci motive temeinice să împiedice demolarea în virtutea legii patrimoniului, Strada Mântuleasa fiind şi zonă istorică, altfel spus, apă de ploaie.
În treacăt fie zis, cuvântul patrimoniu are deja un cu totul alt sens decât cel cunoscut. Listele de patrimoniu nu mai sunt pentru protejare, ci pentru demolare. Ulii imobiliari îşi aleg ţintele ştiinţific, răsfoind listele de patrimoniu. Cu cât e casa mai de patrimoniu, gândesc la unison ghiolbanul edilitar şi cocalarul imobiliar, cu atât va fi mai rentabil blocul de birouri ridicat pe locul ei. Pentru naivi, arhitecţii implicaţi în autorizarea sacrilegiilor demolatorii traduc şmecheriile imobiliare prin "nevoia de îmbunătăţire a regimului de înălţime a Capitalei, echilibrarea spaţiilor, menţinerea interesului faţă de zonele istorice prin lipirea de zidurile vechi a clădirilor de secol al XXI-lea", care să le calce în picioare.
Pe locul şcolii lui Eliade se va ridica un monstru asemănător celui de la Armenească, ars într-o noapte sub ochii lui Boc şi Paleologu jr. Conform logicii arhitecţilor, Strada Mântuleasa va fi cu atât mai vie cu cât demolările se vor ţine lanţ, ca să facă loc zgârie-norilor lui Peşte. Peşte, primarul, sau Peşte, şacalul imobiliar. E drept, nu e treaba primarului să spună ce e şi ce nu e frumos. Ce e şi ce nu e valoros pentru o stradă, un oraş, o ţară. Că habar n-are. Primarul e tare în spaţii verzi, borduri, canalizări (la alegeri) şi făcutul banilor de partid. Eventual cu înzestrarea chermezelor politice cu mici şi bere pe trotuarele populate de lideri de partid.
Ca principiu, cu frumosul se ocupă arhitectul. Treaba lui e să dea listei de patrimoniu înţelesul care trebuie. Arhitectul trebuie să ştie cine e Mircea Eliade (sau măcar să ştie cum să afle) şi de ce era importantă pentru viitor şcoala din Mântuleasa. Tip de cultură, el trebuie să se bată pentru ca o magaoaie de zeci de etaje să nu ucidă peisajul şi sentimentele locuitorilor. Primarul n-avea răbdare să citească nuvela lui Eliade "Pe strada Mântuleasa", dar arhitectul trebuia să aibă interesul s-o facă dacă n-apucase. Lui Ceauşescu i se povestise că Hanul galben din Str. Banu Manta era cel mai vechi han în picioare din Bucureşti şi e bine să rămână.
Spre gloria lor, arhitecţii au şi găsit o soluţie prin care construcţia se integra între blocuri de jurai că-i de-acolo. Dar Ceauşescu înţelegea istoria doar de la el încolo. Aşa s-a născut Casa Poporului pe cel mai vechi şi parfumat cartier al Bucureştilor, Uranusul, aşa au dispărut Vechile Arhive pe locul unde-şi frige Vanghelie micii şi unde a cântat Madonna. Reperele de patrimoniu ale edililor sunt parcurile cu tăbliţe pe care sunt menţionate numărul sectorului şi numele primarului ctitor de panseluţe. Plus comisioanele grase umflate la înălţarea halucinantă a blocurilor din căi ferate pe verticală.
Din lăcomia de partid şi ignoranţa primarilor, pe de-o parte, şi din cupiditatea arhitecţilor "eşuaţi" în funcţii de autorizare, pe de alta, s-ar putea ca străzile istorice să ajungă străzi cu zgârie-nori de patrimoniu. Pe Mântuleasa, edilii au organizat cu pompă inaugurarea bustului lui Eliade nu din convingere culturală, ci ca să vadă blegii care mai cred în cărţi, patrimoniu etc. că şi ei respectă valorile. Mai ales când le aduc mai mulţi bani decât bordurile.