Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
În timp ce noi căutăm, nedumeriţi, resorturile care l-au împins pe Crin Antonescu să-şi dea demisia, lăsându-şi partidul cu ochii în ceaţă, neştiind nici măcar cine trebuie să plângă şi să rostească, tremurat, "Dragă Stolo", în timp ce noi urmărim, cu pasiune, modificări de silicoane, aventurile mondene ale fotbaliştilor, masterchef-uri, români cu talent, în timpul ăsta, în jurul României şi în lume au loc schimbări importante, pe care nu vrem să le vedem. "Ochelarii de cal" pe care România i-a purtat în politica externă, în mandatele lui Băsescu, au dus la izolarea internaţională a României, la incapacitatea de a mai participa la negocieri sau de a influenţa evenimente internaţionale (regionale). Parteneriatul strategic cu SUA este foarte important dar, pentru România, în situaţia sa geostrategică, sunt importante şi relaţiile sale cu vecinii. Bulgaria, în mare măsură s-a orientat pe axa Berlin / Moscova, Ungaria, eurosceptică, a dezvoltat, în ultimul timp, relaţiile cu Moscova (inclusiv pe tema minorităţilor), Grecia depinde de capitalul german, dar a concesionat portul Pireu chinezilor, Turcia încearcă să reziste unei "primăveri" şi oscilează, cu mari frustrări, între o Europă ezitantă şi o presiune islamică tot mai puternică. În timpul ăsta, Rusia - cu toată opunerea Occidentului - redevine o putere globală. Acordul de 400 de miliarde de dolari, pentru gaz, cu China, dovedeşte stabilirea unei legături strategice, pe termen lung, în contextul vechiului joc - permutări de trei luate câte două.
Rusia a avut, în 2012, schimburi comerciale cu Uniunea Europeană de 267,5 miliarde de dolari, cu China, de 64 miliarde iar cu SUA de 18,9 miliarde dolari (schimburile Rusiei cu Ucraina, în acelaşi an, erau de 24,3 miliarde dolari). Schimburile României cu Rusia se bazează, în mare măsură, pe importurile de gaz şi, de aceea, deficitul nostru depăşea 1,3 miliarde dolari. Alte ţări europene aveau însă deficite şi mai mari în raporturile comerciale cu Rusia (Olanda - 21 miliarde dolari; Polonia - 13 miliarde; Italia - 8; Marea Britanie - 6; Grecia - 5,5; Spania - 5; Finlanda - 4,8; Bulgaria - 4,7; Ungaria - 3,8). Aceasta este o realitate pe care noi nu vrem să o vedem şi să o înţelegem.
Ucraina are o rană adâncă, greu de vindecat. Noul preşedinte, Petru Poroşenko, imparţial, l-a susţinut, iniţial, pe preşedintele Kucima, apoi a fost ministru de Externe al lui Iuşcenko, ulterior a fost ministru al Dezvoltării Economice al lui Ianukovici. În final, a ajuns pe Euromaidan şi, de acolo, la Preşedinţie. În timpul ăsta a dobândit a opta avere din Ucraina şi va lupta împotriva oligarhilor, împreună cu fiul lui Joe Biden, cooptat în consiliul de administraţie al principalei firme de import de gaz din Ucraina.
Noi ne refuzăm posibilitatea de a juca un rol în evoluţiile diplomatice din Ucraina, lăsând Polonia să se ocupe (cu rezultatele cunoscute ale Parteneriatului estic) dar devenită "hub" regional pentru premierul Chinei şi pentru preşedintele SUA.
Recent, a fost semnat Tratatul privind Uniunea Economică Eurasiatică (Rusia, Kazahstan, Belarus), o piaţă economică de 170 de milioane de oameni. Ştiu că este, deocamdată, o pastişă a Comunităţii Economice Europene, ştiu că ea ascunde un proiect pe termen lung, dar suntem vecini în această zonă şi ne interesează un climat de "bună-vecinătate" şi de "spiritualizare" a frontierelor - cum ar fi spus Titulescu.
Opţiunea mea şi a celor mai mulţi români a fost şi este legată de Occident dar, înainte de a discuta dacă suntem proamericani sau proruşi ar trebui să învăţăm să fim proromâni.
Citește pe Antena3.ro
