Să învăţăm să râdem

Incep prin a le pune cititorilor nostri o intrebare: ati ras macar o data in cursul zilei de azi? Dar in cursul zilei de ieri?

Cu aceasta intrebare ne invita si cercetatoare franceza Corinne Casseron sa-i deschidem o carte intitulata 'Remettre du rire dans sa vie' (Cum sa reintroducem rasul in viata noastra). Chiar din titlu observam ca autoarea are un intreg program. Iar cartea sa, aparuta acum citiva ani la edi­tura Robert Lafont, se doreste un adevarat ghid in materie de ras, de terapie prin ras si de ini­ti­e­re in stiinta rasului (o disciplina numita 'rigologie', ceea ce s-ar putea traduce prin 'rasologie').

Chiar daca vorbim despre ras, trebuie sa cons­ta­tam cu tristete, asa cum face si cercetatoarea fran­ceza, ca in ziua de astazi se rade din ce in ce mai putin. Toate studiile legate de ras ajung la aceasta concluzie: grija zilei de maine, diversele cri­ze cu care suntem confruntati, stresul la locul de munca… toate acestea precum si altele ne cam taie pofta de amuzament. Si nu e bine, spune Corinne Casseron, nu e bine pentru ca rasul, fapt con­firmat de toti specialistii, este o buna terapie exact impotriva stresului, a starilor de deprimare, a insomniilor, a durerilor de tot felul… Rasul mai are si o functie sociala intrucat putem rade si de oa­menii politici, de incompetenta unora dintre cei care ne conduc, de stupidita­tea unora dintre de­cla­ra­ti­i­lor lor.

Pentru a rezuma, putem spune ca rasul reprezinta o ur­genta. Citez din incitarile cer­cetatoarei franceze: 'Este ur­gent sa ne regasim dispo­zi­tia pentru ras ca sa ne re­ga­sim in mod durabil placerea de a trai'. Iar rasologia, sau sti­inta rasului, ne poate ajuta in acest sens. Pentru ca aceas­ta stiinta este, citez din nou, 'o forma de educatie emo­tionala a carei particula­ri­tate este de a ne readuce, in­tre doua emotii, la un echilibru vesel si optimist'.

Personal cred ca aceasta carte ar trebui tradusa in toate limbile si distribuita in mod gratuit de ministerele sanatatii din toate tarile. Pentru ca ea le furnizeaza de fapt cititorilor diverse tehnici de provocare a rasului sau a bunei dispozitii, tehnici simple bazate pe evocarea unei amintiri de exemplu, sau pe provocarea celor din jur la scurte dialoguri vesele. In orice moment al zilei rasul poate fi salvator, iar atunci cand vine de la sine trebuie savurat integral… Aceasta ultima afirmatie se refera si la rasul involuntar care ne inunda uneori, la deli­rul comic ('le fou rire' cum spun francezii), rasul nebun din care nu te poti uneori opri…

Corinne Cosseron si-a dedicat intreaga viata rasului si a creat in 2002 o Scoala Internationala a rasului unde preda toate disciplinele legate de ras… Specialista noastra este si initiatoarea unei Adunari Internationale a amatorilor de ras ('les rieurs' in franceza), manifestare organizata in fiecare an in luna mai, iar cu aceasta ocazie se acorda si un premiu, 'Rasul de aur'. Premiul recompenseaza o personalitate care a facut eforturi pentru a populariza terapia prin ras.

Din statisticile consultate de Corinne Cosseron rezulta ca in 1939 francezii radeau cam 19 minute pe zi. In 1983, un neurolog pe nume Henri Rubinstein, autorul unei carti intitulata 'Psihosomatica rasului' afirma ca francezii radeau cam sase minute pe zi. Iar in 2000, daca ar fi sa dam crezare studiilor legate de ras, rezulta ca francezii radeau in medie cam un minut pe zi, altfel spus sa-ti vina sa plangi nu alta…

Acest tratat despre ras semnat de Corinne Cosseron ne poarta si prin istoria rasului, ne vorbeste si despre rasul patologic, precum si despre primele experiente de terapie prin ras realizate in Statele Unite, cand clovnii si-au facut aparitia in spitale. Merita sa retinem o observatie legata de modul in care rad femeile si barbatii. S-ar pa­rea ca femeile rad mai mult decat barbatii, dar ca barbatii sunt cei care le fac sa rada... Rasul are si un rol spiritual, mai spune specialista franceza care da urmatorul exemplu: cand Dalai Lama, li­de­rul spiritual al tibetanilor, a fost invitat la Paris la o celebra emisiune televizata si a fost intrebat 'ce hobby preferat aveti?', el a raspuns: 'imi pla­ce sa rad'.

S-ar parea ca budismul a inteles de mult valoarea terapeutica a rasului, dar nu si religia crestina. In evul mediu rasul era considerat de ca­tre biserica drept un fel de pacat, iar unii clerici le spuneau credinciosilor 'Iisus nu a ras niciodata'. Ceea ce nu inseamna ca oamenii n-au sim­tit dintotdeauna nevoia sa rada, si mai ales sa ra­da impreuna, in timpul carnavalelor sau al altor ma­­­n­i­festari vesele, si rad impreuna si in ziua de as­tazi, mai ales la teatru unde rasul 'viu' impartasit cu ceilalti este extrem de tonic si chiar molipsitor… Exista multe forme de ras re­pertoria­te si anali­za­te cu sub­tilitate de Corinne Cos­seron, cum ar fi rasul pros­tesc prin care se ilustreaza de­seori adolescentii, sau ra­sul complice (dintre in­dra­gos­titi, de exemplu), sau ra­sul interior (numai noi stim de ce radem in sinea noastra ca­teodata).

Dar rasul ne aju­ta uneori si sa supravietuim, iar Corinne Cosseron evoca mar­tu­rii de unde rezulta ca pa­na si in lagarele de concen­trare ale lui Stalin si ale lui Hitler oamenii radeau c­a­te­o­da­­ta, rasul fiind ultima arma a victimelor in fata barbariei. Pe vremea comunismului, unii isi mai amintesc acest lu­cru, bancurile politice erau o hrana zilnica iar prolifera­rea lor era un semn ca rasul devenise o forma de rezistenta.