Incep prin a le pune cititorilor nostri o intrebare: ati ras macar o data in cursul zilei de azi? Dar in cursul zilei de ieri?
Cu aceasta intrebare ne invita si cercetatoare franceza Corinne Casseron sa-i deschidem o carte intitulata 'Remettre du rire dans sa vie' (Cum sa reintroducem rasul in viata noastra). Chiar din titlu observam ca autoarea are un intreg program. Iar cartea sa, aparuta acum citiva ani la editura Robert Lafont, se doreste un adevarat ghid in materie de ras, de terapie prin ras si de initiere in stiinta rasului (o disciplina numita 'rigologie', ceea ce s-ar putea traduce prin 'rasologie').
Chiar daca vorbim despre ras, trebuie sa constatam cu tristete, asa cum face si cercetatoarea franceza, ca in ziua de astazi se rade din ce in ce mai putin. Toate studiile legate de ras ajung la aceasta concluzie: grija zilei de maine, diversele crize cu care suntem confruntati, stresul la locul de munca… toate acestea precum si altele ne cam taie pofta de amuzament. Si nu e bine, spune Corinne Casseron, nu e bine pentru ca rasul, fapt confirmat de toti specialistii, este o buna terapie exact impotriva stresului, a starilor de deprimare, a insomniilor, a durerilor de tot felul… Rasul mai are si o functie sociala intrucat putem rade si de oamenii politici, de incompetenta unora dintre cei care ne conduc, de stupiditatea unora dintre declaratiilor lor.
Pentru a rezuma, putem spune ca rasul reprezinta o urgenta. Citez din incitarile cercetatoarei franceze: 'Este urgent sa ne regasim dispozitia pentru ras ca sa ne regasim in mod durabil placerea de a trai'. Iar rasologia, sau stiinta rasului, ne poate ajuta in acest sens. Pentru ca aceasta stiinta este, citez din nou, 'o forma de educatie emotionala a carei particularitate este de a ne readuce, intre doua emotii, la un echilibru vesel si optimist'.
Personal cred ca aceasta carte ar trebui tradusa in toate limbile si distribuita in mod gratuit de ministerele sanatatii din toate tarile. Pentru ca ea le furnizeaza de fapt cititorilor diverse tehnici de provocare a rasului sau a bunei dispozitii, tehnici simple bazate pe evocarea unei amintiri de exemplu, sau pe provocarea celor din jur la scurte dialoguri vesele. In orice moment al zilei rasul poate fi salvator, iar atunci cand vine de la sine trebuie savurat integral… Aceasta ultima afirmatie se refera si la rasul involuntar care ne inunda uneori, la delirul comic ('le fou rire' cum spun francezii), rasul nebun din care nu te poti uneori opri…
Corinne Cosseron si-a dedicat intreaga viata rasului si a creat in 2002 o Scoala Internationala a rasului unde preda toate disciplinele legate de ras… Specialista noastra este si initiatoarea unei Adunari Internationale a amatorilor de ras ('les rieurs' in franceza), manifestare organizata in fiecare an in luna mai, iar cu aceasta ocazie se acorda si un premiu, 'Rasul de aur'. Premiul recompenseaza o personalitate care a facut eforturi pentru a populariza terapia prin ras.
Din statisticile consultate de Corinne Cosseron rezulta ca in 1939 francezii radeau cam 19 minute pe zi. In 1983, un neurolog pe nume Henri Rubinstein, autorul unei carti intitulata 'Psihosomatica rasului' afirma ca francezii radeau cam sase minute pe zi. Iar in 2000, daca ar fi sa dam crezare studiilor legate de ras, rezulta ca francezii radeau in medie cam un minut pe zi, altfel spus sa-ti vina sa plangi nu alta…
Acest tratat despre ras semnat de Corinne Cosseron ne poarta si prin istoria rasului, ne vorbeste si despre rasul patologic, precum si despre primele experiente de terapie prin ras realizate in Statele Unite, cand clovnii si-au facut aparitia in spitale. Merita sa retinem o observatie legata de modul in care rad femeile si barbatii. S-ar parea ca femeile rad mai mult decat barbatii, dar ca barbatii sunt cei care le fac sa rada... Rasul are si un rol spiritual, mai spune specialista franceza care da urmatorul exemplu: cand Dalai Lama, liderul spiritual al tibetanilor, a fost invitat la Paris la o celebra emisiune televizata si a fost intrebat 'ce hobby preferat aveti?', el a raspuns: 'imi place sa rad'.
S-ar parea ca budismul a inteles de mult valoarea terapeutica a rasului, dar nu si religia crestina. In evul mediu rasul era considerat de catre biserica drept un fel de pacat, iar unii clerici le spuneau credinciosilor 'Iisus nu a ras niciodata'. Ceea ce nu inseamna ca oamenii n-au simtit dintotdeauna nevoia sa rada, si mai ales sa rada impreuna, in timpul carnavalelor sau al altor manifestari vesele, si rad impreuna si in ziua de astazi, mai ales la teatru unde rasul 'viu' impartasit cu ceilalti este extrem de tonic si chiar molipsitor… Exista multe forme de ras repertoriate si analizate cu subtilitate de Corinne Cosseron, cum ar fi rasul prostesc prin care se ilustreaza deseori adolescentii, sau rasul complice (dintre indragostiti, de exemplu), sau rasul interior (numai noi stim de ce radem in sinea noastra cateodata).
Dar rasul ne ajuta uneori si sa supravietuim, iar Corinne Cosseron evoca marturii de unde rezulta ca pana si in lagarele de concentrare ale lui Stalin si ale lui Hitler oamenii radeau cateodata, rasul fiind ultima arma a victimelor in fata barbariei. Pe vremea comunismului, unii isi mai amintesc acest lucru, bancurile politice erau o hrana zilnica iar proliferarea lor era un semn ca rasul devenise o forma de rezistenta.