Sa ne grabim ... dar incet

De patru saptamani suntem in Uniunea Europeana. Am depasit, asadar, pericolul unei amanari. In 2008. Sau in 2009. Dar avem in fata, acum, un alt risc: acela de a nu reusi sa tinem pasul cu economia europeana.

Fireste, nu asteapta nimeni sa facem intr-un singur an ce n-am facut in 150 de ani. Numai ca nu de timpul irosit e cazul sa ne ocupam acum. Ci de timpul pe care il avem in fata.

La 1 ianuarie 2007 a fost doar aderarea. Acum are loc integrarea: un proces lung si greu. Va depinde de noi daca in tara vor intra bani europeni in cantitati apreciabile. Si daca acesti bani vor antrena expansiunea investitiilor si un ritm constant al cresterii bunastarii.

Istoria ne poate fi de mare ajutor. Istoria altora cu deosebire. Acum cativa ani, nu prea multi, tari ca Portugalia, Spania sau Grecia au cunoscut procese similare in perioada integrarii lor europene. Exemplul lor, pe care merita sa-l luam in seama, ne va arata cum s-au rupt de tentatia de a imparti - in tensiuni sociale interne - saracia. Si cum au inceput sa invete sa imparta bogatia.

Timpul trece repede. Nu mai avem ragaz sa ne inghesuim in "sala de asteptare", unde sa primim vesti despre eforturile de armonizare a continentului. Am in vedere eforturile altora. E vremea sa actionam si noi. Altfel, ne vom confrunta cu tendinta cea mai nedorita: inrautatirea starii economice si a starii sociale.

N-avem incotro. Suntem siliti sa ne potrivim ceasurile dupa ora Europei. Sa renuntam la modelele de dezvoltare invechite si sa ne insusim disciplinele proprii globalizarii economice. Vrand-nevrand, Romania va fi nevoita sa vizeze excelenta. Si nu numai in practica macroeconomica, domeniu in care am inregistrat deja succese. Ci si in viata companiilor, unde avem inca mari restante. Caci Uniunea Europeana nu se va rezuma sa supravegheze cum vom cheltui banii pe care intentioneaza sa ni-i aloce. Va verifica totodata cum ne pregatim sa iesim din capcana ineficientei. Luandu-ne dreptul de a mai gresi. Orice incercare de a scapa de sub aceasta tutela ar fi extrem de periculoasa. Pentru ca vom plati cu intarzierea bunastarii.

Nu vom avea, in Romania, o bunastare reala pana cand nu vom dezvolta o economie sanatoasa si puternica, intemeiata pe un sistem de piete libere - de marfuri, de servicii, de bani. Dar, mai cu seama, fara o economie de piata dominata de oameni, de institutii si de companii care sa invete sa faca bani si sa aduca venituri bugetului. Este o cerinta vitala intr-o vreme in care, in Romania, sunt inca multe companii care pierd bani: ceea ce inseamna ca alte companii, rentabile, impreuna cu populatia, le achita, in final, nota de plata.

Acum suntem in fata unui alt risc: graba de a ajunge sa traim ca in Uniunea Europeana. Dar noi, aici, acasa, ce facem in acest sens? Unde si cum cautam bunastarea? Ce repere avem? Aici, acasa, inca se abuzeaza de comparatia cu 1989, care nici macar nu a fost un an de varf al economiei socialiste. Sunt tot mai numeroase intoarcerile la ce a fost in 1989 si cu acest cantar sunt masurate intamplarile de astazi. Din astfel de masuratori s-a desprins ideea, pentru multi speranta ca in anul 2010 vom reveni la nivelul productiei din 1989. Dar au sens astfel de comparatii? Atunci, in decembrie ’89, s-a inchis un capitol de istorie si a inceput altul. Schimbarile sunt radicale si n-ar avea nici un rost sa fie comparate rezultate fara vreo legatura intre ele. E timpul sa privim inainte, fara a fi insa nerabdatori. Pentru ca nimic din ceea ce inseamna bunastare nu va veni fara munca, fara productivitate, fara performante. Sa nu ne facem insa vreo iluzie in privinta faptului ca punerea in miscare a economiei romanesti, pe coordonatele performantei, va fi posibila fara eforturi extrem de mari si fara costuri inevitabile.

Sa nu ne facem insa vreo iluzie in privinta faptului ca punerea in miscare a economiei romanesti, pe coordonatele performantei, va fi posibila fara eforturi extrem de mari si fara costuri inevitabile.