x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Editoriale Să nu driblezi iubirea

Să nu driblezi iubirea

de Florin Condurateanu    |    17 Aug 2017   •   07:50
Să nu driblezi iubirea

Fotbaliştii s-au îmbrăcat deseori în glorie care ameţeşte, li se scandează numele de zeci de mii de spectatori, banii îngraşă zdravăn portofelul lor, limuzinele la volanul cărora se fălesc vedetele cu crampoane fură minţile fetişcanelor cu decolteuri şi fuste curajoase. Cu atâtea sclipiciuri trecătoare în jur, fotbaliştii răsfăţaţi de public păstrează anevoie relaţiile sentimentale în perimetrul trăiniciei, le vine cheful să zboare din floare în floare, deşi soliditatea relaţiei cu femeia de alături sprijină prelungirea perioadei de evoluţie pe gazon. Seriozitatea gândirii soţiei de fotbalist toarnă fundaţie decisivă în soarta sportivului, cu atât mai mult că timpul de glorie e scurt la fotbalişti şi sumele grase câştigate până la 35 de ani trebuie să fie bine chivernisite şi investite în afacerile pentru restul vieţii. Nu e uşoară viaţa de soţie de fotbalist, la plusuri se înscrie bogăţia de garderobă, maşinile sclipitoare, la minusuri se află singurătatea nevestei când perioade lungi soţul fotbalist se află în cantonamente şi participă slab la creşterea şi educarea copiilor. De mare frumuseţe este căsătoria lui Hagi cu Marilena, soţia care i-a dăruit doi copii frumoşi şi iubitori de părinţi. Marilena Hagi l-a înţeles pe Gică atunci când el a investit mare parte din averea adunată în anii de glorie într-o academie de fotbal, care înseamnă un mare succes, un succes unic. Soţia, machedoancă şi ea, a fost lăudată de Gică, cel zgârcit cu laudele: “Am avut noroc cu nevasta, care m-a lăsat să investesc banii în academia de fotbal lansatoare de talente”. Crescuţi în principii sănătoase, fiica purtând numele mamei lui Gică, numele Chira, şi fiul Ianis, un mare talent, au rămas lipiţi de inimile părinţilor, chit că se luptă pentru cariera lor la mulţi kilometri. Sora Marilenei, cealaltă fiică a machedonului harnic în şantierele de construcţii, Luminiţa, s-a căsătorit cu celălalt vârf al fotbalului, Gică Popescu. A înfruntat vitejeşte Luminiţa Popescu perioada chinuitoare când soţul oltean, Baciul, a fost la închisoare şi acum continuă să-i fie reazem în relansarea afacerilor în imobiliare. După ceva iubiri pentru frumoase ale ecranului, Chivu s-a dăruit sentimentului de cursă lungă, ducând-o la altar pe Adelina, moldoveanca din Piatra-Neamţ, care i-a dăruit doi copii superbi şi l-a menajat în vremurile periculoaselor accidentări la tâmplă şi la oasele piciorului. La extrema cealaltă, a fost uşurinţa cu care a avut relaţii talentatul Adrian Cristea, bărbat cu mare succes la femei, dar care s-a irosit şi în meseria de performer, şi de iubit. De curând, el a mai bifat o despărţire, după o relaţie pe care a avut-o cu „regina sprâncenelor”.

 

×