Sa nu fetisizam adoptarea euro

Programul de convergenta prevede ca tinta strategica adoptarea euro (intrarea in Uniunea Monetara/UM) in perioada 2012-2014. Formularea acestui obiectiv cu claritate poate ajuta politica economica sa fie consistenta. Dar nu trebuia sa subestimam dificultatile de a face dintr-un obiectiv infasurat in numeroase tehnicalitati suportul unei platforme in mod inerent ample si care trebuie sa fie comestibila pentru cetateni.

Dar nici claritatea nu este indeajuns. Exista o experienta a functionarii UM, ce trebuie sa alerteze. Sa fiu explicit. Este vorba in primul rand de premise ce pot garanta intrarea optimala in Euroland. Ma refer nu atat la repere de convergenta nominala (inflatie, diferential dobanzi, datorie publica, volatilitate curs de schimb), cat mai ales la cele care permit durabilitatea performantei bune inauntrul UM. Adica: flexibilitate corespunzatoare pe piata produselor (serviciilor) si a factorilor de productie (inclusiv munca), reforma prealabila a sistemului asistential si de pensii care sa despovareze bugetul public in viitor, o fiscalitate care sa tina seama de mobilitatea factorilor de productie in conditiile pietelor unice (de migratie a fortei de munca) etc. Aceste preconditii nu sunt usor de indeplinit; ele insele reclama o evolutie a economiei romanesti, care, pentru a avea sorti de izbanda, nu trebuie sa fie intamplatoare. Dupa intrarea in UM, singurul instrument macroeconomic ramas este bugetul public. A-l impovara peste masura poate avea un efect de bumerang; economia poate lancezi in recesiune, daca se doreste reducerea deficitelor - dupa cum arata experienta portugheza.

Schitele programelor post-aderare amintesc foarte palid compromisuri inevitabile intre tintele de politica economica. Exista astfel conflicte launtrice induse de liberalizarea contului de capital.

Un alt exemplu: Romania are nevoie de investitii masive pentru a-si pune la punct infrastructura, pentru modernizare generala. Aceste investitii inseamna o crestere masiva a cheltuielilor publice si private in anii ce vin, care, daca nu este insotita de o marire pe masura a ofertei autohtone competitive, poate crea puseuri inflationiste si cresterea deficitelor externe. Conditiile de la Maastricht par a avea o aplicabilitate mai mica pentru situatia unor economii care vin din urma, pentru care nu numai efectul Balassa-Samuelson are relief. Aici este de mentionat si presiunea pe salarii provocata de migratia puternica, care poate si ea ingreuna ajungerea la o inflatie de cca 2%. Am mai vorbit de posibilul conflict intre un buget mai mare (cheltuieli publice ce pot ajunge la 36%-37% din PIB in trei-patru ani) si dezinflatia ceruta de aderarea la UM. Cu cat o economie este mai complexa (mai mare) cu atat compromisurile sunt mai dificil de rezolvat. Nu intamplator Cehia, Ungaria (dincolo de erorile evidente comise in ultimul deceniu), Polonia si-au prelungit orizonturile de aderare la UM.

Sunt tari in UM ce au conduita de "calator fara bilet" (free riders), care mizeaza pe finantarea usoara a deficitelor (vezi marjele la obligatiunile emise de stat sau firme) fara a reusi sa puna in ordine bugetul public. O tema tabu la Bruxelles si Frankfurt este viabilitatea UM, din motive de inteles; euro este si un construct politic, nu numai economic! Dar se poate ajunge intr-o situatie cand beneficiile apartenentei la zona euro sa fie mai mici decat costurile.

Dezbaterea de la noi trebuie sa aiba in vedere o gama variata de circumstante si sa contextualizeze obiectivul de aderare la UM, care, trebuie spus, este impus de Tratatul de Aderare. Contextualizarea trebuie insotita de intelegerea analitica si operationalizarea (in politica economica imaginata pe mai multi ani) unor compromisuri inevitabile intre tinte-cheie. Politica publica trebuie sa gaseasca o cale care sa nu sacrifice repere ale convergentei reale de dragul grabirii unei convergente nominale ce, ea insasi, s-ar putea dovedi efemera.

Adoptarea euro nu trebuie sa fie vazuta ca o tinta ultima in sine, ci ca un mijloc de a realiza obiectivul fundamental al perioadei post-aderare: reducerea decalajelor economice fata de tarile bogate din Uniune. Intrarea in UM nu trebuie fetisizata!