Să nu invităm criza la noi!

România are un sector bancar solid, dacă îl judecăm prin volumul creditelor neperformante, raportul între capitalul propriu şi finanţările atrase de bănci, nivelul rezervelor la BNR.

 Dar avem şi vulnerabilităţi: dualitatea sistemului monetar (orice depreciere masivă provocând stricăciuni celor care s-au împrumutat în valută, ca şi unor bănci); mărimea deficitelor externe, în condiţiile în care finanţarea celui de cont curent a fost sub 60% în ultimii doi ani prin investiţii străine directe; deşi leul are convertibilitate deplină în România, el nu este precum euro; BNR nu poate emite lei aşa cum o face BCE, ca împrumutător de ultimă instanţă. O pierdere a încrederii în leu ar obliga BNR să aibă în vedere acoperirea tuturor creanţelor monetare ale populaţiei şi firmelor, ceea ce ar însemna, practic, întreaga masă monetară. Fără tipărire de monedă, aceasta ar implica o comprimare teribilă a lichidităţii, intrarea inevitabilă în recesiune adâncă.

Unii ar putea să-ntrebe de ce nu folosim stimulentul bugetar pentru a evita decelerarea activităţii economice. Trebuie să fim atenţi cu câteva aspecte: avem deficite externe mari şi cu o finanţare în deteriorare (un deficit bugetar în creştere este contraindicat); tocmai un stimulent bugetar stupid, ce ar fi axat pe consum, ar invita criza acasă; imprudenţe majore pot provoca o criză de încredere în leu. În ţările bântuite de spectrul recesiunii, antidotul fiscal vizează crearea de locuri de muncă (inclusiv prin lucrări publice şi facilităţi fiscale), şi nu creştere de salarii; aceste creşteri, pe fondul recesiunii, pot distruge locuri de muncă prin diminuarea competitivităţii.

Conduita obligatorie în perioada următoare trebuie să fie: evitarea măsurilor care ar fragiliza încrederea în stabilitatea financiară/economică a ţării. Să nu creştem deficitul bugetar şi să axăm măririle de cheltuieli bugetare pe investiţii (infrastructură). Salariile multor profesori  este de dorit să crească, pentru a stopa deteriorarea învăţământului. Dar trebuie ca aceste creşteri să ţină cont de conjunctura pentru economie şi să nu inducă o cascadă de revendicări în sectorul bugetar, în economie. Viitorul guvern să asume un buget în funcţie de mersul economiei şi contextul internaţional. Să avem în vedere că o încetinire a economiei sub prognozele oficiale şi sub estimările din construcţia bugetului ar mări deficitul bugetar.

Eliminarea risipei implică o reformă a administraţiei publice, ceea ce consumă timp. A gândi că poţi compensa creşteri mari, în lanţ, de salarii în economie prin tăieri de cheltuieli în bugetul public şi cele private iese din sfera realismului acum. Unii pot gândi la creşteri majore compensatorii de taxe şi impozite, pentru a menţine deficitul bugetar sub control, dar această cale nu este lipsită de riscuri mari. Să punem la lucru fondurile UE (ce sunt nerambursabile) ca activism bugetar inteligent, prin cheltuieli sporite pentru infrastructură (spre deosebire de unul bazat pe creşterea deficitului bugetar).

Să nu ne tăiem craca de sub picioare, în condiţiile în care nu vom fi scrutiţi de şocuri adverse în anul ce vine. Ce s-a întâmplat cu Ungaria în zilele recente, care a avut nevoie de o linie de finanţare de 5 miliarde de euro de la BCE şi de sprijinul FMI, ar trebui să dea de gândit multora de la noi. Să vedem şi necazurile ţărilor baltice, ale Bulgariei etc.