Într-un articol publicat chiar în ziarul pe care îl patronează, dl Patriciu împarte cu generozitate săgeţi deopotrivă în stânga şi în dreapta, rezervând un loc aparte ţintei pe care o constituie, după expresia domniei sale, „bătrânelul duelist cu inflaţia”, nimeni altul decât guvernatorul Băncii Naţionale, dl Mugur Isărescu. şi pentru a nu exista un dubiu la cine este viza, dl Patriciu spune: „Puterea este obsedată de teoriile prăfuite ale unui bătrânel duelist cu inflaţia, care a acceptat, acceptă şi va accepta robia FMI-ului. Nu înţelege altfel. De aceea n-am ieşit, nu ieşim şi nu vom ieşi din criză. Ne batem de muşte în lozinci staliniste «munciţi, munciţi, munciţi», în loc să lăsăm dezechilibrele să funcţioneze, să stimulăm consumul, investiţiile şi capitalul să se acumuleze”.
Articolul dlui Patriciu nu este de întâlnit în orice colţ de ziar din presa română. Acuze la adresa dlui Isărescu nu prea găseşti la tot pasul, dimpotrivă, acesta fiind citat ca un fel de guru în legătură cu ce să facem şi să dregem sau chiar cu ce ar fi cazul să sperăm.
Dl Patriciu se prezintă un capitalist pursânge: vrea libertate totală pentru sectorul privat, nu doreşte reglementări, consideră că statul trebuie să fie minimal, iar bugetul public să fie cât mai mic. Dl Patriciu salută noul Cod al Muncii, apreciindu-l un pas înainte, deşi firav faţă de ceea ce consideră domnia sa că ar trebui, adică fără contracte colective de muncă şi chiar fără sindicate în sine. Dl Patriciu este un adept notoriu al teoriei dezechilibrelor economice ca motor de creştere şi dezvoltare. Aici intră în coliziune cu dl Isărescu, adept dimpotrivă al echilibrelor şi stabilităţii economice şi deci al unor măsuri pentru a le asigura. Dl Patriciu cheamă deschis să lăsăm dezechilibrele economice să funcţioneze şi, ca o expresie în acest sens, să stimulăm consumul, deşi ne aflăm într-o ţară deja bolnavă de consum fără producţie.
Îndemnul dlui Patriciu de a-i urma reţetele nu este chiar neîntemeiat, având în vedere unde s-a ajuns şi cum am ajuns. La câte experimente s-au făcut pe spinarea acestei ţări, ce ar mai conta încă unul! Dl Patriciu acuză abordările cu care îl creditează pe dl Isărescu pentru faptul că s-a ajuns unde s-a ajuns şi că nici nu se poate ieşi de unde s-a ajuns. Dar dl Isărescu spune de fapt că, tocmai pentru că nu s-au respectat echilibrele pe care domnia sa le susţine, s-a ajuns unde s-a ajuns! Noi pe cine să credem?!
Ca întotdeauna de veacuri, alţii ne rezolvă dilemele. Realitatea este că România a experimentat drumul Patriciu după 2004. Un noian de dezechilibre au fost aşezate peste alte dezechilibre. S-a produs într-adevăr creştere economică. Pentru dl Patriciu nu are importanţă dacă era sau nu sănătoasă! În 2009, România a pierdut ocazia de a merge mai departe pe calea prescrisă de dl Patriciu. Ne-a oprit FMI-ul! Deşi dl Patriciu nu ne-a spus nici atunci, nici acum de unde am fi găsit finanţare pentru a merge mai departe pe drumul dezechilibrelor cântate de domnia sa!
Dl Patriciu îl acuză pe dl Isărescu că acceptă robia FMI-ului. Ce ne propune însă dl Patriciu pentru ca să nu mai facem ceea ce ne spune stăpânul? Ne propune să facem exact ceea ce face stăpânul cel mare: să consumăm în continuare, deşi nu mai avem bani! Asta în lume face însă numai America! Dl Patriciu ne vrea americani! Dar noi, vai, suntem nu din Stâncoşi, ci din Carpaţi. Doar America, în mod sistematic, consumă şi iar consumă tot mai mult faţă de ceea ce produce! şi asta numai graţie privilegiilor internaţionale ale dolarului. Căci consumul fără producţie este o himeră. De fapt, America nu încalcă regula! Consumă pe seama muncii altora! Alţii muncesc şi americanii consumă. şi plătesc în dolari pe care îi scot din propria tiparniţă. Este un privilegiu al stăpânului actual al lumii. Un privilegiu refuzat până şi fostului stăpân al lumii, leului britanic, care trebuie acum să-şi taie raţia de consum la nivelul posibilităţilor. Darămite să se mai acorde acest privilegiu vreunui cocoşel din Carpaţi! Quod licet Jovi non licet bovi!