Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Aproape pe zi ce a trecut de la începutul acestui an, din sectorul privat au venit ştiri privind reducerea cheltuielilor salariale fie prin diminuări ale salariilor în sine, fie prin suprimarea unor bonusuri, fie prin disponibilizări de personal, fie prin combinaţii între toate acestea, fie prin diferite modalităţi indirecte precum trimiteri forţate în concediu fără plată sau reduceri ale orelor de muncă. Toate acestea au fost ajustări inevitabile în condiţiile crizei. Şi au şi fost prezentate ca atare.
Trebuie să constatăm fără echivoc însă că, în sistemul bugetar şi îndeosebi spre vârful acestuia, nu a intervenit nici o ajustare la nivelul câştigurilor salariale. Cu toate că s-a vorbit mult despre acest lucru, cu toate că au existat proiecte peste proiecte în acest domeniu, nu s-a prea făcut nimic. Ba statisticile consemnează că, în totală contradicţie faţă de angajamentele Guvernului, cheltuielile cu salariile în sistemul bugetar au crescut în primele luni ale anului, adică în plină criză, pe seama restrângerii cheltuielilor cu investiţiile, respectiv tocmai pe seama acelor cheltuieli despre care se spunea că vor fi crescute spre a combate recesiunea.
Explicaţia este simplă. Voinţa politică de a umbla la câştigurile bugetarilor nu a existat. Bugetul a fost adoptat cu prevederile stabilite anterior, în timpul campaniei electorale, referitoare la creşteri salariale, care şi-au făcut din plin efectele exact în lunile de criză. Rectificările bugetare n-au prevăzut nici ele corecţiile necesare în materie. Astfel încât, în ce priveşte salariile bugetarilor, se merge contra curentului atât faţă de criză, cât şi faţă de salariile din sectorul privat, care se adaptează crizei. Într-un mod paroxistic, în loc să procedeze la inevitabilele ajustări, statul se împrumută masiv la bănci pentru a plăti salariile bugetarilor şi pensiile, prefaţând şi chiar pregătind în acest fel un dezastru naţional. Căci îndatorare pentru plata salariilor nu poate conduce decât la dezastru.
Convine sau nu, principala problemă a actualităţii în economie este dacă sporurile (altminteri substanţiale) de salarii obţinute de bugetari în perioada creşterii economice relativ înalte 2005-2008 pot fi păstrate sau nu pot fi păstrate în condiţiile crizei declanşate către sfârşitul anului 2008, care va cuprinde întregul an 2009 şi despre care nu se ştie exact cât va dura mai apoi. Răspunsul este net negativ. Creşterea economică din perioada 2005-2008 a existat realmente, dar a fost clar una nesănătoasă şi nesustenabilă. Nu a izvorât organic din economie, ci a rezultat din implant de credit extern, bazându-se exclusiv pe consum din import.
Creşterea economică de acest tip a contribuit nu la consolidarea economiei (nici nu poate fi vorba cumva despre "dezvoltare"), ci la dezarticularea economiei, prin nefastul dezechilibru intern dintre consum şi producţie, prin deficitul extern imens, şi deci la vulnerabilizarea economiei, lucru care s-a constatat amarnic în condiţiile crizei. Importurile, exporturile, consumul, vânzările de automobile, vânzările de electrocasnice şi electronice, tranzacţiile cu case s-au prăbuşit, ca rezultat al faptului că, aproape în totalitate, ceea ce crescuse ca expresie sau în baza creşterii economice din perioada vizată nu a fost asimilat în economie, iar aceasta dă semne clare că n-o va face, ba mai degrabă scoate în afara ei implantul băgat pe gât organismului.
Creşterea salariilor bugetarilor din acea perioadă, ca şi cea a pensiilor din acea perioadă nu va putea fi susţinută în actuala perioadă de criză, oricâte eforturi disperate se vor face.
Nu se poate ca totul în jur să se prăbuşească, iar salariile şi pensiile bugetarilor să fie menţinute. Este împotriva economiei! Şi tot ce este împotriva economiei duce la dezastru. Nu va trece mult şi statul român se va împrumuta doar pentru a plăti datorii vechi (cu dobânzile aferente), nemaiputând conta pe vreun credit ca să şi facă ceva cu el, indiferent dacă e ceva util sau nu! Guvernul Boc se amăgeşte dacă speră că morişca îndatorării pentru a plăti datorii vechi va arunca o parte a poverii asupra generaţiilor viitoare, căci nota de plată va veni curând-curând, chiar în cursul mandatului său.
