Populaţia României e mult prea mare pentru cât pot ei să ducă
În logica lui B, România ar trebui să aibă doar câteva sute de pensionari, adunaţi ca într-un tablou, la coasă, la puşca şi cureaua lată. Iar bugetarii ar trebui să fie ca la 1 mai. Cu crenvurştiul alegoric în mână, tablourile lui B&B şi, esenţial, n-ar trebui să numere mai mult de vreo patrujdemii. În bună măsură, neamuri, prieteni, clientelă....
Şi România asta să fie a lor. Să nu-i întrebe nimeni de nimic, să nu zbiere lumea la ei, să nu-i terorizeze mogulii, să nu fie vulnerabilizaţi de jurnalişti, de TVA, de şomaj, scumpiri. În România lor, ei ar trebui să fie protejaţi prin decizie CSAT, astfel încât să nu se prindă cineva că sunt goi. Că nu se pricep, că sunt jmecheri, că ne trag ţara de sub picioare. Chestiile astea mă fac să mă răzgândesc şi să reformulez. Nu mai pun întrebarea: de ce am pleca noi din România? Ci, mai firesc: de ce n-ar pleca ei? Argumente: sunt puţini, sunt hapsâni, sunt răzbunători, habar n-au, au mintea ca o coală albă, li se fâlfâie şi se chinuiesc să mimeze patriotismul şi grija faţă de interesul naţional. Plus cele de mai sus, inclusiv tentativa interlopă: ne trag România de sub noi. Drama lor, fiindcă trăiesc şi ei o dramă, drama lor nu e criza. Drama lor e că trebuie să rabde populaţia asta mult prea mare, pe care ei trebuie s-o mintă, s-o aburească în alegeri, cu care trebuie să arate că-şi bat capul. Când, de fapt, cred că totul li se cuvine. Împrejurările au demonstrat că dansul pinguinului şi chiuiturile sindicale binevoitoare, în loc de primirile tradiţionale cu pâine şi sare, le-au venit ca o mănuşă.
Din spanacurile alegorice ale mitingiştilor ambalaţi să dea bine în film reieşea ceea ce voiau ei să reiasă: că noi, fraierii, le apreciem guvernarea, dar facem şi noi zgomot ca să fie ca în Grecia. De aici au născut sloganul să evităm grecizarea. Iar preşedintele şi premierul chiar au simţit că au fost omagiaţi, ştiind că, indiferent de vreme şi de vremuri, românul e poet, e băncos, înghite orice şi face până şi din Guvern bici (al treilea B, după cei doi). Într-un astfel de miting se înscria şi tabloul pastoral cu ta-su care i-a spart în cap oul de Paşti, pentru popularitate.
Deci, de ce n-ar pleca ei? De ce nu s-ar înşira ei la firmele care oferă locuri în străinătate? De ce n-ar încerca ei la căpşuni? În locul medicilor, la cozile care-i scot din ţară, de ce nu s-ar propti Guvernul Boc în vederea plecării?
Salvarea vine de la România lui Tudor Chirilă, prezentă la concertul celor de la Rammstein. Zice Tudor Chirilă pe blog: "Un public foarte mişto. Un public care parcă n-avea nici o legătură cu România acestor zile. Neafectat de criză, sălbatic şi cu chef de viaţă, oameni care ştiau ce vor şi voiau toţi deodată. Cred că dacă ne spuneau să mergem la Guvern şi la Parlament şi să-i scoatem din ţară pe ritm de Du Hast, n-ar fi durat mai mult de câteva ore şi treaba era gata, pusă pe alt făgaş".
Senzaţional public. Nu cu manele şi dansul pinguinului din recuzita Guvernului şi preşedintelui, ci cu trupa Rammstein. O Românie neamorţită de facturi la întreţinere şi scumpiri, proaspătă şi cu poftă de viaţă cum era Vama Veche la începuturile ei. O Românie care ştie ce vrea şi vrea toată deodată, să-i împingă pe toţi afară, cu neamuri, amici, clientelă...
Citește pe Antena3.ro