„Salvați acest patrimoniu în pericol!”

Nu este, deocamdată, precizat dacă măsura este valabilă numai în prima zi a Jocurilor Olimpice sau pentru toată perioada jocurilor, dar există temeri că aceasta ar putea să ofere precedentul unor alte alte demersuri care se vor finaliza prin dispariția buchiniștilor din peisajul Parisului zilelor noastre, precum și a meseriei lor din nomenclatorul profesiilor.

 Pentru corecta informare a cititorilor, în mod deosebit al tinerilor cititori, precizez că termenul buchiniști îi desemnează pe librarii care își vând marfa pe malurile Senei, profesie considerată un simbol al Capitalei Hexagonului,și care datează încă din secolul al XVI-lea. La origini, termenul vine de la germanul „buch” (carte), din care a derivat cuvântul olandez „boeken”, căruia i-a urmat franțuzescul „bouquin’’. În universul literar, el a intrat și a făcut carieră odată cu romanul lui Anatol France „Crima lui Sylvestre Bonard’’, apărut în anul 1881, în care buchiniștii sunt numiți „bravi neguțători ai spiritului”(„braves marchands d*esprit’’). Referire devenind valabilă nu numai pentru librarii de pe cei aproape trei kilometri de pe malurile Senei, ci și pentru camarazii lor din alte orașe și țări. De pildă, la Gent, superbul oraș din Flandra de Est, sâmbătă și duminică dimineața, pe cheiul din centrul urbei, buchiniștii oferă o valoroasă ofertă de cărți și albume de artă, subsemnatul numărându-se printre cei care și-au sporit biblioteca personală cu numeroase titluri de referință.

Îngrijorarea buchiniștilor parizieni și, desigur, nu numai a lor, este sporită de faptul că măsura preconizată de Prefectura de Poliție nu este singura de natură să le pună în pericol profesia și să pună în umbră farmecul ei  inimitabil. Fiind de ajuns să ne gândim la cât de mari au fost pierderile pe care le-au înregistrat buchiniștii de pe urma supra-draconicelor restricții din vremea pandemiei, dar și la acerba concurență pe care le-a fac comerțul pe internet și pe rețelele de socializare. Tocmai de aceea, buchiniștii și iubitorii de carte scrisă și tipărită așteptau cu deosebit interes și cu mare speranță ca afluxul de vizitatori pe care îl vor aduce Jocurile Olimpice din anul 2024 să se regăsească și într-un cât mai  mare număr de cumpărători de carte. Cumpărători pe care, firește, pitorescul lumii buchiniștilor îi va capta și îi va face să și aleagă cartea căutată. Speranță a cărei împlinire foarte probabila decizie a organelor de ordine publică din Paris o plasează sub un îngrijorător semn de întrebare.    

La fel de adevărat este, însă, și că nu este pentru prima oară când această  rafinată breaslă se vede amenințată. Cu toate că, din anul 2011, profesia de buchinist este recunoscută și își are locul său în patrimoniul cultural al UNESCO. Apeluri ale buchiniștilor și ale publicului lor care, fapt semnificativ, reiau un subiect despre care nu se discută de ieri sau de alaltăieri. De pildă, în numărul său din 26 februarie 1910, „Le Figaro Litteraire”, punea întrebarea: „Un chei fără buchiniști?”. Întrebare după care venea și răspunsul categoric: „Ceva de negândit”. Afirmație susținută în următorii termeni: „La nevoie, un parizian adevărat ar putea să se gândească la cheiurile sale fără umbră, dar nu fără buchiniștii săi”.

  Se discuta, așadar, despre acest subiect, încă de acum 113 ani, dar el a revenit, în dese rânduri, datorată unor amenințări, mai directe sau mai voalate, cu care buchiniștii, din Paris și nu numai, s-au confruntat și se confruntă. De  aici și apelul care revine cu o tot mai insistentă și cu o semnificativă frecvență în mediul public: „Salvați acest patrimoniu în pericol!”   

 Este, poate, prea devreme pentru a da  posibile variante asupra deciziei finale a autorităților privind mutarea buchiniștilor din arealul lor de legendă. Mai precis, în zilele în care sunt programate Jocurile Olimpice din vara lui 2024.Existând și asigurările date buchiniștilor, de către Primăria Parisului, că vor fi ajutați să își mute cutiile metalice și marfa în condiții de siguranță, urmând să fie despăgubiți pentru eventualele daune suferite. Garanții în deplină concordanță cu faptul că Primăria Parisului îi scutește pe buchiniști de taxe și chirii, cu condiția ca ei să respecte reglementările privind vânzarea bunurilor.  

 Cu toate acestea, cred că, fie și numai pentru că subiectul a fost deschis, el poate și trebuie să se înscrie într-o necesară dezbatere privind soarta cărții și a celor care o difuzează într-o societate în care valoarea spirituală este surclasată de valoarea de schimb și de valoarea de întrebuințare. Optică mercantilistă în aria căreia se află și varianta neoașă de creștere a TVA-ului la cărți și la publicații cu 9% sau chiar cu 19%.

 Ipoteză despre care bag seama că nu se mai discută și care bine ar mai fi dacă va fi clasată fără drept de apel.