x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Editoriale Săraci și necinstiți, astea-s semne de stagflație

Săraci și necinstiți, astea-s semne de stagflație

de Ionuț Bălan    |    16 Mai 2022   •   07:25
Săraci și necinstiți, astea-s semne de stagflație

Atrăgeam atenția pe la sfârșitul anului trecut că dacă Produsul Intern Brut nu s-ar exprima în lei, ci în bucăţi, cantitativ, nu valoric, s-ar vedea că fără ajutorul preţurilor se cam văd hainele cele noi ale împăratului.

Și inflaţia, ce substituie majorarea explicită a taxelor, precum şi mărirea salariului minim, tot la şomaj duc. Deci migraţia în străinătate va continua până când nu va mai exista picior de meşter şi de tânăr în România. Este posibil ca mai întâi refugiaţii să facă o haltă la București, aşa cum arată multitudinea de maşini cu numere de provincie care circulă prin Capitală, pentru că din respectivul loc apreciază imigranţii că au fost spoliaţi şi atunci vin să-şi recupereze aportul investiţional de care au fost văduviţi.

Probabil că acest fapt va afecta şi mai mult diviziunea muncii, se vor genera mai puţine secvenţe de business şi, implicit, episoade de piaţă, blazarea va pune mai mult stăpânire pe economie, efervescenţa culturală se va apropia de limita de jos, ceea ce va conveni guvernanţilor, căci va interveni prea mult plictis ca să mai fie ridiculizaţi. Deşi merită cu prisosinţă!

În fine, n-o să mă întreb de ce s-au cumpărat atât de multe vaccinuri, ca să nu adaug că ai impresia că asta a devenit una dintre puţinele activităţi profitabile, alături de reabilitarea infrastructurii cu bani europeni și arderea gunoaielor ce compensează dezindustrializarea. Dar n-o fac, ca să nu formulez concluzia că furtul pe timp de criză dăunează grav sănătăţii economiei. Observ doar că atunci când eşti sărac şi necinstit, astea-s semne de stagflaţie.

La fel de important este că volatilitatea PIB evidențiază că în România consumul nu e macrostabil și de aceea elementele care contribuie la formarea Produsului Intern Brut sunt conjuncturale, cu un grad mare de fluctuație.

Sigur că nu așa ar trebui să stea lucrurile, fiindcă așa cum se vorbește de o inflație de bază, la fel ar trebui să se discute de un „core GDP”. Adică, de un nucleu de ramuri economice unde România are avantaj comparativ și reușește să participe la diviziunea muncii din UE - zona cu care are cele mai multe schimburi comerciale.

Din păcate însă, volatilitatea PIB vădește că suntem departe de așa ceva din mai multe motive:

1. Lipsa planurilor de dezvoltare multianuale

2. Lipsa politicilor structurale care să identifice direcții prioritare de dezvoltare

3. Cadrul fiscal volatil, care explică amplul deficit investițional

4. Nivelul slab al infrastructurii, văzut nu doar în zona transporturilor, ci și la nivelul învățământului și asistenței medicale, care creează inflexibilitate la nivelul forței de muncă

5. Lipsa de strategie în domeniul educației, care are ca rezultat pregătirea unor indivizi de care societatea nu are nevoie, cu precizarea că și cei cu pregătire bună își găsesc cu greu locul în structura economică, elemente ce pot fi asociate cu irosirea de resurse.

×