Saracia

In anul al III-lea la Filologie, am inceput sa public povestiri si articole de ziar platite, dar pana atunci am dus-o prost. Nu m-am socotit insa niciodata un baiat sarac, intrucat nu stiam cum traiesc bogatii.

Saracia e si o chestiune de comparatie. Prin comparatie cu unii si mai saraci, n-o duceam rau. Saracia cenzureaza imaginatia. Nu mi-am imaginat niciodata cum ar fi sa am bani. Imi doream sa am bani, dar nu bani cu gramada, nu sa ma scald in bani, ci atat cat sa-mi cumpar in fiecare luna cartela la cantina si sa-mi ramana ceva pentru filme si carti. Bogat cu adevarat nu mi-am permis sa ma visez. Din cauza saraciei, aveam sentimentul ca numai si dorindu-mi o casa a mea ii saraceam pe altii. De aceea e odioasa saracia, ca-ti cenzureaza aspiratiile. Doresti doar cat sa-ti ajunga, cat sa nu fii tu cel mai sarac. Te compari in jos, cu calicii, nu cu avutii. Iar cand prin fire iubesti disciplina si crezi in ce ti se spune, ca societate are grija sa-l aduca pe fiecare la locul potrivit, incepi cu timpul sa fii mandru ca ai ramas sarac. Ti-ai facut datoria, ai facut tot ce trebuia, dar societatea ingrata nu si-a tinut cuvantul. Aceasta e cea mai nenorocita consecinta a unei saracii cronicizate: gasesti mereu pe cine sa dai vina pentru ea.

E atat de perfida saracia din copilarie si din adolescenta, din anii cand ti se formeaza convingerile, ca nici cand incepi sa ai o situatie nu scapi de spectrul ei. O simti cum iti sufla in ceafa, ai complexul unui bine nemeritat. De aceea saracii care se imbogatesc sunt atat de lacomi si de zgarciti. Stiu ca numai saracia e lunga, ca bogatia nu dureaza, ca oricat ai aduna si poseda, saracia e inca pe urmele tale. E o boala rea saracia. Si cand e vindecata, lasa sechele. Cum ar fi bunaoara o frica latenta, fara obiect.

Am vrut sa scriu o carte, care sa se cheme asa "Saracia". Gandeam ca se vor mai fi scris studii despre psihologia saraciei, dar n-am gasit nimic in nici una din bibliotecile romanesti si straine pe care le-am frecventat. Nu carti despre cum e impartita lumea, in saraci si bogati, ci manuale si tratate despre aceasta infirmitate dobandita, ca sa-ti poti pune singur diagnosticul si tot singur sa-ti hotarasti calea, rezolvarea, iesirea la lumina. Cand am inceput s-o scriu, mi-am dat seama ca nu voi avea cititori, cam din aceleasi motive pentru care ma indemnam greu la lucru. E ca si cum te-ai apuca sa povestesti moartea din care tocmai te-ai intors si cum trebuie sa se fereasca de ea si altii, ajunsi in faza de saracie finala. Sfidezi saracia, daca te apuci sa-i deslusesti mijloacele prin care-ti distruge personalitatea si te face leguma. Daca maruntesti prea mult analiza, saracia se intoarce si devine incurabila. Dac-ai scapat, nu mai pomeni de ea! E mult mai rau cand revine, fiindca e endemica. Ii nenorocesti pe cei cu care ai de-a face, ii contaminezi la resemnare.