Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Petrecem o iarnă parcă mai mincinoasă ca niciodată. Şi plicticoasă până la disperare. Nici sărăcia nu mai este ce-a fost odată. Nici sărăcia nu mai este capabilă să deranjeze coma unui anotimp programat să moară leneş, fără nici o risipă de efort. Dar până la această firească împlinire cheltuim timp aiurea, într-o pricinoasă trădare a vieţii. Trăim în pustiul unei aşteptări peste care încercăm să dibuim contururile speranţelor de primăvară. Şi fiindcă am devenit şi noi la fel de mincinoşi ca anotimpul cu care ne petrecem, ne facem că facem. Ceea ce, inerent, i se întâmplă şi fotbalului.
Echipele de club au troglodit cu hărnicie prin cantonamentele de iarnă şi prin nişte meciuri de pregătire mai mult glumeţe decât amicale. Epistolarii din Turcia au dat vântul la deal cu aleasă sârguinţă. Dar strădania lor de a ne convinge că au fost martorii lucrului bine pus la cale nu şi-a atins scopul. Convingerea că vom asista la un retur chiar şi mai slab decât turul campionatului este mai înrădăcinată ca niciodată. Iar condiţiile în care s-a reunit lotul naţional în Cipru reprezintă o pledoarie serioasă în favoarea aceleiaşi ipoteze.
Răzvan Lucescu a pregătit un discurs optimist la debutul naţionalei într-un nou an competiţional. Selecţionerul a promis recuperarea restanţelor din anul trecut şi, implicit, onorarea promisiunii de a ne califica la turneul final al Campionatului European. Aş vrea să cred că Răzvan Lucescu este un om serios şi, totodată, meseriaş capabil să evalueze realitatea de fapt. Dar discursul său nu se potriveşte absolut deloc cu afişarea valorică a materialului din care încearcă să-şi croiască reuşita. Şi nici nu pot accepta minciuna ca pe o stratagemă menită să-i capaciteze peste măsură pe fotbaliştii convocaţi la naţională.
Fiindcă responsabilitatea performanţei nu poate fi asumată decât dimpreună cu o corectă autoevaluare. Zăhărelul face dulce doar naivitatea trăită la vremea ei.
Acţiunea naţionalei din Cipru furnizează şi un alt motiv de îngrijorare. Selecţia lui Răzvan Lucescu vizează atât ineditul, cât şi un împrumut masiv pe care seniorii îl fac de la tineretul lui Emil Săndoi. Dacă o astfel de acţiune ar fi fost programată cu scopul declarat al testării tinerilor fotbalişti, ar fi fost de bine. Dar cum nu avem în rezervă cine ştie ce alţi titulari, nu se mai poate discuta despre o simplă testare. Se pune problema schimbului de generaţii. Schimb care, în condiţiile unei planificări bine gândite în timp şi în context, nu ar trebui să sperie pe nimeni. Noi ne aflăm însă într-un moment total nepotrivit pentru o asemenea întreprindere. Ne aflăm în plin parcurs al unor preliminarii. Iar schimbarea de generaţii în astfel de momente nu poate furniza decât alibiul unui eventual eşec.
Momentul instalării lui Răzvan Lucescu la cârma naţionalei a fost bine gândit. S-a presupus atunci că finalul unor preliminarii deja ratate poate fi folosit de noul selecţioner ca timp numai bun pentru experimente care să-l aşeze pe drumul cel bun la debutul în viitoarele preliminarii. Dar noul selecţioner rătăceşte şi acum în căutarea soluţiilor câştigătoare. Iar faptul că promisiunile nu se regăsesc de nici un fel în rezultate începe să creeze contur unei alte concluzii. Şi anume aceea că naţionala a devenit un laborator în care experimentul Răzvan Lucescu este sortit definitiv eşecului.
