"Schimbarea la faţă"

"Schimbarea la fata" este una dintre cele mai mari si mai frumoase sarbatori religioase din pricina semnificatiei sale. Isus s-a aratat discipolilor in haine de lumina, el le-a aratat "fata sa de lumina", frumoasa si stralucitoare ca soarele. Taina acestei "aratari" fantastice este subliniata de insusi Isus in clipa in care le spune apostolilor; "Sa nu spuneti ce ati vazut"! Pe Isus l-au vazut in lumina, adica intr-o stare inacceptabila si imposibila pentru omul obisnuit, materialist, alergator dupa placere si surprins mereu in itele lungi ale suferintei, doar aceia care "puteau", gratie apropierii lor de Isus, a transformarii lor interioare, sa-l vada in lumina. Aceasta inseamna ca toti am putea avea si ochi pentru lumina lui Hristos, dar ni se vor deschide atunci cand ne vom transforma si il vom urma pe el. Egoul ne intuneca ochiul spiritual, lacomia si avaritia ne inchid calea catre aceasta lumina, care se poate arata in anumite conditii si astazi, oricui incearca si cauta mai mult decat sa-si zdrobeasca adversarii, sa-si hraneasca papilele gustative, sa-si satisfaca poftele carnale, or sa-si impinga mintea catre eroare si cruzime. Daca trecem prin criza, prin diferite tipuri de criza, se intampla si pentru ca ne indepartam de iubire si, in locul fetei de lumina, ce ne-ar putea arata calea adevarului, ni se arata hidoasele fete ale intunericului. "Nu te ingrijora pentru ziua de maine", acest tainic indemn al lui Isus, care nu spunea nimic fara ca acel ceva sa nu fi fost in adevar, este pentru noi astazi doar o vorba. Ne trece pe langa urechi la slujbele religioase, o ascultam cu piosenie si o uitam in clipa urmatoare. Ingrijorarea noastra fara margini, continua si stresanta e doar semnul ca nu urmam lumina lui Hristos, iar cuvintele lui ne trec pe langa urechi ca adierile placute ale vantului; de indata ce s-au oprit, le-am si uitat. Lumina in care s-a aratat Isus in episodul "Schimbarii la fata" este Vie, arde si azi, fara ca ochii nostri s-o poata percepe si, mai ales, fara ca inimile si mintile noastre sa poata macar visa ca ar avea o urma de realitate. Marturiile sfintilor, ale marilor maestri ai lumii, vorbesc despre Lumina vie, despre Dumnezeu viu, dar mai putin decat percep copiii povestile cu zine si cu zmei putem intelege noi ca lumina aceasta-i o realitate. Prin practica, insa, printr-o cautare asidua, din toata inima, avem sansa sa vedem si noi tainica lumina. Avem sansa eliberarii de aceasta haina tulburatoare a omenescului din noi si asta in aceasta viata, dar nu altfel decat transformandu-ne, schimband directia cautarilor noastre de la uman la divin. Fara lumina aceasta n-ar exista nici o frunza, nici o piatra, nici un vulcan si, cu atat mai putin, fiintele constiente, sensibile. Luminas lui Hristos e departe de a fi o legenda si multi oameni au avut macar o tresarire uneori in fata ei. In fata unui sfant sau in rugaciunea catre un sfant se poate arata lumina. Dar omul are datoria sa faca si sa caute mai mult; nu lumina pentru care se straduiesc altii, ci acea licarire fantastica, stralucitoare, incredibila, ascunsa in el insusi. Prezenta acestei lumini este o certitudine a existentei, care nu poate fi cunoscuta cu ajutorul aparatelor inventate de oameni, nici citind Biblioteca din Alexandria, nici adaugandu-i Egoului omenesc mandrie si lacomie, ci practicand bunatatea si iubirea in relatia cu tot ce ne inconjoara. De fapt, Lumina aceasta este chiar Realitatea in care lucrurile toate, noi insine, sentimentele, ambitiile si visele, vin si pleaca, la fel ca visele noptii!