Scuzele nu sunt suficiente

Peste 100.000 de firme au trebuit să falimenteze înainte ca ministrul Economiei să admită că impozitul forfetar a fost o greşeală.

 "Şi Guvernul face erori" - a explicat, candid, Adriean Videanu. Senin şi zâmbitor, părea că vorbeşte despre ratarea unei reţete de papanaşi. Deşi am văzut gospodine mai pline de remuşcări în faţa unui eşec culinar...

100.000 de societăţi comerciale desfiinţate înseamnă cel puţin tot atâţia şomeri. Adică 100.000 de oameni nevoiţi să depindă de ajutorul statului. Remarcabil pentru o măsură menită, teoretic, să aducă mai mulţi bani la buget. Extraordinar "succes" pentru un Guvern care îşi anunţa drept principală prioritate salvarea locurilor de muncă!

Cea mai vizibilă dintre măsurile "anticriză" ale Cabinetului Boc (poate singura) s-a dovedit un uriaş fiasco. Aşa cum anticipaseră, de altfel, reprezentanţii IMM-urilor şi majoritatea economiştilor. Sfidând toate avertismentele, Guvernul a decis să-l lase pe Pogea să-şi facă ambiţia. În lipsa altor idei, impozitul minimal devenise un fel de fixaţie pentru finanţistul format la "Marmosimul" lui Videanu. Premierul ne-a liniştit: "Să vedem cum merge până la toamnă şi apoi mai analizăm...".

De mers, merge prost. Chiar dacă Emil Boc mai aşteaptă, încă, "evaluări oficiale", dezastrul e evident. Atât de evident, încât chiar şi membrii propriului Cabinet se distanţează de forfetarul cu bucluc. PSD-ul se face că nici usturoi n-a mâncat, nici gura nu-i miroase, uitând că parlamentarii săi au refuzat să susţină moţiunea liberală care ar fi blocat acest experiment iresponsabil.

Da, impozitul minimal a fost (şi încă mai este) un experiment iresponsabil. Să laşi pe drumuri 100.000 de oameni nu este o simplă "eroare". Scuzele nu sunt suficiente. Nu că le-ar fi oferit cineva...

Nu este admisibil să te joci cu destinele unor întregi categorii sociale şi apoi să ridici liniştit din umeri, spunând: "Am greşit". Consecinţele se evaluează înainte, nu - cum crede Emil Boc - după ce efectele s-au produs deja. Nu aştepţi autopsia ca să cântăreşti eficienţa unui tratament medical. După ce pacientul a murit, concluziile nu mai servesc la nimic. Şi nici regretele.

O ţară nu se conduce după ureche. Măsurile economice şi strategiile naţionale nu se croiesc de pe o zi pe alta, după inspiraţia de moment a vreunui expert în demagogie. Nu interzici azi cumulul pensiei cu salariul pentru ca mâine să realizezi că rămâi fără profesori în şcoli, fără medici în spitale, fără asistente maternale pentru orfani, fără mari actori în teatre.

Guvernanţii noştri s-au obişnuit să greşească, dar nu şi să plătească pentru greşelile lor. Oricât de flagrante. Dimpotrivă, au impresia că vina recunoscută trebuie să le fie în totalitate iertată. Sunt ferm convinşi că opinia publică nu le poate pretinde mai mult. În cel mai rău caz, un "mea culpa" scurt şi dezinvolt ar trebui să amuţească orice reproş. Monica Iacob Ridzi este siderată că i se cere demisia, deşi a mărturisit, spăşită, că a făcut şi ea unele "erori". Dacă e să le comparăm cu forfetarul lui Pogea, biata femeie are dreptate să se revolte. Numai să nu se revolte într-o zi şi cetăţenii...