Se făcea că...

... Traian Băsescu este iarăşi preşedinte. Câştigase în pofida tuturor pronosticurilor şi rânjea sardonic din balconul palatului. Reuşise să prostească din nou gloata şi umbla acum din cârciumă în cârciumă să-şi serbeze triumful printre dansatoarele din buric şi beţivanii muceziţi. Gloata îl adula şleampăt şi, oriunde se nimerea, îi jura, duhnind a acreală, credinţă. Alaiul prezidenţial se îmborţoşase ditamai, că ţara abia se mai vedea. Zăcea şi suspina speriată de ţâfna şi ura acoliţilor înmulţiţi irespirabil. Şi se ferea să cârtească jeluindu-se, ca nu cumva s-o ia peste bot de la "Boxescu", cum îl "alintau" uneltele "oligarhilor".

Era obişnuită, sărmana, să tacă şi să înghită fărădelegile stăpânilor trecători, că uşor nu i-a fost niciodată. Se pomenise mereu cu fel de fel de aventurieri în capul său, şi de aici dezastrele ce-o sărăciseră şi o ruşinaseră vecinic. O făcuseră să-şi piardă demnitatea între suratele din lumea largă, izolată şi dojenită de te miri ce funcţionari mărunţi de aiurea. Nici nu se număraseră bine voturile, că realesul o şi numi pe veşnic supărata Andreea Pora staroste la Interne, dimpreună cu Dan Tăpălagă, în timp ce la Justiţie fu înscăunată candria Monica.

Ultima renunţă la misia europarlamentară şi, după ce-şi încredinţă copilul spre creştere şi îmbrânceală primului "educator" al naţiei, acceptă să-şi continue jocul turbulent cu balanţa dreptăţii. La Externe, locul era promis tizului Ungureanu, ţuţerul cu chipul şi asemănarea Băsescului. Un alt argat de curte, Severică, primi cotoiul Propagandei, portofoliu creat musai pentru răsplătirea fostului şef de campanie. Învăţământul încăpu pe mâna fanaticului Cătălin Avramescu, iar Radu Moraru deveni naşul suprem al televiziunii publice.

Lui Boureanu i se rezervase Serviciul Român de Informaţii, iar lui Mihăeş, Serviciul de Informaţii Externe. Nu fuseseră uitaţi nici Prigoană, recompensat cu Ministerul Întreprinderilor Mici şi Mijlocii, şi nici Sobi Cseh, împins în staff-ul Poliţiei Române. În zilele dintâi ale mandatului înnoit, des plângătoriul Băsescu promulgă Legea corecţiei corporale la copii şi interzise, printr-un alt act normativ, televiziunile şi ziarele moguleşti. Proclamă a doua Republică Băsescia şi obligă fiecare supus să muncească o zi pe săptămână în contul datoriei contractate de la marii "licurici" mondiali.

Liberaliză, în spiritul principiilor platformei populare, conducerea în exces de ebrietate a autovehiculelor şi a ţării. Şi România se veseli deodată, gâdilată de alde Tismăneanu şi Patapievici, întemeietorii sclifosiţi ai cultului personalităţii de rit nou. Privatizările (câte mai rămăseseră) şi licitaţiile erau hotărâte direct de la Cotroceni, de proaspăt unsa Elena Udrea, retrasă deunăzi, din motive de "bun-simţ", din studiourile electorale. Ctitorul diversionist zidi apoi un muzeu al "trucajelor" la Ploieşti, sub directoratul lui Cezar Preda, iar băieţelului "mângâiat părinteşte" în urmă cu cinci ani i se făgădui postul de ambasador itinerant al UNICEF.

Şi multe se mai făceau în coşmarul ce-mi înghiţise somnul terciuindu-l, noroc că o pasăre de noapte a şuierat rău prevestitor şi m-am trezit taman când visam că puştiul plesnit în barbă e chiar fiul meu. Mi-am răsfirat anevoie degetele strânse în pumni şi mi-am potolit cu greu furia dospită. Aşa dezmeticit, mi-am dat seama că e devreme, scrutinul decisiv nu se săvârşise, ci pândea ademenitor în încordarea iernii netranşate politic. Încă nu ne-am ratat şansa dezbăsescizării, ca prioritate absolută în igienizarea societăţii prăbuşite în abisul discordiei şi al risipirii identităţii de neam.

Habar n-am cum va arăta ţara lui Geoană şi Antonescu, însă o ştiu dureros de bine pe cea a nocivului Băsescu, acest Guţă al politicianismului de cartier. O ţară visceral radicală, isterică şi grobiană, cu oameni asmuţiţi unii contra altora, o ţară a dihoniei şi a luptei de clasă întreţinute pervers de un ins primitiv şi violent, structural distructiv. O ţară izolată de cancelariile străine, un meleag al minciunii oficiale şi demagogice, în care asumarea responsabilităţii, a gafelor şi eşecurilor, nu s-a inventat.

Până şi imaginile clare sunt negate cu vehemenţă, prin comunicate şi mesaje aiuritoare, repetate papagaliceşte de vidanjorii de partid şi de stat. Tupeul şi turbarea clicii băsesciene au atins grotescul tocmai pentru că masa manipulată astfel îngăduie orice. Este într-atât de troglodită, încât e în stare să ia de bune abjecţiile cabotinului Traian. Poate că România lui Geoană şi Antonescu va fi la fel de dezagreabilă şi de toxică, fiindcă turma de susţinători nu e deloc diferită de ailaltă, însă va fi altcumva. Sigur altfel, şi nimic nu ne împiedică să sperăm la niţică normalitate. Iar asta este îndeajuns să-mi doresc o ţară vindecată de viciul Băsescu, de turbarea băsească ce-a sleit-o de-a valma cu alte gripe şi crize ciudate! Între care orbirea noastră pătimaşă e a mai primejdioasă.