Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Ni se spune că problemele monetare sunt provocate de cauze meteo. Nimeni nu recunoaşte că politichia locală e mai periculoasă decăt incălzirea globală.
Ni se spune că problemele monetare sunt provocate de cauze meteo. Nimeni nu recunoaşte că politichia locală e mai periculoasă decăt incălzirea globală.
Seceta a fost găsită principala vinovată pentru ratarea ţintei de inflaţie a BNR pentru anul 2007. Guvernatorul Isărescu a detaliat problema agrară: "Romănia are incă o agricultură dependentă de natură, nerestructurată şi, pe fondul ponderii (n.r. - alimentelor) in coşul de consum, avem această vulnerabilitate".
Cu alte cuvinte, ponderea agriculturii la formarea PIB este de doar 7%, iar celelalte ramuri reuşesc să compenseze uşor un an agricol slab. Dar alimentele au o pondere mare in coşul de consum al populaţiei: 36,45%. Asta face ca un an secetos să umfle preţurile, iar atunci cănd problema nu apare in inflaţie se transmite in dezechilibrul balanţei comerciale.
Totuşi, există cauze mai profunde decăt lipsa de ploaie care subminează performanţele agriculturii. Chestiunea proprietăţii, soluţionată prin retrocedare, a fost bifată de autorităţi ca un mare succes. Dar de ce sunt pline tribunalele de oameni care reclamă retrocedarea eronată a pămănturilor? De ce jumătate din suprafaţa agricolă nu este intabulată? Fiindcă problema proprietăţii s-a rezolvat doar in discursurile politicienilor. Terenurile tot nu pot fi tranzacţionate. Din acest motiv, peste 90% din exploataţiile agricole au sub 5 hectare.
Iar punerea fundamentelor unei pieţe funciare reprezintă numai intrarea in sistem. La ieşire, mărfurile rezultate trebuie şi văndute. Cu asta se ocupă bursele de mărfuri: la un capăt e piaţa funciară, la celălalt sunt bursele agricole. Atunci cănd au apărut, certificatele futures au fost create tocmai cu scopul de a regla mecanismele pieţei.
Una peste alta, Romănia nu are in momentul de faţă nici piaţă funciară şi nici burse agricole. Fără aceste elemente, lanţul nu merită să se numească piaţă nici la inceput, nici in partea sa finală. In agricultură nu există companii şi angajaţi, reţelele de distribuţie sunt subţiri, mărfurile realizate in condiţii de productivitate scăzută sunt scumpe şi uşor de inlocuit cu produse mai ieftine şi de calitate superioară din import. Neexistănd nici suficiente firme şi nici muncitori, o jumătate de ţară face troc fiindcă n-are bani. Degeaba avem pămăntul, un activ de o calitate cu nimic inferioară celui din Occident.
Dar n-am terminat tot ce aveam de spus, fiindcă nu putem incheia fără a reaminti păcatul originar. Frica politicienilor romăni de impopularitatea şomajului e o piesă in trei acte. In primul s-au deghizat şomerii in pensionari pănă s-a ajuns ca o treime din populaţie să beneficieze de acest statut. Doar un pensionar din trei are vechime completă in muncă şi vărsta corespunzătoare. Actul doi a constat intr-o migraţie inversă, de la oraş la sat. De la 28%-29% inainte de 1990, populaţia ocupată in agricultură a ajuns pănă la 41% in perioada 1999-2001. In actul trei al mişcării scenice a apărut in rolul principal migraţia externă. Bilanţul dă 4% şomaj, mai mic decăt la oricare dintre est-europenii care au aderat la UE.
Bilanţul social al acestui teatru absurd poate fi considerat oarecum favorabil, dar cel economic e, cu siguranţă, dezastruos. Structura economiei din anii 2000 e prea puţin diferită de cea din anii â90. Ca să se fi schimbat era nevoie de manageri. Trebuia să ne "vindem ţara". Să eliminăm privilegiile de grup. Nu s-a făcut aşa ceva, ci s-a optat (politic) pentru restructurarea populaţiei in locul economiei.
Seceta a fost găsită principala vinovată pentru ratarea ţintei de inflaţie a BNR pentru anul 2007. Guvernatorul Isărescu a detaliat problema agrară: "Romănia are incă o agricultură dependentă de natură, nerestructurată şi, pe fondul ponderii (n.r. - alimentelor) in coşul de consum, avem această vulnerabilitate".
Cu alte cuvinte, ponderea agriculturii la formarea PIB este de doar 7%, iar celelalte ramuri reuşesc să compenseze uşor un an agricol slab. Dar alimentele au o pondere mare in coşul de consum al populaţiei: 36,45%. Asta face ca un an secetos să umfle preţurile, iar atunci cănd problema nu apare in inflaţie se transmite in dezechilibrul balanţei comerciale.
Totuşi, există cauze mai profunde decăt lipsa de ploaie care subminează performanţele agriculturii. Chestiunea proprietăţii, soluţionată prin retrocedare, a fost bifată de autorităţi ca un mare succes. Dar de ce sunt pline tribunalele de oameni care reclamă retrocedarea eronată a pămănturilor? De ce jumătate din suprafaţa agricolă nu este intabulată? Fiindcă problema proprietăţii s-a rezolvat doar in discursurile politicienilor. Terenurile tot nu pot fi tranzacţionate. Din acest motiv, peste 90% din exploataţiile agricole au sub 5 hectare.
Iar punerea fundamentelor unei pieţe funciare reprezintă numai intrarea in sistem. La ieşire, mărfurile rezultate trebuie şi văndute. Cu asta se ocupă bursele de mărfuri: la un capăt e piaţa funciară, la celălalt sunt bursele agricole. Atunci cănd au apărut, certificatele futures au fost create tocmai cu scopul de a regla mecanismele pieţei.
Una peste alta, Romănia nu are in momentul de faţă nici piaţă funciară şi nici burse agricole. Fără aceste elemente, lanţul nu merită să se numească piaţă nici la inceput, nici in partea sa finală. In agricultură nu există companii şi angajaţi, reţelele de distribuţie sunt subţiri, mărfurile realizate in condiţii de productivitate scăzută sunt scumpe şi uşor de inlocuit cu produse mai ieftine şi de calitate superioară din import. Neexistănd nici suficiente firme şi nici muncitori, o jumătate de ţară face troc fiindcă n-are bani. Degeaba avem pămăntul, un activ de o calitate cu nimic inferioară celui din Occident.
Dar n-am terminat tot ce aveam de spus, fiindcă nu putem incheia fără a reaminti păcatul originar. Frica politicienilor romăni de impopularitatea şomajului e o piesă in trei acte. In primul s-au deghizat şomerii in pensionari pănă s-a ajuns ca o treime din populaţie să beneficieze de acest statut. Doar un pensionar din trei are vechime completă in muncă şi vărsta corespunzătoare. Actul doi a constat intr-o migraţie inversă, de la oraş la sat. De la 28%-29% inainte de 1990, populaţia ocupată in agricultură a ajuns pănă la 41% in perioada 1999-2001. In actul trei al mişcării scenice a apărut in rolul principal migraţia externă. Bilanţul dă 4% şomaj, mai mic decăt la oricare dintre est-europenii care au aderat la UE.
Bilanţul social al acestui teatru absurd poate fi considerat oarecum favorabil, dar cel economic e, cu siguranţă, dezastruos. Structura economiei din anii 2000 e prea puţin diferită de cea din anii â90. Ca să se fi schimbat era nevoie de manageri. Trebuia să ne "vindem ţara". Să eliminăm privilegiile de grup. Nu s-a făcut aşa ceva, ci s-a optat (politic) pentru restructurarea populaţiei in locul economiei.
