La ieșirea din scările de bloc copiii se bucură de micuța zăpadă și strigă, ținându-și tații de mână: incredibil! A nins și în București, după un Crăciun în care a fost nevoie să ne mai și inventăm decorurile. S-au mai scurs câteva sărbători prin fața noastră, ca niște umbre sau ca niște certitudini, lăsând bradul din sufragerii să aleagă variantele corecte și să ia deciziile cele mai complicate. O iarnă fără iarnă pe aici, prin niște orașe care nu mai seamănă de multă vreme a orașe. Colindători nu prea mai există. Cel puțin nu în toate colțurile de lume. Colindele, însă, s-au străduit, pe la radio sau pe la televizor, cu toate cele pe care le spun, să-și facă loc în ochii îndoliați ai unora. S-a stins regizorul Cornel Diaconu, cel care a pus cap la cap imagini și idei și i-a făcut un film Cenaclului Flacăra. L-am cunoscut și l-am apreciat, așa cum era firesc. S-a dus dincolo și draga noastră actriță Adam Erzsebet. Visăm urât și primim vești proaste chiar în aceste zile și de bilanț și de sărbătoare. Telefoanele sună rar,pentru că mulți dintre ai noștri s-au mutat. Ca-n poezie. Se încheie un an 2014 plin de contraste și de adevăruri. Zarurile cu multe fețe ne arată calea corectă. Zar impar. Dar noi mergem înainte. Sau înapoi. Colecția de secunde din acest an bătrân se mișcă în sertare, încercând să se închidă. Și chiar se va închide. Pentru că așa e viața. Filele din calendar? Scurte prietenii. Acum se schimbă totul. Anul, traiul, gândul, starea, vremea, culoarea, poteca. Acum nu se schimbă aproape nimic.