Departe de mine intentia de a jigni memoria batranului Cato, cel care, indiferent despre ce se discuta in Senatul Romei, isi incheia discursul cu celebrele cuvinte "At ego sic censeo, Carthaginem delendam esse" ("Si totusi socotesc ca trebuie daramata Cartagina"), mentinand astfel astfel atentia treaza asupra primejdiei ce pandea Roma antica din cetatea de peste Mediterana. Nu o sa cred nici ca purtatorul de cuvant al PDL, Sever Voinescu, despre el vorbesc, se trage cumva din tatelele barfitoare despre care poetul Ovidius Naso spunea in "Metamorfoze" ca, preschimbate de zeii sacaiti in broaste, continuau sa dea din clanta pana si de sub apa. Dar Voinescu a izbutit, intr-o interventie de joi, sa fure cate ceva din ambii mari oameni ai antichitatii.
Stiti de ce fostul coleg de "da-i si lupta in transeele pedeliste" al lui Voinescu, fugarul de azi Mihail Boldea, cel ce a speriat Galatiul cu tunurile si escrocheriile sale, a putut sa iasa din tara pe sub nasul sereistilor care-l monitorizau de mult, al politistilor de frontiera si al procurorilor, doar Superman Basescu mai incumetandu-se, cum se angaja vineri, la SRI, "sa-l gaseasca si-n gaura de sarpe"? Sa vezi pozna naibii, n-au putut (al catelea caz?!) sa-l dea in consemn, din cauza unui "vid legislativ" descoperit taman acum! E limpede ca lumina zilei, zice Sever Voinescu.
Banditul, pana deunazi deputat portocaliu, n-ar fi scapat, daca, tineti-va bine, Opozitia ar fi fost de acord sa revizuiasca iute-iute, batand din palme, Constitutia! Haida de! E ridicol, rad si curcile de asemenea "argumente". N-a suflat nici un cuvintel, barem asa, de forma, despre raspunderea lui Mircea Toader si a celolalti fruntasi portocalii care n-au gasit altul mai bun sa-l faca deputat, ba si membru al Comisiei juridice si vicelider de grup. De mirare cum nu l-au pus in concurenta chiar cu Roberta Anastase, oricum cred ca se pricepea mai bine decat ea la citirea regulamentelor si a textelor de lege. Desigur, nu si la numaratul voturilor.
Sa revenim, insa, la un ton serios si sa admitem ca da, ambiguitatile sau elasticitatea unor texte din Constitutie trebuie inlaturate atunci cand asta va fi totusi revizuita. Pentru ca lasa, combinate cu "starea de oboseala" a unor procurori, prea multe portite de scapare unor escroci ajunsi in Parlament, ce se bizuie pe complicitati ori toleranta de gasca de partid. Retinerea, perchezitionarea sau arestarea, in cauze de drept comun, a parlamentarilor trebuie sa fie atributul exclusiv - cu asumarea raspunderii - al magistratilor ICCJ, fiind scoase de sub orice taraganare sau influenta politica. Ca in oricare tara civilizata, parlamentarii nu trebuie sa aiba imunitate decat pentru votul si pentru declaratiile politice. Punct. Nu si pentru escrocherii, jafuri, spaga si fraude.
As spune insa ca, in egala masura si cu aceeasi lupa, trebuie revazut si textul care, in prezent, se refera la imunitatea presedintelui tarii. Imunitate pe care prea-plecati juzi de pe la Curtea Constitutionala au interpretat-o acum cativa ani ca fiind extinsa, desi pentru orice lector cu bun-simt textul se refera tot numai la atitudinea si demersul politic al presedintelui, nefiindu-i scut pentru orice infractiune, cat de grosolana sau de odioasa ar fi. Asa ceva nu se mai intampla in nici un stat de drept evoluat si nu trebuie sa se petreaca nici in Romania. Sunt, de buna seama, de discutat pe indelete aceste chestiuni, de facut studii comparative,de dezbatut, chiar aprig, de solutionat de catre corifei ai Dreptului, nu de slugute de palat si, pro domo, de smecherasi de partid.
Sunt de transat cu raspundere pentru tara, cu respect pentru cetatenii ei, intre care nu trebuie sa mai fie unii, cat de putini si cat de sus cocotati ar fi, mai... egali in drepturi ca altii.