Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
De cand eram copil n-am mai petrecut Craciunul si Anul Nou, primul, amestec fastuos de datini crestine si cruzime, al doilea, inchipuit de flacarile in care incineram vechiul an, la Sangeru. Exista in toate o intoarcere, un cerc care, intr-o zi, se inchide. Incerc sa reconstitui in casa mea, din petice disparate, din tarana amintirii, gesturile care compuneau un ritual, ale parintilor si bunicilor.
Incerc sa ma lepad, asa cum imi cerea preotul, la botezul unor copii de tigani pe care-i mostenesc ca fini de trei generatii, de Satana politicii, sa uit televizorul care imi aduce uneori monstri in odaie, sa intrerup comentariile mele care au devenit an dupa an mai grave, mai triste, mai incruntate. Mi-a semnalat la Braila amanuntul ca m-am despartit incet, incet de ironia pamfletelor de acum niste ani, criticul si istoricul literar Viorel Mortu prezentandu-mi, in fata unui public preponderent tanar, cele trei volume de publicistica, Ciorne 2, 3 si 4, aparute recent.
Tristetea, remarca reputatul dascal, a inlocuit savoarea, a inlocuit sampania verbala si bucuria luxurianta a discursului. Am tresarit. Dupa ultimele alegeri prezidentiale, condeierul Avramescu traieste evident o descumpanire, iar verbul sau care acompania ironic viata politica devine bici, sudalma, dar si oftatul unui om care nu mai crede ca se poate face ceva. Sa ma fi ghicit profesorul? Iata de ce, revenit in satul in care m-am nascut, incerc sa ma decuplez de la oftatul care nu e doar al meu, e un oftat national, latit, ca o molima, ca un noroi, peste viata si sufletele celor mai multi dintre concetateni, si sa ma concentrez pe brad, colinde si versuri pe care le scriu cu bucurie.
Duminica doar am iesit din treburile mele in care intra si rearanjarea Muzeului Pietrei (am mai cumparat sapte piese, sculpturi vechi ale mesterilor tarani) si sa purced, impreuna cu confratii mei de pasiuni cinegetice, la prima vanatoare de iepuri. Campia, mazgalita pe alocuri de lama plugului, se lasa alintata de fuioarele de ceata care se revarsau dinspre Ceptura, aerul, inca neclintit de vantul ce avea sa vina mai tarziu, imi umplea plamanii rasfatati de o multumire rece, incercata rar, inima care, acum 12 ani, m-a mangaiat cu un infarct bate regulat, o simt in tample.
Profesorul Apetrei ar fi probabil multumit. Fara sa stie, recomandandu-mi mersul pe jos, macar trei kilometri pe zi, m-a reapropiat de povestile vanatoresti ale lui Sadoveanu si de o pasiune care a fost, mai mereu, literara. Filiala din Ploiesti, unde cotizez regulat, ma scoate uneori in natura si, chiar daca revin acasa cel mai adesea cu tolba goala, vin cu plamanii plini de aerul acestei tari, inca neviciat, inca nefurat, inca nescos la licitatie. Sau poate ma insel?
La cei aproape 80 de ani ai lui, nea Anton se asaza mereu pe un scaunel, despachetat cu migala din portbagajul Daciei lui vechi ca si amintirile pe care le poarta in el. Trage inca bine, cand are in ce. De obicei n-are, cum n-am nici eu. Intre timp, ceata s-a suit in cer, apoi a disparut si de acolo, fiindca se vede, ca un manz umed, soarele. Ne privim mai limpede si noi, intre noi, vanatorii. Se apropie de mine, lasandu-si postul liber, un barbat. Il stiu, nu dupa nume.
Cand scapam de nenorocitii astia? – ma intreaba el in loc de salut. Ma fac ca nu pricep si glumesc ceva despre iepurii care s-au retras in tarile calde. Omul e incruntat si nu-i arde de gluma. Vorbeste tare si injura nominal cateva personaje carora nu le fac hatarul de a le pomeni in aceste insemnari. Sunt din onomastica, de apasata notorietate, a puterii. Intoarce-te, zic, la locul matale, ca se supara seful de vanatoare. Daca mai clampanim mult se sperie si ramele din pamant. Barbatul a plecat nemultumit ca nu i-am dat un raspuns. De unde sa stiu eu cand vom scapa de 'nenorocitii astia'? Sau daca vom scapa vreodata! La prima pauza mare, cand gonasii au trecut la 'tinere', iar ceilalti la framantat campul, am fost inconjurat de alti colegi din grupa Urlati, Mizil, Valea Calugareasca, arealul care face inutile puscoacele noastre si conserva paianjenii din teava.
Citește pe Antena3.ro
Cand scapam de nenorocitii astia, domnule Lucian? Hai, ca vii de la Bucuresti si matale le stii pe toate. Nu stiu nimic, zic. Vin de la Sangeru, nu din Capitala, si chiar daca as veni de acolo ce sa stiu? Intrebarea, aceeasi, mi-era pusa de alta voce. Eu, adauga unul, cand vor cadea astia i-as pune sa plateasca ei, din buzunarul lor, toti banii furati, inclusiv aia luati de la FMI. Sa plateasca, fir-ar... si au urmat injuraturi apasate, care capatau consistenta in campia goala. Fratilor, zic, sunt satul, scriu zilnic, imi tot spun parerea fara folos despre toate lucrurile astea. Am venit sa respir aer curat si sa uit. Sa uit, sa uit, sa uit. Macar o zi, macar azi, ce Dumnezeu? Uite, zice unul mai tanar, de-aia ne calareste Marinarul, ca uitam, ca ne facem ca nu vedem.
Am tacut. Eu, carevasazica, eu sunt cel care nu ia atitudine. Din cauza mea, a tacerii mele se pregateste cel mai murdar furt electoral, pacalind electoratul cu bani furati de la electorat, eu mai indatorez Romania cu alte 16 miliarde de euro, eu, cu lasitatea mea. Am plecat amarat. Am plecat sa serbez Craciunul. Poate ca mi-am ingaduit sa absentez prea mult. M-am dat jos, o zi, de pe baricada mea, si oamenii m-au certat. Ce fac insa cei care, purtand si azi pufoaicele prezidentiale ale precedentelor alegeri, asteapta altele, la fel de saraci, de umiliti si de rabdatori ca acum si ca anul trecut si ca de cand sunt?
