x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Editoriale Şi dacă Iisus n-a înviat?

Şi dacă Iisus n-a înviat?

de Ştefan Mitroi    |    16 Apr 2012   •   11:14

Cred ca din cer lumea se vede dupa sarbatoarea Pastelui ca un stadion plin de coji de oua rosii amestecate cu coji de lumina. Putem sta linistiti pana la anul, Dumnezeu ne-a vazut c-am fost prezenti la marele meci al Invierii. Multi, poate cei mai multi dintre noi merg la biserica la fel ca la fotbal. Golaverajul e pe baza de pacate! Incerci sa-ti aduci aminte cam de cate ori te-ai inchinat, ca sa stii cate puncte ai inscris. Adaugand la asta pupatul catorva icoane si un Tatal nostru rostit pe sarite, pleci acasa cu credinta ca te-ai indepartat de zona retrogradarii. Esti pastrat, ca sa zic asa, in divizia pentru Rai. Acesta pare sa si fie rostul principal al Pastelui! In orice caz, un an de zile suntem asigurati, asa ca...

Viata incepe imediat ce iesi din biserica in strada. Fireste, pentru cei lipsiti de rabdare, se poate trece la cele lumesti chiar inainte de ajunge in strada. Curtea bisericii e un loc minunat de injurat in gand! Pe trotuarul din fata te poti porcai in voie cu cei ce, atenti la lumanarile aprinse din maini, te-au impins un pic din spate! Cu cei care ti-au blocat masina in parcare poti face chiar un crestinesc schimb de injuraturi sau de pumni! Odata ajuns acasa, bei un pahar in cinstea suferintei Mantuitorului. Dupa care mai bei unul, pentru ca, mai apoi, sa simti dintr-odata nevoia sa-i faci semn lui Iisus sa se aseze cu tine la masa. Il iei cu frumosul la inceput, poate ca Il si rogi, pe urma, vazind ca El nu prea se inghesuie sa bea cu tine, incepi sa-ti cam iesi din pepeni. Faci adica oleaca de taraboi, ca sa se afle pe toata scara blocului cat de adanc iti poate rascoli sufletul lumina Invierii atunci cand o indoiesti cu cativa stropi de bautura!

E bine, viata e frumoasa, mai ales dupa sfanta sarbatoare a Pastelui! Te gandesti ca la miile de invieri intamplate pana acum nu mai este nici tinerea de minte a Domnului la fel de mare ca la inceput. Basca faptul ca sunt tot mai multi oamenii care trebuie tinuti minte, indeosebi cu faptele lor rele, caci cele bune sunt putine. N-ai de ce sa-ti faci griji, ai golaveraj bun, ceea ce inseamna ca ti-ai facut treaba in noaptea cu pricina, te poti bucura linistit de viata!

Dar daca Iisus n-a inviat?! Nu e vorba de Invierea de acum doua mii de ani, ci de cea recenta, de acum cateva zile. Ia sa va las eu fara lumina mea anul acesta, sa vedem, va descurcati singuri! Ca sa ne putem inchipui cum ar fi, ar trebui sa incercam sa traim pentru o vreme fara lumina cealalta, netranscendentala, care ne vine de la bec. Apoi sa comparam cele doua feluri de intuneric. Eu, unul, nu m-as incumeta. Mi-este si frica sa ma gandesc. Tocmai de aceea, Il rog in fiecare an pe Iisus sa invieze. Poate c-a facut-o si anul acesta, in ciuda usuratatii cu care tot mai multi dintre cei ce merg la biserica nu fac nicio deosebire, la inapoierea casa, intre cojile de oua rosii si cojile de lumina!

P.S. In ziua in care cei mai multi dintre noi luau lumina, un asa zis bloger incerca sa improaste cu intunericul mintii lui numele Academicianului Florin Constantiniu, al carui suflet mare abia se ridicase la cer!

×