Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Verdictele campionatului încep să prindă contur. Nu mai e timp de tocmeală. Cele cinci etape care au mai rămas pînă la final au sonoritatea alarmantă a ticăitului de la bomba cu ceas.
Verdictele campionatului încep să prindă contur. Nu mai e timp de tocmeală. Cele cinci etape care au mai rămas pînă la final au sonoritatea alarmantă a ticăitului de la bomba cu ceas.
Suspansul şi încrîncenarea caracterizează lupta pentru evitarea retrogradării. Două dintre numerele repetenţiei par a fi deja rezervate unor relicve ale tradiţiei. UTA şi Universitatea Cluj n-au reuşit să-şi întremeze prezentul doar din frumoasele amintiri. Ceilalţi săraci ai clasamentului, vreo opt la număr, dau cu dracii de pămînt pentru şansa de a privi de sus, la spartul tîrgului, spre locurile 15 şi 16.
Careul echipelor care mizează pe şansa europeană a Cupei UEFA este decis. Rapid, Unirea Urziceni, Dinamo şi Politehnica Timişoara au decupat din campionat o competiţie în care nu mai acceptă intruşi, disputîndu-şi doar între ele locurile 3-6. Rapid şi Dinamo au ajuns în această postură pe pantă descendentă şi nici nu dau semne că ar fi găsit soluţia de redresare. Haosul din interiorul celor două cluburi a lovit mai greu decît adversarii. Unirea Urziceni şi Politehnica Timişoara, în schimb, urcă pe fondul unui echilibru promiţător. Atmosfera de siguranţă în care au lucrat Dan Petrescu şi Duşan Uhrin produce efecte. Pentru frumuseţea demonstraţiei m-aş bucura ca una dintre cele două echipe să prindă podiumul, iar cealaltă să îi urmeze.
Acreditările pentru Liga Campionilor au fost şi ele adjudecate. Steaua şi CFR Cluj au pus distanţă liniştitoare între primele două locuri şi restul plutonului. Rămîne de văzut cine va obţine trofeul şi biletul european de business class şi cine va călători la economic. Orgoliile sportive potenţează competiţia. Nimic nu poate fi mai frumos decît aventura în imprevizibil, decît faptul că orice pronostic comportă o doză de risc consistentă. Aparent, această cursă cap la cap a granzilor ar trebui să constituie deliciul campionatului. Dar parcă este blestemat românul să nu aibă niciodată bucurii rotund împlinite. Construcţiile lui Marius Lăcătuş şi Ioan Andone sunt sufocate de molozul unei competiţii paralele, a unei competiţii în care lupta se dă pentru trofeul mitocăniei şi al imposturii. Întreg tezaurul de înjurătură neaoşă românească nu mi se pare suficient pentru a-i recompensa pe cioflingari. De aceea, deocamdată, renunţ la replică. Poate voi avea alte motive de inspiraţie la finalul campionatului.
