Silenzio stamba

Fraţilor, ne-am dus depresiei de suflet. Iuliu Mureşan, indignat şi consternat pentru că nu este apreciat la justa sa imaculare, scârbit de atacurile colegial-murdare lansate împotriva clubului pe care cu graţie îl conduce şi împotriva domniei sale, nu mai doreşte să se producă pe scena şucărelor din fotbal.

Comunicatul oficial prin care domnul Mureşan îşi anunţă decizia are un final aproape convingător: "Nedorind să mai particip la acest spectacol grotesc, am hotărât ca vocea mea să nu mai fie auzită în mass-media. În consecinţă nu voi mai face nici o declaraţie de presă pentru o lungă perioadă de timp". Nu este la îndemâna oricui să evalueze competent o decizie de gravitatea celei despre care vorbim. Tocmai de aceea hotărârea lui Iuliu Mureşan a scindat grupul comentatorilor în două sau trei-patru tabere. Unii, cei care se consideră persecutaţi de neauzirea preşedintelui cheferist, spun că ar fi vorba despre silenzio stampa. Alţii, cei cărora logoreea simandicoasă a fostului medic de penitenciar le-a produs deja o stare de lehamite, consideră că, în sfârşit, pentru o perioadă lungă de timp, vor fi beneficiarii unei atitudini de silenzio stamba. Variantele următoare aparţin cârcotaşilor. S-au făcut auzite voci conform cărora un Iuliu Mureşan în silenzio stampa (sau stamba) se cheamă că nu există. Că doar apetitul său guraliv l-ar fi făcut remarcat şi util la echipă. În fine, la un alt nivel de procesare a datelor, se trage concluzia Iuliu Mureşan nu s-ar fi sinucis verbal pe proprie răspundere. Că nişte recomandări şoptite într-o limbă de largă circulaţie zonală l-ar fi obligat să renunţe la declaraţii care uneori au efect de bumerang.

Nu mă interesează motivele promisei tăceri şi nici starea de sănătate a declaraţiilor domnului Iuliu Mureşan nu-mi provoacă vreun anumit fel de îngrijorare. I-aş vrea, într-adevăr, cât mai ofiliţi în discurs pe aceşti poluatori ai fotbalului. Dar nu îndrăznesc să sper că în viitorul apropiat dorinţa se va împlini. Ne-a fost dat să constatăm că atunci când vreunul dintre actorii grotescului spectacol a decis să tacă, colegii de scenă au ridicat automat tonul pentru ca nivelul de zgomot să rămână constant. Astfel, am ajuns să avem un fotbal mai mult gălăgios decât valoros. De aceea, oamenii de bună cuviinţă preferă să ia distanţă faţă de fenomen, iar locurile în acest fel vacantate sunt imediat completate cu produse de mahala.